Bomba cu clor
La cîţiva ani după război a fost găsită, în curtea localului din Polizu, o bombă germană cu clor. Fusese o vreme în care clorul era folosit ca substanţă chimică de luptă, în defensivă, în special în depresiuni şi inversiune termică atmosferică. Mai tîrziu clorul a fost înlocuit de fosgen, mult mai eficace. Bomba era într-o stare acceptabilă. Un instalator isteţ, nu mai ştiu dacă Pandele sau Izopandele (erau doi ce semănau leit), cum ziceam, instalatorul i-a dat o gaură şi i-a înşurubat un robinet. Astfel, clorul a putut fi folosit ani de zile într-unul din laboratoarele de chimie. Mulţi s-au folosit de el chiar pentru lucrările de absolvire sau de doctorat. Într-o bună zi, în jurul robinetului, metalul a cedat din cauza coroziunii avansate, scurgerile n-au mai putut fi controlate. Singura soluţie a fost ca ea să fie încărcată într-un camion şi plimbată prin oraş, pînă la epuizarea gazului. şSfîrşitţ Ajuserăm şi noi să vedem cum s-a degradat bomba cu dosare, după miile de şantaje, scurgeri şi iritaţii. Nu ne rămîne decît să plimbăm dosarele pînă la epuizarea potenţialului lor toxic. Unii vor leşina intoxicaţi pe uliţele înguste, alţii vor tuşi niţel la cîte-un stop (neamţul e de vină), cîţiva vor lăcrima, Pandele a fost patriot, alergicii vor intra în şoc anafilactic, absolvenţii sînt de mult consilieri şi parlamentari, iar cei mai mulţi, în special cei cu nasul înfundat, nici măcar nu vor simţi că a trecut otrava prin sau pe lîngă ei. Vor avea doar o uşoară şi pasageră stare de rău. (postat de Marius Mistreţu [Delaepicentru] pe www.agonia.ro la 26 august 2006)
