Beţi, băieţi, numai beţi vin!
Cine şi-ar fi putut imagina că în Spania există o asociaţie a jurnaliştilor şi scriitorilor oenologi, numită chiar aşa, Asociación Española de Periodistas y Escritores del Vino, pe scurt AEPSV? Oricît de mult te-ai strădui să înţelegi orgoliul oenologic al spaniolilor (în oglinda celui franţuzesc, poate, sau, mai nou, chilian), orgoliul lor bine consolidat imediat după Reconquista, oricît încerci să îţi aminteşti momentele privilegiate în care Don Quijote cădea în reverii bahice (iată o explicaţie a quijotismului pe care nu puţini spanioli o adoptă după cîteva pahare), oricît de des ai invoca zicerile frecvente despre vin şi ale sale, tot nu-ţi poţi imagina ideea de scriitor al vinului.
Ce scrie un scriitor al vinului? Scrie despre sortimente şi ani fabuloşi? Scrie despre binefacerile vinului asupra sănătăţii mentale şi fizice? Scrie despre facerea şi desfacerea vinurilor celebre? Sînt întrebări îndreptăţite pentru un profan care nu deosebeşte prea bine Rioja de Ribera del Duero... Aşadar, un scriitor al vinului este în primul rînd un scriitor sau, înainte de toate, un aficionado al vinului? Scrie imnuri (poeme, romane, nuvele) bahice sau se ocupă de cultura vinului? Dacă, printr-un cataclism, vinul ar dispărea cu totul, ar rămîne scriitor sau ar încerca să reconstituie dintr-un sîmbure de strugure întreaga istorie a vinului pierdut? Habar n-am şi, recunosc, ce mă roade e că scriitorii vinului sînt şi critici, şi degustători. Altfel, cum să scrii? Nu degeaba invocaţia lui Borges e mereu actuală: „Vinule, învaţă-mă arta de a-mi vedea viaţa ca şi cum ar fi cenuşa propriei memorii!“.
Nu ştiu aşadar ce înseamnă să fii un scriitor al vinului, însă recunosc unul cînd îl citesc. De pildă, José Peñin, creatorul Ghidului Peñin al Vinurilor din Spania, cu siguranţă cel mai important clasificator al vinurilor spanioleşti, preşedintele grupului cu acelaşi nume, şi mai ales un fin degustător, cum vă poate dovedi orice fotografie a sa din revista Sibaritas pe care o conduce. Cartea lui – Manualul vinurilor spaniole – a fost un best-seller absolut în lumea hispanofonă, iar după ea au mai urmat 15 titluri traduse în toate limbile care cunosc noţiunea de vin... N-ar trebui uitat nici jurnalistul şi criticul Victor de la Serna, tot un scriitor vinofil, însă unul mai serios care scrie mai ales în El Mundo, în Mundovino.com, dar şi în Sibaritas a lui Peñin. Sau Josep Lluis Pérez Verdú, omul din spatele celebrului Martinet de Priorado, un făcător de vinuri neegalat în Spania pînă acum. Aceşti trei „viticulturnici“ spanioli au pus pe roate, acum cîţiva ani, un Congres al Autorilor Vinului, numit „Winecreator“, la care au invitat nume celebre din toată lumea: Jancis Robinson de la The Financial Times, Michael Bettane, unul dintre autorii ghidului franţuzesc Classements des Meilleurs Vins de France, Stephen Tanzer, directorul revistei bilunare International Wine Cellar, David Schildknecht de la The Wine Advocate sau Joshua Greene de la Wine Spirits ş.a. Au discutat, desigur, lucruri de-ale lor: metode de lucru, noi varietăţi de struguri, vinuri organice şi „biodinamice“, fineţea şi tăria licorii. Nu vreau însă să mă gîndesc ce fel de vinuri s-au degustat în acele zile la Málaga... Şi de cîte ori s-au recitat celebrele versuri ale lui Luis López Anglada din poemul „La Bodega“: „Bajé contigo, amor, a la bodega / y me acerqué al tonel que allí dormía / por ver si era verdad que en él crecía / la flor del vino, diminuta y ciega...“
Cum ar echivala un traducător vinofil după un pahar de L’Hermita din 2005: „Am coborît cu tine-n cîrciumă, iubito / şi m-am oprit la butea ce-aţipise / să văd dacă, pe bune-n ea creştea / floarea săracă şi oarbă-a vinului.“
Maria Constantinescu este hispanistă.
