Bucureşti, Bükres, Bucharest

Ştefan GHENCIULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 144 din 27 Oct 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

________ Bucureştiul e probabil cel mai antipatizat oraş din Romnia. Motivele nu ţin doar de imaginea sa, de care voi vorbi în continuare, ci şi de un mecanism care nu este specific doar ţării noastre: o dezvoltare hipercentralizată, după model francez, accentuată de regimul comunist a dus la un dezechilibru major între Capitală şi restul oraşelor. Bucureştiului îi lipseşte o concurenţă veritabilă, unul sau mai multe centre secundare care să se poziţioneze ferm ca alternativă economică, culturală şi identitară. Iaşiul a îndeplinit pînă la un moment dat un astfel de rol. Astăzi însă, nici Timişoara, nici Braşovul, Clujul sau Constanţa nu reuşesc încă să îşi cîştige o poziţie asemănătoare cu cea a Barcelonei în raport cu Madridul, a Sankt Petersburgului în raport cu Moscova: o polarizare fertilă care să ne scoată din obsesivul binom "Bucureşti - provincie". Pe de altă parte, haideţi să o recunoaştem, Bucureştiul e un caz ciudat de mare oraş pe care chiar majoritatea locuitorilor săi nu îl iubeşte. Oamenii au venit şi vin aici pentru joburi, bani, carieră, pentru a învăţa şi chiar pentru cultură, însă raportarea la noul mediu de viaţă pare să fie una de strictă folosire pragmatică. Între Regulamentul organic şi 1940, oraşul îşi construise lent o identitate proprie (în care modernitatea juca un rol esenţial) şi avea o populaţie urbană demnă de acest nume. Dar, chiar dacă şi atunci automobilele de lux îşi împărţeau străzile cu căruţe cu cai, Bucureştiul nu era un sat mai mare sau o mahala uşor poleită, ci o veritabilă metropolă, ce-i drept cu un iz balcanic incontestabil şi, pînă la urmă, simpatic. Mahalaua propriu-zisă îndeplinea rolul de spaţiu-tampon între sat şi oraş, de loc al unei urbanizări treptate. A venit totalitarismul, cu distrugerile sale ajunse la apogeu în epoca Ceauşescu, cu industrializarea forţată care a vîrît în blocuri oameni proveniţi dintr-un cu totul alt tip de mediu şi care a răvăşit brutal întreg teritoriul, nu numai material, ci şi social al oraşului. Greu să te aştepţi la o identificare şi la coagularea unei comunităţi urbane la doar 16 ani de la ieşirea din această catastrofă. Pînă la urmă, în cadrul unui oraş, elitele îi creează în cea mai mare parte imaginea; din acest punct de vedere, concentrarea lor în Bucureşti ar trebui să fie un avantaj. Din păcate însă, identitatea noastră culturală s-a construit şi pe un fundament masiv antiurban. Conservatorismul tradiţional romnesc nu a glorificat micile şi drăgălaşele oraşe vechi, ca în Anglia şi Germania, de pildă; cosmopolitul şi ciudatul oraş de tip balcanic nu era apt drept suport pentru un asemenea discurs. La noi, satul a fost întotdeauna cel mitizat, iar oraşul mare şi modern, aproape întotdeauna identificat cu Bucureştiul, privit cel puţin cu suspiciune, dacă nu cu respingere făţişă. În fine, caracterul său eclectic, rezultatul nenumăratelor proiecte de modernizare suprapuse culminînd cu delirul anilor ’80, se pretează cu greu construirii unei imagini închegate şi consensuale. Ceea ce nu e cazul oraşelor din Transilvania şi Banat unde, în ciuda uriaşelor operaţii socialiste, s-au mai păstrat destul de bine centre vechi, armonioase şi clar identificabile. Ceea ce am spus pînă acum se referă mai degrabă la istoria oraşului, la starea de pînă în 1990. După Revoluţie, dezechilibrele şi contrastele s-au amplificat, iar acum intrăm într-o perioadă de dezvoltare de care cred că încă nu ne dăm pe deplin seama. O statistică simplă ne spune că, în timp ce Bucureştiul cuprinde puţin peste o zecime din populaţia ţării, investiţiile străine (incluzînd aici şi zona limitrofă) ajung la peste două treimi din total. E oraşul unde oamenii cîştigă ceva mai bine (chiar dacă mulţi sînt încă extrem de săraci), în care deschiderea către Occident este poate cea mai mare, în care agitaţia atinge cote de nebănuit şi în care se construieşte frenetic. Acest privilegiu aduce însă cu sine şi probleme acute: locuim într-un oraş care se sufocă la propriu, din pricina poluării şi a tăierii sălbatice de arbori, şi la figurat, din cauza ambuteiajelor şi a maşinilor parcate care par să vrea să ocupe nu numai toate trotuarele, ci şi ultima rămăşiţă de spaţiu public; un oraş în care, pe lîngă case noi valoroase, un val de construcţii hidoase şi agresive a năpădit întreg teritoriul, şi în care distrugerea patrimoniului urban şi arhitectural se amplifică alarmant. Bucureştiul de azi e un oraşinsuportabil. Însă, pentru mulţi dintre noi, e în acelaşi timp un oraş minunat. E năpădit de urîţenie, însă mai păstrează destule fragmente frumoase. Şi mai cred că are, ca deocamdată singur exemplu din Romnia, acea frumuseţe pe care nu o au decît oraşele mari, şi care nu e compusă doar din monumente şi parcuri, ci mai ales din masa şi complexitatea locuitorilor, din producţia frenetică de viaţă şi cultură. Acum ceva vreme apăruse la unul din posturile de televiziune o emisiune destul de caraghioasă, care propunea filme (telenovele, cred) cu mai multe variante de final. Publicul era invitat să voteze finalul preferat: pe care dintre fete o va alege eroul, ce se va întîmpla cu micuţa orfelină şi aşa mai departe. Cum nu reuşesc să dau vreo profeţie fermă nici despre ce se va întîmpla în următorii cîţiva ani, îndrăznesc să vă propun două scenarii despre viitorul Bucureştiului. Amîndouă pleacă de la premisa că dezvoltarea şi modernizarea sînt inevitabile. Primul este optimist şi presupune că vom reuşi să echilibrăm explozia de energii din prezent şi din viitorul apropiat, îndreptîndu-ne către un model de dezvoltare european, cu problemele sale incontestabile, însă care reuşeşte să menţină o comunitate urbană, un minim de echitate, de protecţie a patrimoniului natural şi construit. Este vorba despre oraşe extrem de diferite, cu o identitate modernă lipsită de complexe, însă care o înglobează pe cea istorică. În fond, ne trebuie un proiect de oraş veritabil, o strategie şi o minimă negociere a intereselor private şi publice, a modernităţii înflăcărate şi a prudenţei conservatoare. Cel de-al doilea scenariu este mai degrabă pesimist şi porneşte, dat fiind că nu avem precedente istorice pentru trecerea de la socialism la libertate, de la un tip de dezvoltare dintr-o zonă culturală nu atît de depărtată de noi, însă care nu a cunoscut comunismul. Cu toate diferenţele între ele, Atena şi Istanbulul au avut după război evoluţii asemănătoare: o creştere de circa zece ori a populaţiei, o dezvoltare urbană scăpată de sub control, avînt economic, dar şi probleme sociale şi de mediu incredibile. Nu e imposibil ca evoluţia Bucureştiului să urmărească acelaşi scenariu. Însă, de fapt, ar fi mai rău decît în exemplele de mai sus. La Atena găseşti Partenonul şi multe alte mărturii ale naşterii civilizaţiei europene. Istanbulul în zona sa centrală e încă un oraş minunat, mai prejos poate doar de Roma ca suprapunere de straturi istorice şi amestec de culturi. Noi nu avem aşa ceva, iar, după distrugerile lui Ceauşescu, se pare că ne dispensăm cu prea multă relaxare de ce ne-a mai rămas şi, în schimb, ne identificăm cu proiecte megalomane şi, în mod consubstanţial, antimoderne. Oricum ar fi, spre deosebire de jocul de la televizor, nu sîntem doar în situaţia de a vota finalul, ci şi de a fi actori în film. Rămîne să discutăm după episodul următor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Șef Salvamont: „Traseele turistice în momentul de față nu mai prezintă nicio siguranță din cauza urșilor”
Specialiștii atrag atenția că din cauza înmulțirii fără precedent a urșilor, cazurile precum cel al tinerei de 19 ani, atacată pe traseul Jepii Mici, din Munții Bucegi, care a murit mai apoi după ce fiara a aruncat-o într-o prăpastie, vor continua.
image
Intrăm în război dacă doborâm rachetele rusești în Ucraina? Generalul care ne-a reprezentat la Comandamentul NATO are răspunsul
Generalul (r) Virgil Bălăceanu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, la ce riscuri ne-am expune dacă am lua exemplul Poloniei, a cărei armată ar putea în curând să doboare rachete rusești încă de pe teritoriul ucrainean, dacă există indicii că se îndreaptă spre țara lor.
image
Parisul „fierbe“: Capitala Franței se pregătește pentru un eveniment nemaivăzut în istoria omenirii EXCLUSIV
„Weekend Adevărul“ a fost singura publicație din România prezentă în capitala Franței pentru a afla culisele unui eveniment grandios.

HIstoria.ro

image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.
image
Nicolae Ceaușescu a făcut de gardă la catafalcul lui Tudor Arghezi / FOTO
De un asemenea privilegiu nu s-a bucurat nici un scriitor în Istoria României.