Bîzocraţia salvează România?

Radu CARP
Publicat în Dilema Veche nr. 680 din 2-8 martie 2017
Bîzocraţia salvează România? jpeg

În timpul verii trecute, ziarul Libération publica un articol în care Manuel Valls era acuzat de faptul că nu face nimic împotriva terorismului. Textul era scris de doi autori care nu cunoşteau mai nimic despre acest fenomen. Nu este neobişnuit a publica articole fără o documentare prealabilă, chiar şi în presa occidentală. Uneori, documentarea se face pentru un scop care nu mai este în nici un caz informarea cititorului – vezi cazul reportajului Sky News în România pe urmele falşilor traficanţi de arme. Nu întotdeauna vocile cele mai competente sînt chemate să discute în presa de orice natură evenimentele curente. Ceea ce a trezit uimirea în cazul articolului din Libération a fost că prim-ministrul a răspuns acestor critici, deşi era evident că nu aveau nici un temei. Realitatea virtuală creată de media începe să fie văzută ca o realitate de sine stătătoare de către oamenii politici. Într-o replică din Le Point la ceea ce s-a întîmplat şi la reacţia prim-ministrului, era pus în evidenţă un argument suplimentar pentru a dezbate acest incident: în aceeaşi perioadă, un grup de cercetători din mai multe institute franceze solicitau aceluiaşi prim-ministru accesul la datele deţinute de UCLAT – Unitatea de coordonare a luptei antiteroriste –, pentru a cunoaşte mai bine profilul persoanelor radicalizate, cu risc ridicat de comitere a actelor teroriste. La un asemenea demers, răspunsul nu a venit. În schimb, opinia eronată a doi jurnalişti a generat un răspuns prompt din partea prim-ministrului, dar nu de demontare a interpretărilor incorecte din acel articol, ci ca un fel de legitimare a demersului.

Tot în aceeaşi perioadă, presa franceză semnala faptul că Frank Underwood, eroul din House of Cards, l-a interpelat pe acelaşi Valls pe Twitter. Surpriza a fost că acesta a primit imediat un răspuns. Desigur, Underwood interpretează în film rolul de preşedinte al Statelor Unite, dar nu şi în viaţa reală. Este simptomul unei reacţii care tinde să se generalizeze a politicienilor, mai atenţi la ceea ce se scrie în media sau pe reţelele sociale decît la problemele reale din societate.

Am avut şi noi exemple de politicieni care răspund pe Facebook în timp ce ar fi trebuit să se afle în Parlament, să redacteze un proiect de lege, ori să se în-tîlnească cu alegătorii. Problema merită dezvoltată, dar ceea ce ne preocupă este de ce media promovează istoriile false, incompetenţa, interpetările absurde. Este ceea ce, în Franţa, sociologul Gérald Bronner numeşte „bîzocraţie“. De la un simplu bîz, un zgomot de fond, un zvon care nici măcar nu este formulat în detaliu, se porneşte o suită de comentarii fără nici o legătură cu realitatea. Bîzofagii pretind că sînt jurnalişti, apoi se transformă în „analişti politici“ şi devin în cele din urmă „formatori de opinie“. Adevăraţii jurnalişti, de fapt, nu au ce căuta în spaţiul public, devin intruşi. Iar experţii devin interesanţi doar în măsura în care legitimează bîzul, deoarece nu trebuie livrată publicului cunoaştere şi interpretare a informaţiilor relevante, ci o sumă de bîzuri, prezentate a fi adevăruri. Inventatorul acestui gen de prezenţă în media, Ion Cristoiu, a desăvîrşit bîzofagita cronică: articolele sale sînt episoade dintr-o saga fără început şi fără sfîrşit, în care speculaţia este ridicată la rang de informaţie, iar informaţia lipseşte intenţionat. Publicul este fascinat de poveşti, iar estomparea graniţelor între real şi virtual contribuie la propagarea unor naraţiuni. Complexitatea geopolitică a lumii în care ne găsim cu greu poate fi transpusă într-o poveste accesibilă. Este mult mai uşor să joci Pokemon Go, construind o realitate paralelă, decît să încerci înţelegerea unor corelaţii între evenimente. Într-un dialog recent între Rareş Bogdan şi Vladimir Socor – unde altundeva decît la una dintre cutiuţele cu poveşti fermecate numite televiziuni? –, era fascinant să urmăreşti cum moderatorul-analist devenea din ce în ce mai plictisit şi lipsit de interes pe măsură ce reputatul analist american de origine română descria complexitatea relaţiilor dintre Federaţia Rusă şi SUA şi explica de ce o nouă Yaltă, ca moment al cărui început şi sfîrşit sînt marcate clar temporal, nu mai este posibilă. Probabil că, dacă ar fi declarat că exact în acest moment Trump şi Putin se întîlnesc la Yalta pentru a decide destinul României, ar fi devenit brusc interesant, ar fi crescut subit rating-ul. Am văzut cum o presupusă întîlnire Trump-Putin la Budapesta – comentată în media ca şi cum ar fi fost iminentă ori chiar ar fi avut loc – a fost considerată atît de reală, încît Academia Română a dat şi o reacţie oficială la ceva care nu s-a în-tîmplat. Atunci cînd s-a decis capitala Sloveniei ca loc de în-tîlnire oficială, media a abandonat brusc subiectul: slovenii nu au cum să dorească Ardealul.

Soluţia pentru a introduce un plus de profesionalism în analiza publică a mediului politic intern şi extern nu este deloc simplă. Nu poţi înlocui o naraţiune decît cu o altă naraţiune. Sîntem, de fapt, condamnaţi ca vocile din media să se întrepătrundă cu cele ale experţilor. Într-un interviu publicat postum în Espresso, Umberto Eco descria diferenţa dintre SUA şi Europa în materie de expertiză în spaţiul public. În SUA, mediul academic este cumva izolat de societate, în sensul că rar apar în presa cotidiană sau la televiziuni profesori universitari care să exprime un punct de vedere pe marginea evenimentelor curente, datorită separării dintre campus şi restul societăţii. În Europa, situaţia este exact inversă: universităţile se află în mijlocul oraşului, universitarii pot fi chemaţi oricînd la televiziuni, iar articolele scrise în media sînt ridicate la rangul de realizări academice. Mediul universitar şi cel jurnalistic sînt astfel cumva condamnate – în România, dar şi în Franţa – nu numai să convieţuiască într-o bîzocraţie, dar şi să contribuie la dezvoltarea ei. 

Radu Carp este prof. univ. la facultatea de Științe Politice, Universitatea București. Printre altele, a publicat volumul Religie, politică și statul de drept. Secvențele unei acomodări (Humanitas, 2013).

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.