Ca un arhipelag în derivă: satele României

Dumitru SANDU
Publicat în Dilema Veche nr. 748 din 21-27 iunie 2018
Ca un arhipelag în derivă: satele României jpeg

Cum mai sînt satele României de azi? Ca un arhipelag în derivă*. Derivă față de ce? – veți întreba imediat. Față de un țărm în mișcare dat de nivelul de aspirație de a trăi „ca afară“, cît mai aproape de țărmul european al secolului XXI sau, mai modest, ca la orașul dezvoltat din apropiere. Este o aspirație cîștigată și din drumurile tot mai dese în străinătate, la lucru, rude sau prieteni. Nu numai, însă. Aspirația a apărut și din faptul că satul românesc este unul dintre cele mai „depărtate“, în context european, de nivelul de civilizație materială de la oraș. Și nu vorbim aici de un oraș îndepărtat, ci de cel apropiat, tot din România. Faptul a fost posibil, dacă limităm evaluarea numai la perioada postdecembristă, și datorită inerției administrativ-politice de a nu face nimic pentru a reduce decalajele dintre traiul la oraș și cel de la sat.

Azi, ca și ieri, satele de aici sînt un „arhipelag“. Acesta este risipit între insule înghețate în sărăcie și izolare, sate cu nivel mediu de dezvoltare și satele relativ puține care au un nivel de trai apropiat de cel al orașelor mici. Dacă renunțăm la metafora arhipelagului și trecem la identificarea principalilor factori de condiționare a vieții sociale din satele de azi ale României va trebui să ne raportăm pe scurt la accesibilitatea urbană, ocupațiile agricole sau non-agricole, plasarea centrală sau periferică a satelor în comune, la experiența de migrație în străinătate a populației locale și la tipul de cultură tradițională sau modernă care predomină acolo.

„Ca și ieri“ înseamnă cu lucrurile nu s-au schimbat față de trecutul apropiat? Da și nu. Da, relațiile au rămas aceleași în sensul că drumul modern, orașul dezvoltat din apropierea satului, nivelul de educație și experiența de migrație în străinătate continuă să fie factorii care aduc bunăstare în comună sau în sat. Nu, însă, în sensul că, sub anumite aspecte, satul ultimilor ani, în România, desigur, este tot mai depărtat de oraș ca nivel de viață. De unde știm acest lucru? Cea mai complexă comparație pe care o putem face, cu datele disponibile, este cea între dezvoltarea umană locală, pe medii rezidențiale, la ultimele două recensăminte, din 2011 și 2002. De aici rezultă clar că decalajul de nivel de viață între oraș și sat a sporit.

Dacă extindem perioada și privim numai la diferențele dintre rural și urban sub aspectul stării de sănătate, atunci rezultă că în ultimii 28 de ani starea de sănătate a rămas constant mai proastă în rural față de urban. În Uniunea Europeană, numai Bulgaria are o ruptură mai mare decît România între viața de la oraș și cea de la sat, cu stare de sănătate mult mai proastă în rural comparată cu cea din urban. Oricum, ca nivel de stare de sănătate, pe total țară, România are cea mai ridicată rată a mortalității infantile. Judecat numai pe mediul rural, România este cu o rată de mortalitate infantilă imediat sub cea a Bulgariei. Este evident că în această ecuație a sărăciei rurale din România contează nu numai economia și educația de nivel precar, ci și starea proastă serviciilor sanitare locale și regionale. Exodul medicilor nu face decît să închidă și mai tare cercul vicios al problematicii rurale a țării.

Decalajul de stare de sănătate dintre urban și rural în România este unul de durată. În ultimii 28 de ani, rata mortalității infantile a rămas, constant mai mare cu 4-5 puncte în rural față de urban. În România, despre care discutăm, este ca și cum toate guvernele postdecembriste nu ar fi văzut problema. Sau, chiar dacă au constatat-o – ceea ce este foarte probabil, dată fiind pletora de titrați care au condus guverne și ministere –, nu au fost capabile să conceapă programe de reducere a decalajelor de nivel de viață între sat și orașe. Sau, pur și simplu, nu i-a interesat tema în cheie electorală. În România, în continuare, sărăcia locală, favorizată prin mecanisme administrative și rețele clientelare, este tratată ca o fatalitate. Este ceva de genul „Noi, cei de la putere, am vrut regionalizare pentru descentralizare în 2013, dar nu s-a putut. Curtea Constituțională, președinți de consilii județene, fostul prim-ministru… ei sînt de vină.“

Ce înseamnă, de fapt, accesibilitatea urbană menționată anterior? Dacă satele sînt aproape de orașele mari și de drumuri mai bune, o duc mai bine sau foarte bine. Precum la Dumbrăvița în Timiș, Ostratu în Corbeanca-Ilfov, Șelimber la Sibiu, Valea Lupului la Iași sau Florești în Cluj. Regional, principalele nuclee de dezvoltare rurală se mențin în Ilfov, Timiș, Brașov, Sibiu și Cluj. Satele și comunele cu multă sărăcie au fost și sînt cele din Vaslui, Botoșani și Teleorman. Marile orașe pot constitui poli de dezvoltare pentru satele din regiunile aferente. Dar, din păcate, lucrurile sînt lăsate la întîmplare. Este nevoie de legi care să facă efectiv descentralizarea administrației publice în jurul marilor orașe. Există un proiect normativ elaborat în acest sens, dar nu se aplică. De ce? Pentru că nu este elaborat de către „partidul nostru“? Nu știu. Cine trebuie, cine are un rol instituțional în acest sens, ar fi cazul să își aducă aminte de problemele și soluțiile menționate anterior. Aș da numai un exemplu-interogație care poate fi de folos: cum ar fi dacă sărăcia din Teleorman, Giurgiu, Ialomița și alte județe ale Munteniei apropiate de București ar fi redusă prin modelul care a stat la baza regiunii de dezvoltare Mazowia, din Polonia? Sigur, am ieși din ideologia comodă, politicianistă, că sărăcia comunitar-regională este o fatalitate. Nu este așa și am rezolva multe probleme dacă acțiunea publică ar merge pe linii fundamentate științific și nu numai pe interese de grup, mai mult sau mai puțin partinice. Probabil transpartinice.

În ce sens contează, în această discuție despre sărăcia sau dezvoltarea rurală, distincția dintre satul central, pe teritoriul căruia se află primăria comunală, și satul periferic? Prin mecanisme multiple, de segregare administrativă și rezidențială, satele centru de comună sau centrale au fost favorizate în alocarea fondurilor de investiții pentru infrastructură locală. Aproape nimeni nu vorbește în spațiul public din România de azi despre faptul că sărăcia rurală nu este egal împărțită între satele centrale și cele periferice. Șansele de a fi mult mai sărac, slab educat, bolnav, nemulțumit de viață și nefericit sînt semnificativ mai mari în satele periferice decît în cele centrale. Iar populația rurală care trăiește în sate periferice reprezintă aproximativ 60% din totalul populației rurale.

Desigur, sărăcia din satele periferice ca dezvoltare, dar majoritare ca pondere în populația rurală contează foarte mult. Nu încape îndoială că guvernanții și parlamentarii, de orice culoare, ar trebui să o descopere. Întreb, însă, dacă numai la acest aspect se reduce contribuția proastei administrări la sărăcia rurală. Evident, nu. Ar fi multe alte aspecte de adăugat: infrastructură de locuire, servicii sanitare proaste sau inexistente, șanse școlare specifice mai ales satelor periferice etc. Aș evidenția aici, în condițiile date de redactare, numai una singură, de ordin structural. Am mai amintit și cu altă ocazie, în alt context, că dintre cele 2861 de comune, aproximativ 700 sînt sărace sau foarte sărace și, predominant, de dimensiuni reduse. Nici vorbă să își poată asigura viabilitatea economică necesară unei bune administrări. Integrarea lor voluntară, stimulată prin mecanisme instituționale, în unități teritoriale mai mari, viabile economic, ar putea contribui la reducerea sărăciei locale. Pentru administratorii de la nivel central, și problema, și soluțiile sînt cunoscute. De ce nu se adoptă soluțiile normale de defragmentare prin consolidarea instituțională? Eu cred că din motive de interes politic, de mai ușoară controlare a electoratului sărac, risipit în comunități sărace. M-aș bucura ca instituții responsabile pe temă să dovedească faptic posibilitatea unor soluții mai bune decît cele sugerate anterior.

Și experiența de migrație de care vorbeați la început, cum intră în ecuație? Prin ambele forme de migrație, atît externă, cît și internă. Deocamdată contează mai mult plecările în străinătate. Prin banii trimiși acasă crește numărul de locuințe moderne la sat, sporește investiția în copii și se reduce sărăcia la nivelul consumului curent în gospodăriile de migranți sau foști migranți. Din păcate, migrația temporară în străinătate nu aduce dezvoltare durabilă, ci inconsistentă. Efectelor pozitive de tipul menționat li se contrapun o mulțime de efecte negative, de lungă durată – îmbătrînire a populației, reducerea bugetelor locale prin reducerea populației active, divorțialitate sporită, copii rămași singuri acasă, fără părinți etc. Parte din soluția de principiu ar fi convertirea migrației externe temporare în mobilitate teritorială internă. Aceasta este cea care aduce dezvoltare rurală consistentă. Din păcate, însă, orașele și centrele rurale dezvoltate pe care le avem nu sînt capabile să stimuleze în suficientă măsură migrația sau mobilitatea internă de care aminteam anterior. Cum România nu are politici de migrație și de dezvoltare teritorială corelate, bine fundamentate și prin bugetarea adecvată, slabe speranțe și din acest punct de vedere. În treacăt fie spus, în context, bună parte din politicieni se bucură tacit de plecările masive în străinătate pentru că în acest fel scapă de un electorat critic care deranjează corupția și amatorismul din politică și din administrație.

Desigur, ar mai fi multe de adăugat la acest diagnostic rapid la sărăcia rurală din România și la decalajele în creștere dintre oraș și sat, în defavoare satului. Deocamdată aș mai adăuga numai o explicație. Neglijarea satului în favoarea orașului în politicile publice din România are o consistentă tradiție în practicile de tip comunist. Ulterior s au mai adăugat și alți factori: corupția și incompetența susținute prin selecție profesională clientelară care duc la incapacitatea de dezvoltare a infrastructurii, fragilizarea instituțiilor publice, favorizarea intereselor de clan politic, partinic sau transpartinic, în dauna deciziilor luate prin studii de bună fundamentare a politicilor etc. 

* Argumentele empirice care susțin evaluările formulate în text sînt disponibile, pentru cei interesați, în cîteva planșe sintetice, în engleză la https://goo.gl/9opLD3

Dumitru Sandu este profesor de sociologie la Universitatea București. Printre lucrările publicate: Viața socială în România urbană (Editura Polirom, 2006) și Lumile sociale ale migrației românești în străinătate (Editura Polirom, 2010).

Foto: flickr

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Oraș plutitor Foto AT Design Office via The sun webp
Planuri uimitoare pentru un oraș plutitor, cu străzi subacvatice. Unde ar urma să fie construit cel mai ambițios proiect din istorie
Planurile pentru un proiect de oraș plutitor pe apă în largul coastelor Chinei ar fi, dacă ar fi construit, cel mai ambițios proiect urban din toate timpurile.
 Razboi Rusia Ucraina elicopter rusesc de recunoastere şi atac Kamov Ka-52 Alligator in misiune de lupta in Ucraina 27-28 mai 2022 FOTO Profimedia / Ministerul rus al Apărării
Spațiul aerian, mortal pentru ambele părți, în războiul din Ucraina. Cum încearcă piloții să păcălească radarul VIDEO
Piloții ruși și ucraineni își asumă riscuri enorme la fiecare zbor, fie el cu un avion de vânătoare, fie cu elicopterele, în încercarea de a evita să fie depistați de radarele inamicilor.
Astronauți în spațiu  Captură video NASA png
Imagini spectaculoase publicate de NASA. Doi astronauți montează panouri solare pe Stația Spațială Internațională
NASA a publicat un scurt video cu doi astronauți americani care au instalat două panouri solare pe Stația Spațială Internațională, iar imaginile sunt spectaculoase.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.