Bunul-simț al bunelor simțuri

Alexandru DINCOVICI
Publicat în Dilema Veche nr. 970 din 10 noiembrie – 16 noiembrie 2022
image

O perioadă destul de lungă de timp, pentru mine bunul-simț a fost un spectru care m-a bîntuit și mi-a alimentat periodic sindromul impostorului. Aveam impresia că am ajuns unde am ajuns nu pentru că eram mai bun decît alți oameni din jurul meu, mai deștept sau mai activ, ci pentru că am fost toată viața obedient și am urmat regulile jocului. Cu alte cuvinte, pentru că am avut bun-simț, și organizațiile, fie că vorbim despre cele din învățămînt sau cele din sectorul economic, par să valorizeze de cele mai multe ori oamenii care respectă regulile. 

Cu cîțiva ani în urmă însă, am primit o ofertă de loc de muncă, pe care am și acceptat-o după ce am fost convins de ofertant că nu trebuie să dețin cine știe ce cunoștințe de specialitate. Cel mai important lucru pe care trebuia să îl posed pentru acea poziție era bunul-simț. În mod surprinzător, pînă în acel moment nu aș fi asociat o poziție de conducere cu noțiunea de bun-simț și nici nu mi-ar fi trecut prin minte că bunul-simț poate reprezenta un asemenea atu pe piața muncii. Mai ales după ce, în tinerețe, mi se spusese cel puțin o dată că am prea mult bun-simț, de parcă ar fi fost un lucru rău.

În franceză, le bon sens, la fel ca echivalentul său din engleză, common sense, descrie un soi de capacitate practică de judecată. Este abilitatea de a percepe, de a înțelege și de a evalua ceva într-un mod împărtășit de majoritate. Este un simț comun, pe care se presupune că îl au aproape toți oamenii. Sau cel puțin cei din grupul de apartenență, simte nevoia să precizeze antropologul din mine. În română, însă, înțelesul bunului-simț capătă o dimensiune morală mult mai puternică. Bunul-simț este decență, în fond tot o abilitate (practică), dar care are drept punct de referință un anumit standard moral exterior și este exersată mai ales în raport cu semenii, nu atît în situații practice, din cotidian. Cu toate că există și reguli de bun-simț, un soi de moduri implicite de conduită, care ar trebui să fie atît de evidente încît să nu aibă nici un rost enunțarea sau întărirea lor.  

Cînd este prezent, de altfel, bunul-simț se caracterizează de cele mai multe ori prin invizibilitate. Nimeni nu îl pune sub semnul întrebării, dacă nu există în grup și un celălalt, căruia această capacitate îi lipsește, sau dacă nu se remarcă o lipsă evidentă de bun-simț într-un anumit tip de context, asociată, de exemplu, cu birocrația. 

Expertul în branding Martin Lindstrom a publicat o carte intitulată Ministerul Bunului-Simț, despre cum să scapi, printre altele, de birocrația excesivă și limbajul de lemn corporativ. În carte, Lindstrom își etalează de fapt abilitățile de consultant, pe care le mută pe scena organizațiilor, unde promite soluții care să elimine lipsa bunului-simț dintr-o sumedenie de instituții în care ea persistă.  

Dar de ce am avea nevoie de un expert care să ne învețe ceva atît de evident cum este bunul-simț? Dacă e atît de evident și împărtășit de (aproape) toată lumea, cum ajunge să ne lipsească și cum ajunge să lipsească, de exemplu, în instituții și organizații? Care sînt, pînă la urmă, create și populate tot de oameni, deci ființe care trăiesc în această lume a bunului-simț. 

image

Să presupunem că oamenii pot avea bun-simț, dar nu și organizațiile. Însă pot avea bun-simț alte vietăți? Dar alte produse ale imaginației noastre, precum roboții sau algoritmii? Ronald Brachman și Hector Levesque speră că un astfel de simț ar putea fi dezvoltat și în domeniul inteligenței artificiale, pentru a putea obține niște Mașinării asemenea nouă, titlul unei cărți în care încearcă să ajungă la o soluție în acest sens. Tehnoscepticismul mă face să mă încrunt însă în fața unei astfel de încercări, cvasi-puerile, cu atît mai mult cu cît există deja un domeniu al cunoașterii preocupat de studiul comparat al bunului-simț, după o definiție mai îndrăzneață dată de Michael Herzfeld – antropologia. 

Pentru că bunul-simț nu este nici universal, nici imuabil. Fie că ne referim la acesta în sensul larg, de simț comun, fie în sensul restrîns, privilegiind dimensiunea sa morală, bunul-simț rămîne un simț și, ca atare, nu poate fi gîndit altfel decît ca o combinație de biologic, ecologic, fenomenologic, cultural și social. 

Bunul-simț este, astfel, un simț al lucrurilor evidente. Pentru noi, de exemplu, este evident că dacă încerci să te joci cu focul există riscul să te arzi. Este evident că dacă încerci să traversezi o stradă printr-un loc nesemaforizat și unde nu există trecere de pietoni există riscul să fii lovit de un autovehicul. Este evident că dacă începe ploaia trebuie să te îmbraci într-un anumit fel înainte de a ieși din casă. 

Dacă ne referim strict la dimensiunea morală, este evident – sau de bun-simț – să nu vorbești neîntrebat în anumite situații, după cum este evident că nu este considerat acceptabil să bați la ușa unui vecin la 4 dimineața pentru a-i cere o lingură de zahăr. 

Însă toate aceste lucruri care ne sînt nouă acum evidente nu le sînt și altora. Iar antropologii s-au lovit și se lovesc constant de astfel de provocări în teren, atunci cînd pun întrebări și încearcă să își lămurească lucruri care celorlalți li se par de bun-simț. Pentru că evidența unui lucru, sau chiar a unei situații, nu este un dat. Nu este nici o calitate și nici o sumă fixă de calități. Ea este mai degrabă ceea ce psihologul James Gibson numea permisivitate, capacitatea sa de a permite realizarea unei acțiuni, fiind dependentă nu doar de caracteristicile sale, ci și de abilitățile agentului care urmează să îl întrebuințeze.  

Noțiunea de evident necesită atît un obiect, un context, o situație sau configurație, cît și un agent dotat cu capacitatea de a percepe evidența și a acționa implicit în baza acesteia. Capacitate parțial înnăscută și parțial dobîndită sau educată în urma unui proces de ucenicie în lume. Pentru că bunul-simț necesită și maturitate. 

Bunul-simț se lovește, însă, uneori, de situații problematice în care pare să nu mai funcționeze. Orice schimbare sau noutate apărută în experiența imediată sau în societate ne poate pune la încercare bunul-simț. Și nu vorbim aici doar de schimbări sau noutăți tehnologice, deși pînă și acestea sînt responsabile pentru variații sau schimbări ale sale. În fața lor apar mai multe soluții de bun-simț, chiar dacă extrem de diferite, la situații asemănătoare. 

A vuit tot Internetul, recent, de venirea (infirmată) în România a unuia dintre cei mai bogați și controversați oameni din lume. Fanii gîndirii antreprenoriale autohtone, entuziaștii turismului și critici ai statului, caracteristici care par deseori să se regăsească simultan în aceleași persoane, s-au grăbit să ofere sfaturi, de bun-simț pentru oameni aflați în situația lor, despre cum ar trebui să procedeze guvernanții pentru a-i convinge pe vizitator și pe invitații săi să investească în România. De la scrisori deschise la sugestii năstrușnice care presupuneau deghizări, acrobații și așteptat cu mîna întinsă la poarta castelului Bran, unde se spunea că s-ar afla miliardarul, am întîlnit o plajă foarte largă de soluții la eterna problemă a turismului din România. 

Dar acum, mai ales după ce s-a dovedit că știrea fusese falsă, nu pot să nu mă întreb cum ar fi arătat un șef de stat sau un ministru bătînd la poarta unei petreceri de Halloween a unor oameni de afaceri americani, în propria sa țară, pentru a-i convinge să investească, și aflînd cu stupoare că cel la care spera să ajungă nici măcar nu e acolo? Unde a dispărut deodată bunul-simț din toată povestea? Mai că ne vine să ne întrebăm dacă a fost vreodată acolo. 

Și ajungem astfel să punem degetul pe adevărata rană a bunului-simț contemporan. Faptul că avem soluții atît de diferite, într-o aceeași societate, la situații relativ simple, care par de bun-simț pentru unii, însă uneori de-a dreptul ridicole pentru alții, poate să ne transmită de fapt un mesaj alarmant despre (o lipsă de) coeziune. 

Pentru Clifford Geertz, una dintre principalele mize ale noțiunii de bun-simț era în integrarea sa atît pe verticală, cît și pe orizontală. Identificarea modului în care toate asumpțiile care au această bază duc în practică la crearea unui simț comun al identității, bazat pe idei împărtășite de tot grupul. Dar ce ne facem atunci cînd, în aceeași lume, bunul-simț al cuiva devine ridicolul celorlalți? Ce mai putem împărtăși și cum? 

Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică. Fără a înțelege ce înseamnă bunul-simț pentru toată lumea nu putem merge mai departe împreună. Și poate că de asta tot ne poticnim... Și poate că, în acest caz, adevăratul bun-simț care ne lipsește nu este cel al generațiilor mai în vîrstă, ci este de fapt un meta-bun-simț. Un simț al prezentului și al sensibilităților din jur, dar și o întîrziere în a acționa și a veni cu judecăți de valoare, în ciuda potrivirii lor cu... bunul-simț, desigur. Un bun-simț al bunelor simțuri din jur, care în fond are la bază respectul pentru Celălalt.

Alexandru Dincovici este antropolog și cadru didactic asociat la SNSPA.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.