„Bunul-simț politic și cumpăneala lucrurilor”

Mihai GHIȚULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 970 din 10 noiembrie – 16 noiembrie 2022
image

Am luat formula din titlu dintr-o veche gazetă ardeleană, în care se vorbea despre românii care trădaseră cauza memorandistă și se dăduseră cu guvernul maghiar. Am ales-o pentru izul arhaic; știu că e tautologică dacă mă pun în siajul lui Al. Paleologu, cum am de gînd. Știu și că nu e chiar de bun-simț să mă arunc direct la Paleologu cînd vorbesc despre bun-simț, căci e prea de simțul comun al cititorului. Dar ce să fac? Am nevoie de un ghid jovial printr-ale gîndirii, eu fiind lipsit de organ filosofic. După ciceronele meu, asta ar echivala cu o emasculare. Fie, căci, azi, nu mai trece musai drept beteșug. Măcar de m-ar scăpa de unele servituți impuse prin reducția moraloidă numită de cei mai mulți bun-simț! A nu se înțelege că am ceva cu politețea, dimpotrivă, dar mi se pare că, deși trebuia să fie una din manifestările bunului-simț, a ajuns să îi uzurpe locul, să îl obtureze, să îl inhibe. 

Paleologu avea dreptate să distingă bunul-simț de simțul comun, văzînd în cel dintîi nu o „formă primară a inteligenței”, ci un superlativ al ei, „darul de a «simți bine, de a discerne, de a-și reprezenta, de a imagina adevărul, de a îndrăzni»”; dacă adăuga „sau de a se înfrîna”, eram total de acord. Nu cred că avea dreptate să-i reproșeze lui Descartes aserțiunea din deschiderea Discursului: „le bon sens est la chose du monde la mieux partagée”. Sigur că nu e așa („dacă ar fi așa, ridicolul n-ar mai exista”, scria un gazetar interbelic nesemnat), dar oare filosoful credea că e? Pentru el, bunul-simț (bon sensbona mens) nu era altceva decît „puterea de a judeca bine și de a distinge adevărul de fals”, rațiunea ori înțelepciunea (uneori chiar tradus așa). Dacă aceasta e „în mod natural egală la toți oamenii”, de ce a mai vorbit de oameni „zăpăciți” ori „stupizi”, de „spirite slabe”, de ce a avertizat ca metoda sa este „un țel prea îndrăzneț pentru mulți”? N-am încredere în simțul meu, dar miros că era doar un sofism ironic-precaut, al unuia care se temea pentru capul său.

Apoi, Paleologu nu punea prea mare preț pe simțul comun, care „cade repede în aporii și platitudini”. Deși admitea că „merg o bună parte de drum împreună pornind de la constatări elementare”, între „platul simț comun” și bunul-simț vedea o mai mult sau mai puțin „subtilă antiteză”. Bine-bine, la Copernic, Galilei etc., dar la noi, cei nepreocupați de sistemul solar?

Flanînd un pic prin vorbăria românească din ultima sută și ceva de ani, pot spune că prin bun-simț a înțeles fiecare ce i-a convenit, dacă a înțeles ceva. S-a aruncat vorba în vînt, fiind asociată, mai mereu, cu un presupus simț comun și mai mult cu rațiunea decît cu buna cuviință. A spune cuiva că e lipsit de bun-simț însemna a-l face mai degrabă „stupid” sau „zăpăcit” decît ceea ce înțelegem azi prin „nesimțit”. „De o parte ar fi o mare lipsă de bun-simț, de alta o foarte grosolană ofensă”, zicea un ziarist despre Goga, care începuse să-l sape pe Maniu; iar Argetoianu, observînd „lipsa de tact”, dar nu și de politețe, a ministrului german Fabricius: „dacă nu un om de bun-simț, cel puțin om bine crescut”. Reducerea semantică la buna purtare s-a petrecut mai tîrziu. Intuiesc o... chestie politică, pe care o avansez doar ca ipoteză: e rezultatul modernizării/urbanizării comuniste, dublate de ștergerea individualității, uniformizare, cultivare a conformismului.

S-a vorbit mult, înainte de 1947 și după 1989, de bunul-simț politic, constant fiind reproșul că adversarul nu are așa ceva. Pentru un pic de ordine, să facem și aici distincția între simțul politic comun, al cetățenilor (în fond, ceea ce se numește cultură politică), și bunul-simț politic pe care l-ar putea avea jucătorii politici și, hai, chibiții politologici!

În primul rînd, bunul-simț politic ar fi capacitatea de a prevedea cît mai bine pentru cît mai mulți oameni și cît mai mult timp. Fiind dintre aceia care cred cu tărie în democrație (în latura ei zisă procedurală), mi se pare că, la cei care vor să reprezinte/conducă, mai mult decît au commun des mortels, e nevoie de un simț al simțului comun. Bunul-simț în politică trebuie să fie și un simț practic. Îl au cei care știu să dea binelui comun o formă fezabilă (aici mă despart de Paleologu, care dădea bunului-simț o aură cam revoluționară), dar și să atragă/păstreze electoratul; mai mult, să îi modifice – dacă se poate, pe nesimțite – simțul comun, cu grijă să nu și-l ridice împotrivă. Asta presupune, sigur, toate cele ale rațiunii, plus încă ceva, o doză de inefabil, pe care, adesea fariseic, îl opunem bunului-simț. Îndrăznesc: niscai șmecherie sau... golănie (ar fi frumoasă o urmărire a avatarurilor golanului din antebelic pînă azi). Sîntem sau ne prefacem sătui de ea pentru că ne sare adesea în ochi, în stare liberă, părînd chiar că se substituie politicii, în care ar trebui să fie (doar) ca sarea în bucate. Oricum, un (presupus) bun-simț rupt de simțul comun ori rămîne steril politic, ori duce la autoritarism. Știm destui dictatori care au iubit cu forța popoare și mai știm personaje admirabile, din multe puncte de vedere, dar neiubite sau iubite platonic de votanți – mă gîndesc la Ion Rațiu și, la alt nivel, chiar la Al. Paleologu, care mărturisea că s-a simțit puțin Dandanache candidînd și cîștigînd la Focșani. 

Cred că bunul-simț politic „elementar” trebuie să se vadă în discurs, pentru că, dincolo de clișeul demagogic „Fapte, nu vorbe!”, politica înseamnă în primul rînd vorbe, înseamnă a le spune oamenilor ceva – fatalmente și minciuni – pentru a-i convinge. „Minte-mă frumos!” nu-i chiar o tîmpenie. La noi, precaritatea demagogiei e de plîns. În afara unor momeli frivol attrape-tout-izante (de genul „Să trăiți bine!”, pe care, recunosc, nu aș fi pariat), publicul nu a primit, în 30 de ani, decît zgomot aiuristic. Vîjîim într-o circularitate vicioasă: subdezvoltatul simț politic comun permite o „comunicare” politică jalnică (dar autofetișizantă) care îl menține în subdezvoltare. Avem de-a face cu un paradox al bunului-simț politic (sau al lipsei lui): profitînd de bietul simț comun, îl au mulți care, evident, nu-l au. Spuneți-mi hater!

De ce e așa? Comunismul sigur are multă vină, dar nici ce a fost mai înainte nu ajută. Avem o tradiție a politicii pe lîngă – mă iertați! – popor. În imaginarul nostru sepia, politicienii de pe vremuri au mult ștaif, dar, dacă ne dezvrăjim un pic, le vedem și lor cusururile. Nu mă leg de cei criticați comic de Caragiale și (cît se putea de) sobru de Maiorescu, ci de oratorii serioși, printre care cel din urmă și (mult timp) amicul său P.P. Carp. Chiar consistentă și sclipitoare – deși sînt multe exagerări postume –, retorica lor era una salonardă, pentru glorie, stenogramă, istorie. Vorbeau despre români, dar mai puțin pentru și aproape deloc cu ei. Cei mulți nu contau în jocul politic. Așa au continuat lucrurile – e adevărat, cu un aer mai popular – și în interbelic. Discursuri electorale nu prea existau, erau doar discursuri cu ocazia alegerilor (ca în Scrisoarea pierdută). Au circulat mult vorbele atribuite lui „Țoțoi” Lahovary, boier de spiță, candidat la colegiul al III-lea: „Bonjour, popor!”. Din vremea votului universal (dar „mimat”), deși știu destui candidați, primul îmi vine mereu în minte Spiridon Necșulescu, omul de bun-simț care a dovedit o crasă lipsă de bun-simț politic, obținînd rezultatul invers celui dorit. E nerealist și ar merita o divagație socio-istorică. Pentru a fi ales, aveai nevoie de sprijinul Guvernului, nu al electoratului, al cărui simț comun era sub nivelul poienii lui Iocan.

„Prima calitate a unui deputat este să aibă bun-simț, bunul-simț care să privească pe toți”, zicea Iorga, în 1921. Sala aplauda, dar nimeni nu lua asta în serios, nici măcar Iorga, geniu care „ciupea ceva politică” (Petre Pandrea), dar care, de multe ori, s-a arătat rupt de lumea din jur (cu toată admirația lui Moromete pentru el). E legendară scena (nefixată istoric) în care l-ar fi întrebat pe Ionel Brătianu: „Ce să învăț de la un inginer [ca d-ta]?”, primind răspunsul: „Măsura, domnule profesor!”. Se non è vero è ben trovato! Paleologu îi aprecia „lecția de cuviință” din articolul, cam în dodii, „Să nu fim mojici”; or, în septembrie 1940, asta era ca o rugăminte către rinoceri să nu calce florile. „Un om politic se simte bine printre ceilalți oameni politici chiar dacă sînt adversari”, zicea același Pandrea. A simți bine politic însemna a te descurca într-o îngustă comunitate de combinații. Era ca atunci cînd Nae Gheorghidiu încerca să racoleze un deputat: „Mă, oala de noapte a lui Brătianu o duce conu Alecu [...], eu o duc pe-a lui conu Alecu și tu, dacă vii în partid, o s-o duci pe-a mea”. Sigur, unii simțeau și la nivel mare, „de stat”. Trebuie să le recunoaștem și meritele, căci România nu a stat pe loc. De multe ori le-au ieșit socotelile, dar nu putem exclude nici factorul noroc – pe care Carp îl supraestima. Mai clar mi se pare cînd nu le-au ieșit, cînd bunul-simț a dat erori. Cei doi „sfincși”, Brătianu și Maniu, au eșuat în aranjarea lucrurilor cum au dorit, dar asta e o discuție mare. Cel din urmă are la activ și pactul cu legionarii (1937), manevră reușită – dar care nu l-a încurcat pe Carol, ci l-a ajutat – și rămasă ca o pată pe imaginea marelui personaj. Apoi, domnule „Tăkiță gură de aur”, cum să crezi că poți guverna, în ’22, cînd Parlamentul se pregătea să te doboare de la prima înfățișare? Domnule profesor Iorga, cum să crezi că te vei descurca în marea criza economică, fără pricepere, fără oameni? În sfîrșit, coane Costică Argetoianu, care ai învîrtit atîtea și te credeai un Churchill român, care le-ai judecat (nu musai drept) tuturor bunul-simț, cum să revii în țară în ’46, crezînd că vei ajunge la putere?

În interbelic, pentru că politicienii nu au simțit bine simțul comun, s-au ridicat legionarii, iar apoi și-au făcut loc dictaturile. Azi, trimiterile istorice sînt zorzoane în discursurile care plîng succesul variilor populisme, ca în povestea cu drobul de sare.

Mihai Ghițulescu este lector universitar, doctor în istorie, Universitatea din Craiova.      

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Trump White House 1 770x540 jpg
Trump vrea ca summitul Putin-Zelenski să aibă loc până vineri. Merz își dorește ca trilaterala să aibă loc în Europa
Președintele SUA, Donald Trump, intenționează să organizeze o întâlnire trilaterală cu omologii săi din Rusia și Ucraina până vineri, condiționată de succesul discuției sale de luni cu Volodimir Zelenski.
Alexandru Rogobete fb jpg
Pacienți de la spitale de stat cu servicii gratuite, trimiși abuziv la clinici private. Ministrul Sănătății lansează un formular online pentru sesizări
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță o măsură concretă pentru protecția pacienților: de la 1 septembrie, aceștia vor putea raporta online orice situație în care au fost redirecționați abuziv de la spitalele publice către cabinete private.
image png
Lucian Viziru, traumatizat în copilărie. Presiunea succesului a venit de la o vârstă fragedă: „Odată m-a ras în cap”
Lucian Viziru, unul dintre cei mai cunoscuți actori din industria românească, vorbește deschis despre traumele trăite în copilărie. El mărturisește că presiunea succesului a apărut încă din primii ani de viață, fiind nevoit să urmeze drumul trasat de regretatul său bunic, Gheorghe Viziru.
image png
Ce beau țăranii români seara, după masă, ca să nu le pice greu mâncarea la stomac. Secretul demult uitat
Țăranii români aveau o mulțime de obiceiuri simple și înțelepte, transmise din generație în generație, multe dintre ele legate de hrană și sănătate. După masa de seară, ca să nu le pice greu mâncarea la stomac, obișnuiau să facă următoarele lucruri - unele devenite „secrete uitate” în lumea modernă.
Ucrainenii avansează în Sumi jpeg
Armata ucraineană avansează în regiunea Sumi, în timp ce luptele continuă în Donețk
Forțele ucrainene au câștigat teren în nord-estul regiunii Sumi, la doar o zi după discuțiile dintre Statele Unite și Rusia despre posibile schimburi teritoriale.
loto Loteria Romana FOTO Facebook
Reporturi uriașe la Loto: peste 4,25 milioane de euro la 6/49 și 5,63 milioane de euro la Joker
Duminică, jucătorii Loteriei Române au șansa de a câștiga premii impresionante, după ce la ultimele trageri, Loteria Română a acordat peste 19.700 de câștiguri în valoare totală de 1,52 milioane de lei.
anxietate jpg
Ce este metoda 5-4-3-2-1, care ajută în atacuri de panică şi anxietate
Pentru a ajunge să gestionezi o stare, este de dorit să înțelegi ce înseamnă acel sentiment. Poate că, la un anumit moment dat, ai fost extrem de împăcat cu tine, mulțumit de tot ce ai reușit să faci într-un anumit interval, și n-a fost nevoie să definești neapărat ce simți, pentru că era bine oricu
La Antipa e Cool mp4 thumbnail png
Cum să îți petrecei o vacanță la Muzeul Antipa, spațiul cool, chiar și pe caniculă, povestește Dr. Luis Ovidiu Popa, Directorul muzeului de istorie naturală
La Interviurile Adevărul vine Dr. Luis Ovidiu Popa, Director Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa, într-o ediție ghid despre cum să îți petreci o vacanță la muzeu, spațiul cool, chiar și pe caniculă
Drone cu fibră optică Ucraina FOTO Profimedia jpg
Ucrainenii dezvoltă drone „imposibil de bruiat” cu rază de până la 100 km: „Războiul s-a schimbat”
O companie ucraineană de tehnologie militară lucrează la un nou tip de dronă cu fibră optică, capabilă să ajungă până la 100 de kilometri distanță de operator.