Blasfemia şi drepturile artei

Publicat în Dilema Veche nr. 119 din 4 Mai 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cînd literatura încetează să mai producă "blasfemii", înseamnă că socialmente ea a încetat să mai conteze; că, altfel spus, nu mai prezintă nici un pericol de a influenţa opinia publică, de a-i destabiliza inerţiile şi poncifele. Există uneori o componentă blasfemică în libertatea extremă a artei - a artei moderne cu deosebire - de a transgresa, contesta sau chiar sfida normele şi tabuurile sociale, în opoziţia ei faţă de autoritatea instituţionalizată resimţită ca meschină, restrictivă şi opresivă. (Putem vedea în ea, pînă la un punct, un reflex "individualist" al ereziilor împotriva dogmei şi moralei creştine instrumentalizate politic). Într-un cunoscut eseu, profesorul Virgil Nemoianu definea esteticul autentic sub specia unui "secundar" aflat mereu în luptă de gherilă cu "principalul" (cu autoritatea normativă, politică sau/şi religioasă a societăţii), întrebîndu-se retoric dacă nu cumva literatura este întotdeauna "reacţionară". Desigur, pentru comparatistul româno-american, a fi "reacţionar" nu înseamnă ceea ce termenul respectiv a ajuns să desemneze în teoria politică, ci a reacţiona, a fi în opoziţie (fie ea "conservatoare", "revoluţionară", "anarhistă") cu linia oficială şi în acelaşi timp a salva/prezerva/apăra valorile respinse de oficialitate. Evident, nu e vorba aici despre literatura propagandistică, aflată în slujba unui regim politic, ci de arta insubordonantă. Nu este oare de atîtea ori arta mare o expresie sublimată a negativităţii, a malignităţii, a nocturnului "demonic", a "răului" (cf. G. Bataille)? Asemenea lui Mefisto din Faust, arta "face veşnic numai bine", chiar dacă îşi propune să facă "răul" (adică: să agreseze, să scandalizeze, să destabilizeze, să nege...). Cînd se pune însă la remorca unui "Bine" oficial, ea ajunge, dimpotrivă, să facă numai rău. În pledoaria sa de la procesul de imoralitate intentat pentru nuvela Duduca Mamuca..., tînărul B.P. Hasdeu afirma sus şi tare că şi-ar dori mai bine să ajungă în iad alături de "imoralii" domni Heliade Rădulescu, Negruzzi etc., decît în rai alături de preamoralul său acuzator V.A. Urechia. Tradiţia eretică a literaturii vine, ştim asta, de departe. Poezia "goliardică", literatura libertinilor, "subversiunile" scriitorilor luminişti, scrierile Marchizului de Sade constituiau ameninţări veritabile pentru o parte a elitelor premoderne; ulterior, cînd aristocraţia a intrat în declin, satanismul antiburghez romantic şi decadent a preluat ştafeta "artei ca reacţiune", iar la începutul secolului XX Marinetti, Tzara şi alţi avangardişti au transformat blasfemia în strategie internaţională de PR. Cînd Flaubert era chemat în judecată pentru Madame Bovary, literatura "trebuia" încă să educe bunele moravuri ale societăţii, nu să le smintească (vezi şi apărarea de către Titu Maiorescu a Nopţii furtunoase împotriva gardienilor publici ai moralei în artă). Cînd Geo Bogza şi H. Bonciu erau trimişi, în anii '30, în boxa acuzaţilor şi înfieraţi public de Academia Română pentru "atentat la adresa bunelor moravuri" (acuzaţie sub care dospea acuza xenofobă de pornografie iudaizantă, antinaţională...), cînd Mircea Eliade era dat afară de la Universitate pentru "imoralitatea" sexuală din Domnişoara Christina, cînd scrierile unor Henry Miller şi, ceva mai tîrziu, Vladimir Nabokov erau stigmatizate de America puritană, cînd legionarii şi naţional-socialiştii ardeau în piaţa publică volumele "jidoviţilor", cînd scriitorii contestatari ai Estului erau puşi la index, prigoniţi şi cenzuraţi de regimul comunist, literaturii i se făcea de fapt, cinic vorbind, o onoare, i se recunoştea, implicit, puterea. (Observ că l-am uitat pe Cioran, cel care a adus blasfemia pe culmile rafinamentului stilistic...). Astăzi, după atîtea revoluţii sexuale, cînd estetica şocului e mai eficientă decît clasica, vetusta estetică a capodoperei, sexul, violenţa şi chiar drogurile ca teme ale literaturii şi artei au devenit modă. În mediile globalizante, revolta a ajuns mainstream, e, oricum, aducătoare de succes. În această lume, "blasfemiile" artistice sînt fie antifundamentaliste (pentru mediile dominate de acest tip de gîndire), fie anti-political correctness (iarăşi - în mediile controlate de acest curent). De o parte, fundamentaliştii islamici care, scandalizaţi de Versetele satanice ale lui Salman Rushdie, l-au scos pe autorul lor în afara umanităţii şi fundamentaliştii creştini care au stigmatizat, la rîndul lor (chit că mult mai soft). Evanghelia după Isus Cristos a lui José Saramago sau, la noi, piesa Evangheliştii a Alinei Mungiu-Pippidi. De cealaltă parte (deşi "comparaison n'est pas raison"...) ultra-democraţii indignaţi de neo-reacţionarismul unor scriitori precum Houellebeck, Dantec sau Martin Walser. S-ar zice că a fi corect politic (după criteriile PC-ului occidental!), într-o lume dominată de fundamentalism religios, poate fi la fel de provocator, estetic vorbind, ca şi "reacţionarismul" (practicat cu talent şi complexitate) într-un mediu controlat de "corectitudinea politică" bazată pe acţiune afirmativă şi discriminări pozitive. Este literatura (arta) un spaţiu autonom faţă de etic, social, politic şi religios, unde totul ar trebui să fie permis din punct de vedere moral şi ideologic? Pentru noi, ca europeni cu experienţa a două secole de modernitate, a două totalitarisme şi a democraţiei liberale, răspunsul pare la mintea cocoşului. În fapt, lucrurile nu sînt chiar aşa de simple; nu toţi "consumatorii" cunosc regula autonomistă a jocului (nici artiştii nu o respectă!), iar literatura şi artele - valori "slabe" - au uneori nevoie să paraziteze eretic, eventual blasfemic, sistemele de autoritate politică sau religioasă pentru a trezi atenţia publicului şi pentru a deveni, prin procură, mai "tari". Fireşte, într-o lume în care televiziunile şi showbiz-ul, nu arta înaltă, fac grosul audienţei, celei din urmă i se permite (cel puţin teoretic) luxul de a spune "orice" în ţarcul ei. Mai mult: un pic de blasfemie poate fi profitabilă şi chiar trendy atunci cînd se exercită pe socoteala unor valori tradiţionale (vezi Codul lui Da Vinci sau, la noi, literatura "detabuizantă" a tinerilor autori) în ţări avînd drept orizont politic emanciparea democrat-liberală. Oricum, arta "adevărată" e incorectă politic în sens larg (chiar dacă promovează atitudini egalitare, anticoloniale, feministe, homofile ş.a.m.d.), e, aşa-zicînd, "în răspăr", şi aşa trebuie să rămînă: cea mai rezistentă expresie a vulnerabilităţii umane. Oricum am privi lucrurile, fără valoare autentică, arta devine surogat propagandistic, moft comercial, simulacru sau impostură.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.