Blocat în izolare

Claudiu IONESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 865 din 5 - 11 noiembrie 2020
Blocat în izolare jpeg

Viața mea dinainte de pandemie nu era cu mult diferită de cea de acum. Trăiam, mai mult sau mai puțin, aceeași izolare și senzație că sînt prins într-o situație din care nu pot sau nu știu cum să ies. O existență stearpă, săracă în activități. Nu ieșeam în oraș, nu mergeam la teatru, cinema sau concerte; nu vizitam muzee, galerii de artă sau expoziții. Nu participam la nici un fel de evenimente culturale sau de divertisment. Aveam un sentiment general de neputință și oboseală, care mă făcea să accept rutina nocivă din fiecare zi, fără să schimb nimic.

Dar ceva se schimbase, totuși. Începusem să mă adun ușor-ușor, să mă dezmorțesc odată cu venirea primăverii. Aproape metaforic. În acest context, starea de urgență a venit ca o lovitură dată unui convalescent. M-a luat pe nepregătite. În momentele acelea, m-am simțit ca în urma unui cutremur sau incendiu în care-ți pierzi casa. Am trecut de la un plan și o speranță de viitor – la nimic. Totul în cîteva ore.

Fără ieșire

Ce-a urmat, cît timp a ținut starea de urgență, a fost o resemnare, un fel de înfrîngere. Nu m-am opus, nu m-am revoltat, nu m-am luptat, nici măcar în sinea mea, nu am căutat soluții. Cu o voluptate ciudată, m-am abandonat unei stări de vegetare din care mă trezeam doar ca să muncesc robotic și să-mi fac griji, mai întîi pentru cei apropiați, iar apoi și pentru mine. Ore întregi petrecute cu ochii-n monitoare, citind știri și articole, blocat și sufocat între pereți. Cînd totul devenea prea obositor, mă băgam pur și simplu în pat și adormeam. Am dormit foarte mult în tot timpul asta. Dar nu m-am simțit deloc mai odihnit.

În acele două luni, am ieșit doar de trei ori din casă, pentru cumpărăturile de bază. Am păstrat ca amintire declarația scrisă de mînă, cu fiecare dată tăiată și înlocuită de cea mai recentă. Prima oară am fost echipat ca de război – mască P100 și ochelari de protecție. Mi se părea ridicol și exagerat, mai ales că auzeam peste tot cum medicii nu au echipamente de protecție, dar teama a învins rațiunea. În magazin parcă jucam Pac-Man, evitînd oamenii printre raioane.

Cînd s-a terminat starea de urgență, m-am pregătit cu două tipuri de măști. Una normală, de unică folosință, și o mască FFP2 pentru cînd trebuie să iau autobuzul, să merg prin magazine sau aglomerație. Pare să fi funcționat. Mă întreb însă cît de mult mă protejez cu adevărat. Mă gîndesc uneori că singurul motiv pentru care nu m-am infectat pînă acum e că am avut noroc. Însă continui să port mereu și cu sfințenie masca, chiar și cînd mă văd cu fratele meu sau cu mama. Pe lîngă teama de a nu mă infecta, la fel de mare e teama de a nu infecta, la rîndul meu, pe cineva.

E un gînd care mă paralizează și din pricina căruia am continuat o stare de semiizolare chiar și după 15 mai. Mai ales după 15 mai. Aș putea să mă testez și să mă asigur că nu am avut virusul și nu sînt un risc pentru ceilalți, dar gîndul de a intra într-o clinică îmi provoacă alte anxietăți. Noaptea de 14 spre 15 mai a venit literalmente cu artificii, mașini turate pe stradă, muzică și chiote, ca și cum oamenii voiau să se răzbune pentru cele două luni de liniște. Pentru mine, însă, abia atunci a început adevărata anxietate. Pînă atunci, casa era un loc sigur, unde nu trebuia decît să stau și să aștept. Acum, deveneam expus pericolului, trebuia să părăsesc locul meu sigur și să înfrunt noua realitate. Am încercat, pe cît se poate, să reduc riscurile. M-am deplasat aproape numai cu bicicleta – ca să evit transportul în comun și să recuperez săptămînile de inactivitate fizică. Am renunțat la planurile de călătorie făcute la începutul primăverii, cînd mă vedeam luînd din nou la pas munții. Și am limitat la maximum contactul cu ceilalți.

Am renunțat și la alte planuri pe care le visam împlinite pînă la sfîrșitul anului. Unul dintre ele era să-mi dau demisia și să lucrez în alt domeniu, dar în contextul nesigur de acum, mi-e greu să adun curajul necesar, așa că rămîn cu impresia unui moment ratat, în care ar fi trebuit să fac un pas înainte, dar am rămas pe loc, de frică.

Nu știu ce se vă întîmplă în continuare și cum vor evolua lucrurile. Mare parte din anxietate a dispărut – cînd am depășit recent 4.000 de cazuri pe zi, n-am simțit nimic, nici măcar nu am fost impresionat de un număr care, la începutul pandemiei, reprezenta totalul cazurilor. Am rămas însă cu niște automatisme, iar liniștea mea are nevoie de constante și cunoscute. Și cu distanța. Între 1,5 și 2 metri.

Claudiu Ionescu este corporatist.

Foto: Irina Munteanu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.