Bătălia pentru opinia publică (fragment)

"Nici unul dintre intelectualii socotiţi a fi Ťai lui Băsescu» nu este nici susţinătorul ideologic, nici clientul acestuia. Iată argumentul, condensat. Ca să fie clienţi, ar trebui să existe beneficii. Or, nu există beneficii. Ca să fie susţinători ideologici, ar trebui să existe atît o ideologie, cît şi un angajament public în favoarea acesteia. Or, nu există nici una, nici cealaltă. Să le luăm pe rînd. Sînt două situaţii respingătoare din punct de vedere moral: cea de client plătit şi cea de adulator al puterii. În sens pecuniar, numai Gigi Becali Ťare» intelectuali. I-a plătit, iar aceştia îl servesc public. Însă nici unul dintre Ťintelectualii lui Băsescu» nu a fost plătit de acesta pentru ca vreunul dintre ei să adopte public poziţiile pe care le-au adoptat. Aici, argumentul onoarei, deşi bazat doar pe conduita trecută a persoanei şi pe încrederea în comportamentul ei viitor, este esenţial. Dacă el este nesocotit înseamnă că se poate afirma orice despre oricine. Dar atunci şi cei care acuză se pretează replicii că şi ei susţin ce susţin pentru că sînt plătiţi. Acuzaţia de client nu poate fi făcută în mod onorabil decît pe baza unor dovezi ori a unor argumente rezonabile. De pildă, afirmaţia că eu aş fi Ťintelectualul lui Băsescu» pentru că preşedintele m-a numit la ICR este implauzibilă din trei motive: pentru că trecutul meu nu e de om servil; pentru că nu susţin după numirea mea la ICR decît poziţii care sînt în deplin acord cu luări de poziţie anterioare numirii mele; în fine, pentru că niciodată nu m-am luptat pentru dobîndirea vreunei funcţii publice, iar pe cele pe care le-am avut le-am ilustrat cu onestitate, în spiritul serviciului public (contrariul ar trebui dovedit) (...). Acum, implicaţia de susţinere ideologică. Nu există o ideologie a omului politic Traian Băsescu. Dacă ar exista ar putea fi formulată. Or, nimeni nu a făcut-o pînă acum. Dar să presupunem că ar exista. Atunci care ar fi ideologia la care aderă Ťintelectualii lui Băsescu»? (...) Dacă se va spune că ideologia proprie lui Traian Băsescu este Ťcezarismul» şi Ťantidemocratismul», aşa cum au făcut-o Adrian Severin ori Renate Weber, atunci va trebui să se demonstreze în mod convingător că afirmaţiile lui Traian Băsescu chiar sînt antidemocratice şi că acţiunile sale sînt cu adevărat îndreptate împotriva democraţiei. Această demonstraţie nu a fost făcută decît la nivel de proces de intenţie. Astfel, Adrian Severin, care odinioară ne-a demonstrat că Băsescu e rău pentru că e tătar, acum ne somează să credem, cam în acelaşi fel, că Băsescu e antidemocrat pentru că face lucruri pe care el, Adrian Severin, le dezaprobă din punctul de vedere al PSD-ului. Oricum am lua-o, cu argumente fie etnic-rasiste (Băsescu e tătar), fie ideologice (Băsescu e antidemocrat), procedeul e moralmente jalnic şi constă din aplicarea interesată a unui stigmat. Alt exemplu. Renate Weber, ca să demonstreze că acţiunile preşedintelui sînt nocive chiar şi atunci cînd par bune, argumentează că în adîncul sufletului său Traian Băsescu nu crede ce spune, ori face ce face cu alte intenţii decît cele pe care le declară: altfel spus, sîntem îndemnaţi să nu credem într-un act public (de pildă, condamnarea comunismului) în numele credinţei în ceea ce Renate Weber ştie, anume că omul politic Traian Băsescu are gînduri ascunse. Ambele moduri de a argumenta sînt bazate pe proces de intenţie. Or, adevărul bunului simţ este acesta: dacă omul politic Traian Băsescu are o ideologie ascunsă, ea trebuie să transpară cumva din afirmaţiile sale fie publice, fie private; ori din acţiunile sale, fie publice, fie private. Dacă dovada acestui lucru nu poate fi făcută cu un grad rezonabil de probabilitate, atunci această ideologie ascunsă nu există, iar procedeul de a formula judecăţi de condamnare în baza acuzaţiei că există intenţii malefice ascunse trebuie tratat drept ceea ce e. O fraudă deopotriva morală şi intelectuală (...). Expresia Ťintelectualii lui Băsescu», din punct de vedere ideologic nu are acoperire nici în fapte, nici în vorbe. Ce este, atunci? Este o armă de luptă, prin care cei care o folosesc caută să îi delegitimeze public pe intelectualii care s-au pronunţat împotriva suspendării preşedintelui, stigmatizîndu-i ca Ťantidemocraţi»." (H.-R. Patapievici, "Bătălia pentru opinia publică", în Evenimentul zilei, 19 iulie)