Busuioaca de la „Arșinel” și o băută cu mulți cavaleri

Cezar IOAN
16 aprilie 2020
Busuioaca de la „Arșinel” și o băută cu mulți cavaleri jpeg

Onorantă invitația asta, să scriu pentru Dilema veche despre petreceri cu vin de care-mi pot aduce aminte! Mai ales dacă mă gîndesc la studentul care eram cînd se petrecea prima istorisire de mai jos. Nici nu îndrăzneam pe-atunci să visez că voi publica vreodată ceva – orice – într-o astfel de revistă. Mi se părea că aerul ideilor de-aici era „prea tare” pentru mine. Și-acum mă îmbată, dar înțeleg motivul real: cît ei citeau și scriau, eu am băut vin. Mult. Știu că asta tot nu mă califică și că ar trebui să mă trezesc la realitate, dar n-o să dau cu apă rece, că nu vreau să mă trezesc din plăcuta amețeală! Așa că… două amintiri pentru vechea Dilemă, pe repede-nainte!

Busuioaca studențească de la „Arșinel”! Prima legendă urbană despre vin

Prima legendă urbană despre vin, mărturisesc, am aflat-o la începutul facultății. Și dacă tot am pomenit de școală, o s-o iau jurnalistic, să nu mă rătăcesc. Cine? Eu cu încă trei băieți și patru fete. Studenți la Jurnalism. Unde? Într-o cameră cît două paturi, un dulap cu două uși zgîriate și-o traversă de 60 de centimetri între ele din căminul C, de la „Leu” (în curtea fostei Academii „Ștefan Gheorghiu“ pentru cadrele Partidului Comunist). Cînd? Parcă pe la final de februarie 1991. După cursurile de dimineață, pe la orele 14,30. Cum? Înghesuială în odaia minusculă, dar cald (și bine). În tot necazul ăsta locativ se face simțită și-o vibrație discret erotică: „Ah! inima-mi zvâcnește!… și zboară de la mine! / Îmi cere… nu-ș' ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da: / Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine, / În brațe n-am nimica și parcă am ceva”. Mă rog, eram tineri și era bine, iar ideea unei asemenea înghesuieli era apetisantă. Mai ales că era și băutură în schemă. Ce? Facem o chetă (beam zilnic după ore, dar bere la cantină, nu vin în camere). Se duce un coleg la „Arșinel” (și-acum chiar cred că „privatizarea” aia din tablă verde de la stația Politehnica era magazinul actorului). Decizia fusese simplă: n-avem bani să luăm vin și „de băieți”, și „de fete” – luăm țigări și „ce beau fetele, că ele-s vedetele”, să se destindă și să le-ajungă băutura.

Vine colegul cu o sacoșă în brațe, să nu se rupă mînerele. Frig afară, de cădea cioara bocnă din copac! Cu geaca pe el și cu sacoșa, arăta ca mama urs cu puii-n brațe. Doar că puii erau multe sticle. Busuioacă de Bohotin – asta fusese comanda. De apă plată nu se pomenise la începutul anilor ’90 (parol, știu că fiică-mea nu crede azi), iar de „minerală” nu cred că aveam noi bani. Dăm cu fundul sticlelor de perete, cu un prosop „pus contră”, să nu se spargă cînd le destupăm. Bem-povestim, fumăm (toți deodată, eram ca mușchiuleții în afumătoare), bem-povestim…  Dulce rău Busuioaca! Groasă, rubinie, cu gust de caramele arse, aromată ca parfumul bulgăresc de trandafiri – și cam călduță! Cineva apare cu ideea să dansăm, cred că ne cocoțăm pe rînd în cele două paturi, ca să lăsăm loc cîte unei perechi. O pereche mai îndrăzneață își ia zborul pe coridor la giugiuleală, ca să scape de miștourile noastre.

Ne matolim, firește. La un moment, realitatea mea decide să-și ia zborul: camera începe să se învîrtească și căldura devine grețoasă, lăptoasă. O șterg fără să mai anunț pe nimeni, trec pe lîngă cuplul de pe hol fără să fac niciun mișto… N-apuc bine s-ajung la poarta complexului, că mă și reped să mă răstesc la un boschet – ca-n Creangă: „zbrr! – sub o dugheană”.

De ce? De ce mie? De ce una ca asta? Ajung acasă, în apartamentul închiriat, și mă lămurește colegul Bogdan, mult mai experimentat (îi publicase Cațavencu un text!): „Ce-ai făcut, băh?!? Ai băut de-aia de Iași? Păi, tu nu știi că ailaltă, de Huși, e aia adevărată?”.

Nu știam. M-am învățat minte atunci. Crezusem, prost, că Busuioaca de Bohotin e din Bohotin. Venea, de fapt, din multe alte locuri. Și te ducea în multe locuri.

După 20 de ani (nu-i chiar Dumas, dar e cu cavaleri)

Tot prin noiembrie, dar 2011. Mă apucasem deja de vreo nouă ani de scris despre vin și – nu mai știu cum – ajung să accept o invitație la o petrecere tematică într-un oraș de provincie, cu vreo 200 de participanți. Mă cazez în centru, mă schimb la costum și mă deplasez la local. Știam că party-ul era organizat pentru membrii unui Ordin cavaleresc al vinului, dar cînd ajung acolo rămîn uimit. Totul arăta misterios, a combinație între platoul de filmare de la Eyes Wide Shut și o ședință la Biroul Organizației de Bază de la Ku Klux Klan. Doar că nimeni n-avea fața acoperită: în penumbră, figuri serioase de oameni pe la 50 de ani, mulți cu pelerine negre lungi pînă la glezne, colane grele aurii, de trei degete, insigne, paftale și… chiar cîteva săbii.

Mă lămuresc rapid că varianta să-i întîlnesc aici pe Tom Cruise și Nicole Kidman e exclusă și mă gîndesc să fac stînga-mprejur, că nici la KKK nu mă vedeam înscris. Mă liniștește totuși gîndul că săbiile nu erau de ninja, ci de ceremonie, și decid să rămîn. Aterizez la o cinstită masă rotundă unde cunoșteam trei persoane – una cu care venisem și familia unui distins somelier bucureștean. Aflu destul de repede că mai ședeam cu un milionar de vîrsta a doua, din părinți pe ruta România – Tel Aviv – Statele Unite (omul vorbea româna). Era însoțit de asistentă (profesională, nu medicală) – o frumusețe blondă cu păr scurt și forme la locul lor, într-o rochie neagră mulată. Care rochie ascundea totul și dezvăluia totul – dar asta aveam să aflăm cu toții mai tîrziu, pe la desert, cînd a luat un microfon și a rostit un spici așezată – imprudent – între reflectoarele orchestrei și distinsul public, cu lumina din spate.

Recent, se lansase pe piață vinul din România al unui conte germano-francez – vin care sponsoriza serata. O trupă de folk anima elegant reuniunea, cavalerii se plimbă între felurile de mîncare de la o masă la alta, socializează, pupă mîini – la doamne, se bat pe umăr – la domni, discută vinuri și fac planuri. Se bea bine de tot, se leapădă pelerinele și se trece la dans – tot mai vijelios, pe măsură ce folk-ul se duce-n muzică de petrecere, în lăutărească și-așa mai departe. Încep să se întrevadă niște poale de cămașă pe la beteliile pantalonilor cu dungă, se deschid nasturi la gît, se lărgesc cravatele, lîngă ring apar abandonate perechi de pantofi cu toc. E cald, cămășile se udă în locurile consacrate. Asistenta milionarului trece și ea la microfon, cu două melodii din îndrăgitul repertoriu moldovenesc. Chiote, țîpurituri, triluri, fluierături – fiecare, cu ce știa de pe unde venea. Un carusel de dansuri, sunet și lumini, totul se învîrte…

Mă trezesc pe la 10 dimineață în camera de hotel, mahmur și angoasat: tare vinul contelui, slabă vocea asistentei. Cu săbiuțe sau fără, nu prea am fost de fală.

Cezar Ioan este fondator şi editor al revistei Vinul.ro.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Adrian Nastase FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Adrian Năstase a pierdut la CEDO procesul cu statul român privind judecarea dosarului Zambaccian
CEDO a respins în unanimitate cererile fostului premier, drept inadmisibile, după ce Adrian Năstase și soția sa au reclamat că le-au fost încălcate drepturile în judecarea dosarului.
Protest în Ungaria față de noua reformă privind avortul / Foto Facebook
Proteste în Ungaria. Manifestanții au cerut acces liber la avort
Proteste în Ungaria. Mii de persoane au ieșit miercuri seară în stradă pentru a cere accesul liber la avort și au manifestat.
Alexandru Arsinel FOTO Mediafax
Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani și era grav bolnav
Alexandru Arșinel a murit pe 29 septembrie 2022, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Actorul în vârstă de 83 de ani a avut multiple probleme de sănătate în ultimul an și a fost internat de mai multe ori.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.