Biserica a fost şi este aproape de problemele românilor

- interviu cu Pr. Constantin STOICA, consilier pentru presă al Patriarhiei Române - Majoritatea românilor declară în sondajele de opinie că au cea mai mare încredere în BOR. Este această încredere credinţă sau un fel de respect pentru instituţie? Nu împărtăşim punctul de vedere al unor analişti potrivit cărora românii ar confunda Biserica cu credinţa, atunci cînd participă la realizarea diferitelor sondaje de opinie. De altfel, în urmă cu aproximativ 10 ani, am pus această întrebare reprezentanţilor unor institute de sondare a opiniei publice, iar răspunsul a fost fără echivoc în sensul referirii explicite la Biserică. Faptul că Biserica este constant pe primul loc în topul încrederii românilor - ceea ce reprezintă o uriaşă îndatorire - îşi are explicaţia în faptul că, la nivelul comunităţii, majoritatea preoţilor îşi îndeplinesc cu responsabilitate misiunea pastoral-misionară şi socială. Pe de altă parte, Biserica - instituţie fundamentală a poporului român - a fost şi este permanent aproape de problemele românilor. În Spania, după căderea dictaturii, majoritatea oamenilor mergea la biserică. După 20 de ani, doar 15%. Credeţi că acelaşi fenomen s-ar putea întîmpla şi în România? Este dificil de prognozat. În România, după 1989, numărul credincioşilor care merg constant la biserică este în creştere, nu în scădere. Îmbucurător este faptul că a crescut semnificativ numărul tinerilor care frecventează în mod regulat biserica. Aşa se explică faptul că, în cei 18 ani de libertate, au fost construite peste 2000 de noi locaşuri de cult (în imensa lor majoritate, la iniţiativa comunităţilor de credincioşi), insuficiente în raport cu numărul celor care merg duminică de duminică la biserică. De exemplu, în Bucureşti, capacitatea celor aproximativ 300 de locaşuri de cult ortodoxe existente (în general biserici mici) este de 5% din populaţia Capitalei. Numărul celor care merg constant la biserică este estimat între 15-20%. Concluzia se impune de la sine. Pentru că aţi amintit de Spania, cred că este interesant de precizat faptul că, în această ţară, românii au umplut bisericile catolice, unde, prin bunăvoinţa Bisericii Romano-Catolice, credincioşii ortodocşi români pot participa la Sfînta Liturghie oficiată de preoţi ortodocşi. În diferite localităţi, autorităţile au oferit gratuit teren comunităţilor de români, pentru a-şi construi locaşuri de cult. În unele sondaje cei care declară că merg frecvent la biserică sînt mai puţini decît cei care îşi declară încrederea în BOR. Credeţi că oamenii se depărtează de Biserică? De ce? În întreaga lume există diferenţe semnificative între cei care se declară ca aparţinînd unei confesiuni (creştini cu numele) şi cei care sînt implicaţi direct în viaţa comunităţii de credincioşi (creştini practicanţi). În România, potrivit estimărilor, numărul creştinilor practicanţi este de aproximativ 35-40% din cei care se declară creştini-ortodocşi. Explicaţia rezidă, înainte de toate, în fenomenul secularizării, extrem de pronunţat în Vestul Europei, care a început să reprezinte un real pericol şi pentru Răsăritul Europei. Ce face BOR pentru a contracara efectele secularizării (specifică tuturor societăţilor moderne) şi pentru a-i păstra/readuce pe credincioşi în biserică? În primul interviu acordat postului public de radio după alegerea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Părinte Daniel considera secularizarea drept pericolul major cu care se confruntă Biserica astăzi. Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Române definea secularizarea ca pe un "vid spiritual pe care nu se poate zidi nimic". Participarea la Sfînta Liturghie, Spovedania, Împărtăşirea cu Sfîntul Trup şi Sînge al Mîntuitorului Iisus Hristos, celelalte Sfinte Taine, rugăciunea şi toate celelalte mijloace spirituale pe care Biserica le pune la dispoziţia credincioşilor pot contracara eficient efectele secularizării. Care este scopul orelor de religie? Să scoată de pe băncile şcolii buni creştini, sau oameni cu o bună conduită morală şi o cultură religioasă? Studierea religiei în şcolile publice contribuie la educaţia şi formarea spiritual-morală a tinerei generaţii. La orele de religie, elevii aprofundează valorile autentice aflate la baza societăţii (adevărul, dreptatea, libertatea, binele, frumosul etc.). Copiii şi adolescenţii învaţă ce înseamnă dragostea faţă de semeni, toleranţa, respectul, responsabilitatea comunitară etc. Aş dori să menţionez faptul că, în urmă cu un an, ministrul Educaţiei din Bavaria, aflat în vizită în România, sublinia faptul că, în landul respectiv, în şcolile publice religia este o disciplină pe care autorităţile o consideră importantă în formarea tinerei generaţii. Oficialul german menţiona că politica educaţională a autorităţilor are ca scop formarea tinerilor în spiritul valorilor autentice, inclusiv a celor creştine, şi nu a unor "inteligenţe reci". Ce se întîmplă cu icoanele din instituţiile publice? Este un scandal "la modă", de vreme ce şi în alte ţări au avut loc asemenea discuţii, sau ascunde ceva mai mult? Cred că este vorba de disputa între două tipuri de intelectuali: unii care consideră credinţa ca aparţinînd de sfera privată şi alţii care înţeleg drept firească manifestarea credinţei şi prezenţa Bisericii în mijlocul cetăţii. Referitor la problema icoanelor în instituţiile publice, în întreaga lume civilizată, aceasta este una de opţiune a comunităţii. Dacă aceasta doreşte prezenţa însemnelor religioase în spaţiul public, nimeni nu îi poate îngrădi acest drept. Acesta este, de altfel, spiritul legislaţiei europene, inclusiv al jurisprudenţei CEDO, care recomandă statelor neutralitatea în această problemă. În 2001, Biserica Ortodoxă Română a fost acuzată că se opune deconspirării eventualei colaborări a unor feţe bisericeşti cu Securitatea. Ulterior, reprezentanţii BOR au afirmat că şi-au dat acordul pentru deconspirarea relaţiilor prelaţilor cu fosta poliţie politică. Cum comentaţi? Încă din 1997, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a făcut public punctul de vedere, în sensul că nu se opune deschiderii dosarelor clericilor, aflate în arhiva fostei Securităţi. Această poziţie a fost reiterată atît în 2001, cît şi anul trecut, de către vrednicul de pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist. Din păcate, în toată această perioadă, au fost făcute o serie de acuzaţii la adresa unor clerici, fără a fi probate în nici un fel. În orice societate democratică, acuzaţiile trebuie probate, altfel sînt calomnii, iar cei care le proferează sînt în culpă penală. Din nefericire, constatăm că în această problemă nu există din partea celor abilitaţi prin lege interesul de a lămuri, în spiritul dreptăţii şi al adevărului, contextul istoric extrem de ostil în care a supravieţuit şi păstorit Biserica Ortodoxă Română în timpul regimului comunist. Cunoaşterea corectă a contextului istoric este absolut necesară înainte de a cerceta şi evalua diferite atitudini ale unor clerici, pentru aflarea adevărului istoric şi judecata dreaptă a celor petrecute în anii comunismului în România. Credeţi că o posibilă nominalizare a unor preoţi care au colaborat cu Securitatea ar leza încrederea românilor în Biserică? Nicidecum. Prima care ar fi reacţionat în situaţia în care s-ar fi simţit trădată de către preot ar fi fost comunitatea de credincioşi. După 1990, în Biserica Ortodoxă Română nu a fost semnalată nici o situaţie de acest gen. a consemnat Stela GIURGEANU