Ca atunci: o amintire cu M

Matei CĂLINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 132 din 3 Aug 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Mergeam prin campus în dimineaţa însorită de septembrie, calmă, proaspătă, cu un cer adînc albastru - ca atunci. Atunci, ca şi acum, roua căzută peste noapte în iarbă sclipea rece şi delicat. Soarele era puternic şi blînd. Prin aerul pur trecea, aproape imperceptibilă, cîte o tremurare ca după fîlfîitul lent al unei aripi invizibile - aripa toamnei. Era o dimineaţă ca atunci - mi-o amintesc cu acea precizie tăioasă cu care se întipăresc în minte şi se încarcă de sens anumite senzaţii şi, împreună cu ele, împrejurările cele mai anodine, gesturile cele mai banale, vorbele cele mai oarecare, atunci cînd coincid în timp cu unul dintre acele evenimente neaşteptate care te fac să desparţi desfăşurarea timpului în memorie prin "înainte" şi "după". Eram singur cu M în Bloomington şi ne grăbeam să plecăm de acasă ca să ajungem la timp la biblioteca universităţii, unde el lucra trei ore pe zi la rearanjarea cărţilor în rafturi. Cînd mă gîndesc la acea perioadă, îl revăd, atent, absent, în lumina artificială, de neon, de la etajul 9 al marii biblioteci fără ferestre, printre cărucioarele încărcate cu volume, unele mari şi grele, pe care trebuia să le repună în rafturi la locul lor, operaţie înceată, greoaie, migăloasă, singuratică. Eram gata de plecare, în acea dimineaţă, la 9 fără un sfert, mă îndreptam spre aparatul de radio să-l închid, ascultam într-o doară vocea tinerească a speaker-ului de la postul universităţii, un student, desigur, care anunţa totuşi o ştire ciudată, primită de foarte curînd: un avion s-ar fi ciocnit de unul din turnurile gemene ale lui World Trade Center de la New York. Era ceva nesigur, o vagă surpriză în glasul de la radio - o nesiguranţă şi o surpriză pe care le-am auzit distinct abia mai tîrziu, în amintire. Pe loc, în graba plecării, am făcut o mică ipoteză repede absorbită în fluxul mental de gînduri şi preocupări imediate: era probabil vorba despre un accident de aviaţie, despre un mic avion privat care-şi pierduse direcţia, un fapt divers tragic, dar nu mai mult. În maşină, M tăcea, aşa cum tăcea el, închis în sine, cu aerul lui permanent concentrat, serios, cu privirea uşor înceţoşată. Cînd am ajuns la bibliotecă, peste un sfert de oră, în ascensor, o studentă a exclamat: "A fost atacat World Trade Center!". Făcînd legătura cu informaţia de la radio, mi-am dat brusc seama că se întîmplase ceva grav. M era însă netulburat, nu înregistrase ce spusese studenta. L-am lăsat la etajul 9, aproape pustiu la acea oră, de unde urma să-l iau la amiază. Cînd am ajuns din nou jos, în holul bibliotecii, am dat de Anne B., cu o privire dezorientată, cu faţa răvăşită sub casca ei de păr blond bătînd în argintiu. Am salutat-o şi am întrebat-o: "Ce se întîmplă?". "A fost bombardat World Trade Center, e un atac terorist; totul se transmite în direct la televiziune", mi-a răspuns ea. Şi a continuat: "Am cerut să se aducă mai multe televizoare aici în hol, ca toată lumea să poată vedea". Anne era directoarea centrului de cercetare al bibliotecii. Cuprins de un fel de panică - o panică abstractă, ca în faţa veştii unei catastrofe de mari proporţii şi cu imense reverberaţii -, m-am dus numaidecît acasă şi am stat în faţa televizorului deschis, toată dimineaţa, schimbînd canalele deseori. Spectacolul era apocaliptic. Avioane mari de pasageri fuseseră folosite ca nişte rachete, fusese bombardat şi Pentagonul, un zbor care se îndrepta spre Casa Albă se prăbuşise în Pennsylvania. Atmosfera era de început de război mondial. Se repeta imaginea primului avion răpit de teroriştii sinucigaşi, sclipind în soare sub cerul ireal de albastru, explodînd într-un norişor de fum alb în atingere cu zidul înalt, sever, negru-sticlos al unuia din turnurile gemene. Apoi haosul din străzi, oameni alergînd înnebuniţi, fum gros, sirene ale pompierilor, întrerupte de comentarii sumbre. Apoi imaginea celui de-al doilea avion. Apoi ştiri fragmentare. Preşedintele era într-o şcoală din Florida şi citea într-o sală de clasă dintr-o carte de copii. Timp de zece minute nu se lăsase întrerupt. Etc. Etc. Cînd, la amiază, m-am dus să-l iau pe M, în holul vast al bibliotecii erau mai multe televizoare şi grupuri de studenţi în jurul lor, urmărind în tăcere transmisiunea (postul selectat era ABC News cu Peter Jennings). L-am găsit pe M, singur pe întregul etaj, între cărucioarele cu cărţi, de care parcă nu voia să se despartă (cu atenţia lui rigidă şi cu lipsa lui de sentiment al timpului, era totdeauna iritat de orice întrerupere). Se uita la mine reprobator, spunîndu-mi să mai aştept, să mai aştept, cum făcea de obicei în astfel de circumstanţe. Cînd am ajuns cu el, în sfîrşit, în holul de jos, a fost uimit. "Ce s-a întîmplat?" S-a ataşat unui grup şi a început să urmărească emisiunea. Era şocat? Faţa lui era gravă, privirea încruntată, dar nu ştiu dacă îşi dădea seama despre ce era vorba. Terorişti? Atacuri? Sute, poate mii de morţi? Ruine? Incendii? Nori mari de fum? Dar de ce, de ce? Am încercat să-i explic, în drum spre casă, şi după aceea. Mă asculta absent şi totuşi atent şi, din cînd în cînd, mă întrerupea cu întrebarea But why?, "Dar de ce?". A stat după aceea ore în şir în faţa televizorului, vădit tulburat, apoi obosit, apoi iritat de acea oboseală particulară pe care o produce televizorul. Seara, la masă, m-a întrebat pentru a nu ştiu cîta oară (dar era evident că explicaţiile mele nu erau ceea ce aştepta, dacă aştepta cu adevărat ceva): "Dar de ce?". Parcă întreba nu ca să-i răspund eu, ci ca să-şi răspundă singur, fie şi doar printr-o repetiţie a întrebării. Muriseră oameni şi asta îl impresiona, îl neliniştea, îl răscolea. Vorbea cu sine, dar avea totuşi nevoie de prezenţa mea. În sinea lui ştia că nu poate să înţeleagă şi de aceea cred că încerca să învăluiască tragedia la care asistase într-un "De ce?" din ce în ce mai vast - într-un "De ce?" care-şi devenea tot mai mult singurul răspuns posibil, care respingea orice alte explicaţii, într-un "De ce?" speriat, insistent, naiv, repetat pînă la pierderea oricărei semnificaţii, ca şi cum lipsa semnificaţiei ar fi avut, pînă la urmă, un efect liniştitor pentru el. Înainte de a adormi în seara aceea, întins în pat, cu ochii pe jumătate închişi, cu o voce şoptită, a continuat să întrebe şi să-şi răspundă interogativ, cu întreruperi mereu mai lungi, într-un dialog interior enigmatic, ca un ritual dintr-o lume necunoscută, pînă l-a cuprins pacea somnului. Mi-am amintit de întrebarea lui - involuntar metafizică - în această dimineaţă însorită, calmă, cu cerul de-un albastru profund ca atunci. Mi-am amintit şi de ce mi-a spus în dialogul imaginar pe care l-am avut cu el două zile după moartea lui: "Orice moarte e o mare tragedie", o frază care rezuma perfect modul lui de a gîndi. Nici o diferenţă între moartea lui şi a oricui (voia să mă consoleze?); sîntem cu toţii diferiţi şi tocmai prin asta sîntem cu toţii la fel. Astfel de maxime îmi dovedeau că există o formă de înţelepciune proprie autismului. Străbăteam campusul în aerul limpede şi răcoros de început de toamnă. Ajuns la bibliotecă, am trecut pe la etajul 9 (aproape pustiu) şi l-am văzut distinct în imaginaţia memoriei, înalt, bine făcut, cu ochelarii lui mari cu rame negre şi groase, cu faţa îngîndurată, zăbovind între cărucioarele încărcate de cărţi, aşteptînd cu o răbdare nerăbdătoare să plec eu ca să se apuce de lucru, ca atunci. Am coborît la etajul 8, unde se află study-ul meu şi, în loc să citesc, am aşternut rîndurile de mai sus, cu multe ştersături, cu multe adăugiri, cu multe pauze de gîndire şi de reverie. L-am căutat prin scris şi am regăsit absenţa lui, aceeaşi şi totuşi alta, după cei doi ani şi jumătate scurşi de la moartea lui. O absenţă de care am, uneori, o nespusă nevoie. O absenţă care mi-e dragă cum numai anumite absenţe vii pot fi. O absenţă în care răsună, ca un ecou îndepărtat al vocii lui: But why?. O absenţă dureroasă pe care timpul a făcut-o senină şi luminoasă, ca această zi de septembrie, ca atunci. (Bloomington, septembrie 2005)* ______________________ * O pagină răzleaţă care, împreună cu altele asemănătoare, ar putea intra într-un al doilea Post-scriptum la Portretul lui M.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Chantal jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.