Buda la chinezi - o țară, două sisteme
Sosisem în Beijing cu o zi înainte şi mi se pusese în vedere să evit, pe cît posibil, utilizarea toaletelor publice. "Sînt bude turceşti şi sînt foarte murdare." Însă după 5 ore de mers pe jos, berea chinezească băută la una dintre puţinele terase din centrul oraşului şi-a spus cuvîntul. "Eşti norocoasă!" - mi s-a spus. Ne aflam în faţa celei mai mari librării din Beijing, o clădire cu 6 etaje din zona pietonală Wanfujing, unde toaletele se pare că erau decente. "Urcă la etajul III şi toaleta e în faţa scărilor rulante." Cum în China etajul III înseamnă de fapt etajul II, mi-a luat ceva vreme să mă dumiresc că nu mă aflam unde trebuie. Am izbutit, finalmente, să găsesc ceea ce căutam, după 10 minute de arat printre copii chinezi care citeau benzi desenate pe jos şi studenţi care învăţau din cărţile pe care nu-şi puteau permite să le cumpere. Fericirea mea era maximă! Evrika! Prietenul meu avusese dreptate, toalete decente, nimic nou, nimic diferit - îmi spuneam - însă nu aveau uşi! Într-o fracţiune de secundă, logica mi-a dictat să folosesc ultima cabină. Bun! Aici nu mă va deranja nimeni. Nu şi în China! Într-adevăr, nu mică mi-a fost mirarea să constat că, la finalul sesiunii, în faţa mea, uşor aplecată şi cercetîndu-mă atent, se afla o tînără care, observînd (cum, nu ştiu!) că nu sînt asiatică, voia să exploreze diferenţele dintre noi. În China nu există pudoare cînd vine vorba de nevoile fiziologice. Copiii mici sînt îmbrăcaţi şi acum în pantaloni desfăcuţi între picioare şi pînă şi iarna poţi avea surpriza să vezi vreo mămică în parc sau pe trotuar, ajutîndu-şi copilul să-şi facă nevoile. În toaletele publice din vechile cartiere de hutong-uri (casele tradiţionale chinezeşti), nici măcar pereţi despărţitori nu sînt, ba chiar acolo, unde, dimineaţa, toată lumea merge, vecinii socializează, fumează, citesc ziarul, iar întrebări de genul "Ce găteşti azi?" sînt obişnuite, în timp ce... Nu crezi pînă nu vezi, aşa că, în toaleta tradiţională a unui restaurant, în care mă aflam cu prietenii, m-am trezit lîngă mine cu chelneriţa care mă servise la masă şi care mi-a dat bună ziua şi m-a întrebat senină din ce ţară sînt. Tot în timp ce... Aflu acum că, recent, s-a interzis scuipatul pe stradă - deh, se pregătesc de Olimpiadă. Între timp, toaletele publice primesc din partea municipalităţii rating-uri de pînă la 5 stele. În blocuri şi hoteluri, toaletele sînt de tip occidental. Cu toate acestea, în cartierele de hutong-uri toaleta şi duşurile sînt la fiecare capăt al străzii, în sate denumirea este deja improprie, cîteva găuri în pămînt sau în zid rezolvînd problema, iar în centrul capitalei, în restaurantul vestit pentru specificul său, "raţă Beijing", vizitat de personalităţi celebre şi unde la intrare tronează poze cu Bill Clinton, e bine să te (ab)ţii. Un prieten îmi povestea că, într-o călătorie prin China, în timp ce aştepta trenul, cîţiva chinezi "evoluau" direct pe peron. În Hong Kong şi Macao treaba stă altfel. Colonizarea şi-a spus cuvîntul şi condiţiile sînt mai civilizate, la standarde occidentale (sau aproape...). În China continentală însă, la întrebarea "de ce aşa?", ţi se explică că squat toilets sînt mult mai sănătoase pentru procesul fiziologic în cauză şi că, oricum, nu e nici o ruşine, toată lumea face. Într-o ţară cu o cultură atît de aparte, e greu să nu faci gafe, e imposibil să nu fii pus într-o situaţie jenantă. Nu ştiu dacă mă mai poate impresiona ceva, după cele trăite în China, deşi unii spun că India îţi oferă o altă definiţie a cuvîntului "murdar". Ceea ce nu îmi pot explica este cum se schimbă radical atitudinea lor în faţa unei bluze mai decoltate, a unui sărut scurt pe obraz, de "la revedere!", cum ridică din sprînceană dacă văd pe stradă o femeie care poartă sandale pe piciorul gol. Oricît de bine te informezi, oricîte poveşti asculţi, oricît navighezi pe Internet, odată ajuns în China realitatea este atît de diferită, încît vei constata că aşa-zisa ta pregătire pentru această experienţă este cel puţin insuficientă şi că nu, chinezii nu sînt toţi la fel, că parterul este de fapt etajul I, că acolo nu se lasă bacşiş deloc, că mesele sînt foarte importante şi nu se sare peste ele, iar dacă sînt însoţite şi de un pui de somn, scurt, dar bun, cu capul pe tastatură, cu atît mai bine, că familia şi tradiţiile sînt sacre, că sloganul "o ţară, două sisteme" se aplică, de exemplu, şi în cazul toaletelor. Cultura chineză spune că este nepoliticos să răspunzi "nu". La întrebarea "Este o toaletă pe aici?", răspunsul "Cred că ar fi bine să mai mergem" nu sună deloc liniştitor. Cu toate cele povestite, nu vă descurajaţi, China merită vizitată şi, vorba cîntecului din Monty Python, "I (still) like Chinese".
