Blocat în izolare

Claudiu IONESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 865 din 5 - 11 noiembrie 2020
Blocat în izolare jpeg

Viața mea dinainte de pandemie nu era cu mult diferită de cea de acum. Trăiam, mai mult sau mai puțin, aceeași izolare și senzație că sînt prins într-o situație din care nu pot sau nu știu cum să ies. O existență stearpă, săracă în activități. Nu ieșeam în oraș, nu mergeam la teatru, cinema sau concerte; nu vizitam muzee, galerii de artă sau expoziții. Nu participam la nici un fel de evenimente culturale sau de divertisment. Aveam un sentiment general de neputință și oboseală, care mă făcea să accept rutina nocivă din fiecare zi, fără să schimb nimic.

Dar ceva se schimbase, totuși. Începusem să mă adun ușor-ușor, să mă dezmorțesc odată cu venirea primăverii. Aproape metaforic. În acest context, starea de urgență a venit ca o lovitură dată unui convalescent. M-a luat pe nepregătite. În momentele acelea, m-am simțit ca în urma unui cutremur sau incendiu în care-ți pierzi casa. Am trecut de la un plan și o speranță de viitor – la nimic. Totul în cîteva ore.

Fără ieșire

Ce-a urmat, cît timp a ținut starea de urgență, a fost o resemnare, un fel de înfrîngere. Nu m-am opus, nu m-am revoltat, nu m-am luptat, nici măcar în sinea mea, nu am căutat soluții. Cu o voluptate ciudată, m-am abandonat unei stări de vegetare din care mă trezeam doar ca să muncesc robotic și să-mi fac griji, mai întîi pentru cei apropiați, iar apoi și pentru mine. Ore întregi petrecute cu ochii-n monitoare, citind știri și articole, blocat și sufocat între pereți. Cînd totul devenea prea obositor, mă băgam pur și simplu în pat și adormeam. Am dormit foarte mult în tot timpul asta. Dar nu m-am simțit deloc mai odihnit.

În acele două luni, am ieșit doar de trei ori din casă, pentru cumpărăturile de bază. Am păstrat ca amintire declarația scrisă de mînă, cu fiecare dată tăiată și înlocuită de cea mai recentă. Prima oară am fost echipat ca de război – mască P100 și ochelari de protecție. Mi se părea ridicol și exagerat, mai ales că auzeam peste tot cum medicii nu au echipamente de protecție, dar teama a învins rațiunea. În magazin parcă jucam Pac-Man, evitînd oamenii printre raioane.

Cînd s-a terminat starea de urgență, m-am pregătit cu două tipuri de măști. Una normală, de unică folosință, și o mască FFP2 pentru cînd trebuie să iau autobuzul, să merg prin magazine sau aglomerație. Pare să fi funcționat. Mă întreb însă cît de mult mă protejez cu adevărat. Mă gîndesc uneori că singurul motiv pentru care nu m-am infectat pînă acum e că am avut noroc. Însă continui să port mereu și cu sfințenie masca, chiar și cînd mă văd cu fratele meu sau cu mama. Pe lîngă teama de a nu mă infecta, la fel de mare e teama de a nu infecta, la rîndul meu, pe cineva.

E un gînd care mă paralizează și din pricina căruia am continuat o stare de semiizolare chiar și după 15 mai. Mai ales după 15 mai. Aș putea să mă testez și să mă asigur că nu am avut virusul și nu sînt un risc pentru ceilalți, dar gîndul de a intra într-o clinică îmi provoacă alte anxietăți. Noaptea de 14 spre 15 mai a venit literalmente cu artificii, mașini turate pe stradă, muzică și chiote, ca și cum oamenii voiau să se răzbune pentru cele două luni de liniște. Pentru mine, însă, abia atunci a început adevărata anxietate. Pînă atunci, casa era un loc sigur, unde nu trebuia decît să stau și să aștept. Acum, deveneam expus pericolului, trebuia să părăsesc locul meu sigur și să înfrunt noua realitate. Am încercat, pe cît se poate, să reduc riscurile. M-am deplasat aproape numai cu bicicleta – ca să evit transportul în comun și să recuperez săptămînile de inactivitate fizică. Am renunțat la planurile de călătorie făcute la începutul primăverii, cînd mă vedeam luînd din nou la pas munții. Și am limitat la maximum contactul cu ceilalți.

Am renunțat și la alte planuri pe care le visam împlinite pînă la sfîrșitul anului. Unul dintre ele era să-mi dau demisia și să lucrez în alt domeniu, dar în contextul nesigur de acum, mi-e greu să adun curajul necesar, așa că rămîn cu impresia unui moment ratat, în care ar fi trebuit să fac un pas înainte, dar am rămas pe loc, de frică.

Nu știu ce se vă întîmplă în continuare și cum vor evolua lucrurile. Mare parte din anxietate a dispărut – cînd am depășit recent 4.000 de cazuri pe zi, n-am simțit nimic, nici măcar nu am fost impresionat de un număr care, la începutul pandemiei, reprezenta totalul cazurilor. Am rămas însă cu niște automatisme, iar liniștea mea are nevoie de constante și cunoscute. Și cu distanța. Între 1,5 și 2 metri.

Claudiu Ionescu este corporatist.

Foto: Irina Munteanu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Județ sub teroarea urșilor și a șerpilor. Localnicii dintr-un municipiu se tem de trei zile să iasă din case VIDEO
Urșii au dat iama în mai multe zone locuite din Vâlcea. În reședința de județ, într-un cartier al orașului, fiarele au ajuns să se plimbe pe străzi, iar o familie s-a trezit cu un șarpe în casă.
image
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Legumele românești se vând la fel de scump ca la începutul sezonului, iar obișnuita pantă descendentă nu se face simțită ca în alți ani. De peste două săptămâni, prețurile la tarabe au înghețat, la propriu
image
Teoriile conspiraționiste și reticența la vaccin anulează un secol de cercetare medicală. Ce boli grave revin în forță
Medicii trag un semnal de alarmă și dau de înțeles că din cauza reticenței la vaccinare riscăm să anulăm aproape un secol de cercetare medicală. Boli care erau ținute în frâu, unele aproape eradicate, se întorc amenințător, făcând victime, tocmai fiindcă găsesc teren propice.

HIstoria.ro

image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.