Călătorie în necunoscut

Rupert WOLFE MURRAY
Publicat în Dilema Veche nr. 231 din 27 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Comparaţia turistică dintre România, în care locurile şi infrastructura "lasă de dorit", şi Vest este o încercare sortită eşecului. Litoralul românesc şi staţiunile montane sînt promovate în afara ţării, deşi nici pe departe nu se pot compara cu ceea ce oferă ţări precum Turcia, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria - nemaivorbind de Franţa, Spania sau Italia. Tendinţa de a face comparaţii nerealiste se regăseşte inclusiv în ceea ce priveşte turismul cultural. Întrebaţi orice român ce locuri din ţară merită vizitate şi, fără excepţie, răspunsul va include expoziţiile de artă din Capitală, castelul Bran şi mănăstirile din Bucovina. Cereţi în schimb oricărui turist străin care a vizitat aceste locuri să îşi exprime o opinie şi... dezamăgire! Galeriile de artă nu sînt decît o umbră vagă a celor din Paris, Roma, Sankt Petersburg şi chiar Budapesta, castelul Bran este un "fals" - nu i-a aparţinut niciodată contelui Dracula aşa cum se spune! -, iar mănăstirile sînt năpădite de kitsch. Se pare că românii nu pot renunţa la o practică mai veche, aceea de a imita cultura franceză de secol XIX. În fiecare oraş trebuie să existe galerii de artă, o operă (şi, evident, o orchestră simfonică), un muzeu şi un centru cultural - obiective considerate de majoritatea reprezentative pentru "cultură". O falsă impresie, deoarece ele nu fac decît să îi menţină, la nesfîrşit, în inferioritate: singura ţară care ar putea să-i concureze pe francezi în ceea ce priveşte cultura renascentistă este Italia. Înţeleg de ce românii devin defensivi cînd cineva are o părere critică la adresa culturii lor. Dacă nici galeriile, castelele, mănăstirile sau muzeele nu mai prezintă importanţă, cu ce se mai pot mîndri? Ce le mai pot "arăta" turiştilor străini? Răspunsul este foarte simplu: trebuie doar să stea de vorbă cu cei care le vizitează ţara şi să îi întrebe ce le-a plăcut, ce nu şi de ce. De fiecare dată cînd întîlnesc în România un turist străin, îi adresez aceste întrebări, iar răspunsurile, de obicei, coincid. Majoritatea se plîng de drumurile foarte proaste, de gările mizerabile, de Bucureşti - o capitală pe care o consideră haotică -, dar sînt fascinaţi de Transilvania. Toţi cei cu care am stat de vorbă şi care vizitaseră un sat tradiţional românesc au recunoscut că nicăieri nu s-au simţit mai bine. Din punctul meu de vedere, "cultura" originală a României se regăseşte în satele sale, în păduri şi în munţi. Doar în sate mai poţi admira arhitectura tradiţională, case construite de ţărani din materiale rudimentare, zugrăvite manual. Numai în sate mai poţi vedea oameni care lucrează la munca cîmpului aşa cum se făcea cu secole în urmă. Cît despre tehnicile prin care sătenii îşi cultivă pămîntul, metodele de depozitare, felul în care îşi transportă bunurile şi negoţul pe care îl fac, toate acestea au fost date uitării în Vest de foarte mult timp. În sate mai poţi întîlni oameni prietenoşi şi deschişi. Pentru foarte mulţi români însă, moştenirea rurală este un lucru pe care preferă să îl ignore, un simbol al sărăciei, al ignoranţei, o marcă a involuţiei. Un "ceva" ruşinos care nu poate fi decît dat uitării sau deghizat în clădiri moderne, impresionante. Majoritatea românilor se simt jenaţi de faptul că aproape jumătate din populaţia ţării lor trăieşte la ţară, bucurîndu-se că, dintre aceştia, cei mai mulţi sînt vîrstnici şi alte cîteva milioane au plecat la lucru în alte ţări. În curînd, situaţia demografică va rezolva "problema rurală" astfel încît antreprenorii agricoli vor prelua controlul. În 1990 am ajuns în Vîrfu Cîmpului din judeţul Botoşani - primul sat românesc pe care îl vizitam şi în care am locuit mai mult de un an - şi am fost uimit de felul în care trăiau oamenii acolo. Modul în care gazdele noastre reciclau toate resturile, faptul că ei consumau numai ceea ce produceau în propria gospodărie şi curtea casei, mereu plină de păsări şi de animale domestice, sînt cîteva dintre cele mai "plastice" imagini legate de acest loc. Nenumăraţi străini care ne-au vizitat în Vîrfu Cîmpului şi care au şi locuit cu noi o perioadă mi-au împărtăşit fascinaţia pentru un mod de viaţă care în societatea noastră a dispărut cu secole în urmă. Cu toţii am fost de acord că un sat este mai interesant - şi oamenii mai primitori -, cu cît este mai izolat şi mai sărac. Sînt aproape 18 ani de cînd colind satele - cu trenul şi, mai nou, pe bicicletă (după mine cele mai practice metode de a călători) - şi nu contenesc să consider România o ţară fascinantă. Pînă acum am vizitat judeţele Botoşani, Neamţ şi Caraş-Severin şi îmi doresc ca voiajul meu să nu se oprească aici. Intenţionez să merg mai departe, în Dobrogea şi în Deltă - mi-ar plăcea să merg pe bicicletă de-a lungul Dunării, o zonă în care se află numeroase sate uitate. O altă atracţie cu care România se poate mîndri sînt munţii, dar, cu toate că masive ca Bucegi sau Făgăraş, de exemplu, conţin trasee îndelung bătute de turiştii români, străinilor le sînt cvasi-necunoscuţi. Turism înseamnă şi altceva decît litoral sau staţiuni montane de schi, iar guvernul român ar trebui să înţeleagă acest lucru şi să nu ignore avantajul economic, respectiv miliardele pe care le-ar putea obţine din promovarea circuitelor turistice montane. Personal, nu cunosc plăcere mai mare decît să descopăr, plimbîndu-mă pe cărări de munte, comunităţi restrînse de oameni care trăiesc exclusiv din exploatarea forestieră, avînd un mod de viaţă ecologic şi tradiţional deopotrivă. Mi-am imaginat, de curînd, o listă cu cei mai interesanţi munţi din România şi acum pot să spun cu siguranţă că preferatul meu este Ceahlău, un masiv cu o geografie învăluită în mister, asemenea legendelor dacice de prin părţile locului. Nu este un simplu munte, cu formă conică, ci un platou vast, brăzdat de 12 vîrfuri stîncoase. Dacă ai vrea să explorezi tot masivul Ceahlău, nu ţi-ar ajunge o viaţă! România este o ţară cu nenumărate locuri interesante, dar, din păcate, informaţiile despre ele sînt insuficiente, ca să nu mai vorbim de hărţi, aproape inexistente. Dacă simţi nevoia de aventură, de mister, de surprize la tot pasul, nu-ţi rămîne decît să călătoreşti în România - singurul lucru de care poţi fi sigur este că niciodată nu vei şti ce se va întîmpla în următorul moment. Şi, cu toate acestea, nu tocmai o călătorie în necunoscut este cea mai incitantă călătorie? Rupert Wolfe Murray s-a născut în Scoţia şi a absolvit Universitatea din Liverpool. A fost colaborator pentru BBC Scoţia, The Daily Telegraph şi The Independent, iar în 1989 a primit premiul The Young Travel Writer oferit de London Observer. S-a implicat, de asemenea, în misiunile Comitetului Internaţional de Salvare în Kosovo şi Albania. În prezent este consultant pe probleme de comunicare. traducere de Ruxandra TUDOR

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.