Busola filantropiei

Publicat în Dilema Veche nr. 137 din 8 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Preţuind inteligenţa şi sensibilitatea, sponsorul adevărat nu poate fi decît cel care înţelege un truism vechi şi fundamental: rezolvarea nevoilor primare ale societăţii moderne cere o viziune culturală bine articulată. La fel cum democraţia nu prosperă fără elogiul politic al virtuţii, nici practica economică nu poate face din valoarea de schimb a pieţei o infailibilă busolă. Chiar dacă mizează pe resursele prezentului, antreprenorul de performanţă asumă confruntarea cu numeroase "imponderabile" ale vieţii: importanţa educaţiei în contrast cu păcatele psihologiei de masă, inerţia memoriei locale oglindită în natura invizibilă a credinţelor religioase sau arhitectura sofisticată a ideologiilor seculare. Orice minte preocupată de reguli sau legităţi îşi pune aceste întrebări de-o apăsătoare generalitate. În acest răsad al neliniştii, artistul, savantul sau gînditorul îl pot întîlni pe bunul gospodar. Calculînd nu doar cifre de afaceri, ci miza unor dezvoltări instituţionale, acesta din urmă face, prin saltul dinspre concret către abstract, un mic pariu cu istoria. Trecerea de la elanul pragmatic la reflecţia de adîncime cere însă proba de rezistenţă a vocaţiilor. Peste acest prag, garantat printr-o grijă comună faţă de viitor, filantropul cordial şi beneficiarul onest se pot înţelege, cînd nu prieteneşte, atunci fructuos şi colegial. Donatorul ideal nu evocă figura împătimită, plină de remuşcări, a celui care vrea "să dea" ca să-şi atenueze cîteva inavuabile insomnii. El nu este nici "mîna spartă", neglijentă faţă de modul, timpul şi măsura donaţiei. Nici ploconul, nici peşcheşul nu cunoaşte logica ascetică a darului. Sponsorul bun nu vede peste tot soluţii tehnocrate, nici nu pretinde că poate contempla rima adevărurilor ultime dintr-un biet proiect provincial. Mai modest, el recunoaşte sincopele dintr-un lanţ trofic dezechilibrat, ştiind totodată că nu este nici primul, nici ultimul vehicul al generozităţii. Filantropul emancipat îi ascultă cu francheţe pe acei "puţini aleşi" care au decis să nu trăiască "viaţa ca o pradă." Fără să piardă simţul sărbătorii şi gustul pentru detaşare, cel care dă şi cel care primeşte lucrează împreună cu valoarea primordială a încrederii. Cadoul dezinteresat încurajează naşterea de modele, iar nu idoli decerebraţi. Bazele unei economii a profitului întîrziat se descoperă doar cînd ai puterea să te întorci din drum. Afli atunci că, în absenţa binelui public, povestea succesului individual poate rămîne o rapsodică amăgire, cu limpezimi fulgurante şi reuşite izolate. Cînd bocancul şiret al fotbalistului agramat face mai mult decît tîmpla unui istoric în formare, atunci viaţa spiritului este lăsată în plata hazardului. Pe scurt: refuzînd cultivarea elitelor, sectorul privat rămîne privat de admiraţia publică. El devine, aşa-zicînd, un sector sectar. Proiectele culturale maturizate propun experienţa improvizaţiei benigne, într-o cheie ireductibilă la slogan şi comercializare. Revigorarea legăturii între "cunoaştere şi putere" este, chiar şi pentru ştiinţele exacte, profund insuficientă. Studiul academic al religiilor, bunăoară, nu trebuie neapărat absorbit într-o strategie geopolitică oportunistă. (Observăm, în treacăt, că triburile umanităţii se încaieră nu doar acolo unde domneşte ignoranţa, după cum nici iertarea semenilor nu se dă printr-un ucaz ateu.) Deşi poate evita boema, talentul entuziast - deci cu atît mai puţin geniul - nu visează de la început cîştigul financiar. Constantele perplexităţii teoretice - în filologie, pictură, filozofie sau istorie - impun printr-un refuz al utilităţii domestice. Această eminenţă nu doar cenuşie a gratuităţii merită sprijinită. Nici un proiect umanist - lipsit chiar de imediată anvergură teologică - nu poate fi schiţat cu promisiunea unei recunoaşteri unanime. Elevul pasionat de greacă ori studentul diligent al arhivelor medievale are nevoie de timp pentru a da la iveală, prin munca sa adesea ignorată, un produs finit remarcabil şi - eventual - chiar vandabil (e.g., o traducere sau o ediţie critică). Filantropul oportun este, prin vocaţie, un înainte-mergător, prevenind sacrificarea talentului într-o aglomeraţie veselă de prostie şi ignoranţă. Scăderile lumii din care facem parte pot atinge uneori cruzimi neştiute. Încurajat de-o viziune superioară, sponsorul sagace ameliorează nu o imagine, ci un conţinut. Lupta trebuie dată, aşadar, împotriva mediocrităţii gregare, iar victoria se obţine printr-o reaşezare a justelor ierarhii. Dihania nemiloasă a nefiinţei repurtează succesele cele mai facile. În timp ce inteligenţa şi sensibilitatea sînt sfioase, un indiciu cert al ratării este nonşalanţa. Vezi prostia şerpuind la drumul mare mai ales cînd suferă de mania comparaţiei: o vedetă ecranată decide, bunăoară, să măsoare imposibilul (e.g., Bach faţă în faţă cu "manelele"). În acest caz, descalificarea noţiunii de muzică e aproape automată. Dezorientarea populară se vindecă atunci nu cu uzul contradicţiei, ci printr-o acţiune unilaterală în beneficiul clasicilor uitaţi (e.g., un mare festival, un alt concert, o nouă înregistrare). Însă mai mult chiar decît gustul spectatorilor, se cuvine întreţinut apetitul actorilor tineri pentru piesele dificile, dar edificatoare, ale tradiţiei. Dacă vrea să depăşească sensul de "pomană" - un gest meritoriu, dar limitat la relaţia "faţă-către-faţă" -, filantropia are nevoie, într-o societate tot mai complexă, de reflecţia asupra condiţiilor de posibilitate ale darului. Decuplată de la motorul discernămîntului, nici o virtute nu poate da roade. Fără să fie tratat cu răceală birocratică, darul nu trebuie risipit în labirintul bunelor intenţii. Spaţiul religios confirmă acest avertisment, prin abundenţa investiţiei în bunuri sterile sau urîţite (de la ziduri, faianţă, iconostase sau candelabre parohiale, pînă la veritabilele buncăre metropolitane ale culturii kitsch postbizantine). Se risipesc în continuare sume uriaşe pentru proiecte care înalţă trufia şi dărîmă bucuria, ratînd contactul cu oamenii capabili să ne îmbogăţească sufleteşte (i.e., iubitorii de arte şi carte). (Pentru editorii - şi filantropii - interesaţi: ne lipseşte o traducere românească a volumului îngrijit de Amy Kass (ed.), The Perfect Gift: The Philanthropic Imagination in Poetry and Prose, Bloomington, Indiana, 2002.) Identitatea trecutului şi demnitatea viitorului trebuie apărate - nu doar din bugetul de stat - printr-o simfonie liturgică a credinţei, a speranţei şi a dragostei. Filantropul autentic - devenit el însuşi om de cultură - va înţelege că, la răscrucea acestei epifanii trinitare, viaţa capătă calităţi imemoriale.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Wizz Air va introduce noi rute cu plecare din București și Cluj-Napoca. Care sunt acestea şi cât costă călătoria
Compania Wizz Air anunţă că va introduce cinci noi curse directe către destinaţii din Europa, cu plecare din Bucureşti şi Cluj-Napoca.
image
„Îmbrobodirea” femeilor: Ce spun un psiholog și un sociolog despre ultimele declarații ale Arhiepiscopul Tomisului
Arhiepiscopul Tomisului a rămas în Secolul XVII, spun experții care au analizat ultimele declarații controversate ale acestuia despre faptul că femeile căsătorite ar trebui să poarte capul acoperit.
image
Cum a ajuns un bărbat să construiască o tavernă grecească în propria curte: „Avem o listă de așteptare și primim clienți de peste tot”
Un bărbat de 44 de ani a construit o tavernă grecească în propria grădină. El a cheltuit peste 20.000 de euro pentru a putea primi oaspeți din întreaga lume, conform Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.
image
Nicolae Ceaușescu a făcut de gardă la catafalcul lui Tudor Arghezi / FOTO
De un asemenea privilegiu nu s-a bucurat nici un scriitor în Istoria României.