Bîrfa reloaded

La Roşia Montană poveştile cu pitici şi uriaşi sînt cunoscute de foarte mulţi dintre localnici, dar nu mulţi doresc să dea detalii. Dacă îi întrebi de pitici, zîmbesc politicos, dacă îi întrebi de uriaşi, refuză să continue subiectul. Poveştile astea sînt mai mult secrete transmise din tată în fiu şi mai puţin povestite la urechea trecătorului dornic de ceva senzaţional. Nu e treaba multora ce se întîmplă la ei în ogradă. Reticenţa de a vorbi mi-a fost explicată într-un tîrziu de cineva: "poţi fi considerat nebun, aşa că mai bine taci!", adăugînd foarte serios şi privindu-mă adînc în ochi, ca un fel de avertisment: un sîmbure de adevăr există. Sîmburele mi-a fost dezvăluit de către un singur localnic, într-o seară friguroasă de ianuarie, la o carafă de vin. Fiind un loc minier, muntele a fost săpat de generaţii întregi, scormonit după aur, iar într-una din zile, în timpul săpăturilor, s-au descoperit nişte galerii pitice, făcute la dimensiunea unui om (sau făptură) de statură foarte mică. Povestea nu s-a oprit însă aici. Ca un soi de Taj Mahal teoretic şi negru, s-au descoperit, nu departe de acele galerii, şi nişte galerii imense, ridicate cu mult peste înălţimea unui om normal. Or, deşi te mai poţi împăca cu existenţa unei galerii înalte, cum explici, ei, bine, cum explici existenţa unui os, un os enorm, descoperit într-una din acele galerii, un os pe care poţi sta, comod, alături de alţi patru confraţi, ca pe o băncuţă? Dar mai bine să închidem aici subiectul. De ce a dispărut cînepa? Acum cîteva luni m-am nimerit pe undeva prin Munţii Apuseni, la o sărbătoare locală. De dimineaţă, în faţa Primăriei erau adunate toate autorităţile: de o parte primarii satelor învecinate, cu cocarde tricolore prinse în dreptul inimii, de alta preoţii cu sutane lungi, pătate pe la poale de noroiul uliţelor desfundate. Sătenii se adunaseră şi ei în faţa Primăriei, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. Femeile, grupate în bisericuţe separate de cele ale bărbaţilor, şuşoteau între ele, iar intelectualii satului, îmbrăcaţi orăşeneşte, fumau retraşi într-un cerc mai select, cocoţaţi pe un bolovan iţit de sub noroaie. Era prin primăvara anului trecut, sus, în Dealul Fericetului. Inginerul silvic se afla la a treia sa carte. Prima carte se numea Capitalizarea pădurilor şi era un proiect prin care îşi dorea prevenirea "feudalizării pădurilor". De la a doua s-a axat însă pe secretele din istoria românilor, scriind despre originile noastre indo-europene, continuînd cercetarea în această a treia carte, pe care avea să o lanseze în aerul pur al Apusenilor, lîngă troiţa înălţată în memoria lui Horea - Misterele comunei Horea. "O să demonteze clar nişte mituri" - susţineau pe Dealul Fericetului sătenii, prinşi şi ei în mrejele dezvăluirilor din carte. Aceşti munţi, de pildă - spuneau cei ce citiseră deja cartea sau cunoşteau teoriile inginerului - au fost exploataţi cu mercur, din timpuri străvechi. Cică avem şi două descrieri din 1880 care, nu se ştie de ce, au rămas marginalizate, descrieri care arătau clar că piatra a fost "rasă cu mercur". Or, despre existenţa mercurului din timpuri străvechi nu se îndoieşte nimeni: orice babă ştie că în Apuseni o picătură de mercur seacă apa, că roade în adîncime, fetele îl folosesc anti-deochi, apare şi în descîntece, sub denumirea de argint viu. De ce n-ar fi fost folosit şi pe scară largă pentru a săpa vîna de aur din munţi? Un alt mister este şi cum au ajuns moţii să depindă exclusiv de pădure. Tot încercînd să ascundă aurul de autorităţi, încercînd să nu divulge secretul, dar fiind urmăriţi în permanenţă, au mascat şteampurile pentru exploatat aurul, sub întrebuinţarea de mori. La un moment dat, tot ascunzînd acest lucru, şi-au îngropat şi meşteşugul. Intriga - povestea cu patimă scriitorul-cercetător - merge mai departe. Dovezi că moţii au exploatat aurul rezidă şi în toponimele de aici. "Arieşul", de exemplu, este identificat în legende cu Urieşul, adică "rîul de aur". Or, oamenii de pe aici folosesc termenul "uriaş/urieş", ceea ce duce la o dezvăluire şi mai mare: uriaş înseamnă de fapt, în cod secret, exploatator de aur. Peste toate acestea se suprapune un fapt de netăgăduit: nu de mult timp, în zona Apusenilor a dispărut cînepa, iar cînepa, coform spuselor inginerului-scriitor, era un element foarte important folosit pentru extracţia aurului... În loc de epilog Ce aţi face dacă aţi locui într-un sat, în mijlocul unei comunităţi mici, departe de civilizaţia urbană, traversînd uliţe desfundate, salutîndu-i în fiecare zi pe toţi acei oameni pe care aţi ajunge să-i cunoaşteţi (poate mai bine decît v-aţi fi dorit), să le cunoaşteţi vieţile în amănunt, dezbărînd de orice secret destinele lor, iar secretele vieţii lor de zi cu zi n-ar mai avea absolut nici un haz pentru dvs.?