Banana

Toader POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 134 din 18 Aug 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Să parcurgem în diagonală sumedenia de petiţii, apeluri, semnale şi jalbe care ne sufocă inbox-urile în ultima vreme: "Orice oraş care se respectă din Europa are o zonă veche şi o zonă nouă. Nicăieri nu se amestecă clădiri vechi cu clădiri noi."; "Nu se pot mixa afacerile/comerţul cu cultura, cea din urmă fiind profund afectată."; "Sîntem de acord cu construcţii de clădiri (sic!) moderne, dar nu printre clădirile istorice, monumente arhitecturale, care ar pierde enorm din valoare."; "Nu poţi pune lîngă clădiri istorice, blocuri de sticlă sau orice altă clădire modernă", şi exemplele ar putea continua. Trecînd peste uneori induioşătoarele cacofonii şi peste formulările cel puţin originale, aceste apeluri sentenţioase, cu miile lor de semnături, dau seama despre un curent de opinie care ar putea fi amuzant, dacă nu ar fi dramatic. Contrar principiilor newtoniene, intensitatea acţiunii este cu mult depăşită de cea a reacţiei. În absenţa unor "consultări ale populaţiei" asupra intervenţiilor de interes public, pe care legiuitorul a avut grijă să le prevadă suficient de vag pentru ca obligativitatea lor să devină opţională, opiniile răbufnesc, extremist şi visceral, pe canale mai accesibile. Orice e nou e prost! Structură de oţel, cîh! Construcţie modernă în centru, pfui! "Soluţiile" propuse de petiţionari se situează undeva la limita dintre diletantism şi hilaritate: "Clădirile monument sînt protejate ş...ţ şi este interzisă construcţia în preajma lor la mai puţin de 100 de metri" (nu e interdicţie, ci permisivitate sub rezerva întocmirii unui studiu privind protecţia monumentului); "interzicerea construcţiilor noi în centrul istoric cu excepţii clare specificate în lege, de exemplu păstrarea stilului arhitectural al zonei" (deci, dacă e vorba de stil, ar trebui să nu se construiască edificii publice decît în cel mai pur academism francez sau să reînviem "specificul naţional" prin utilizarea unui neo-românesc cu ciubuce şi arce în acoladă...); "Centrul istoric (cel în care s-ar interzice orice construcţie nouă conform prevederii anterioare - n.a.) să fie desemnat nu numai zona încadrată în roşu pe hartă, ci cea cu verde" (există o hartă anexată, în urma consultării căreia constatăm, cu un suspin de uşurare, că fac parte din centrul istoric atît zona podului Grozăveşti, cît şi Gara de Nord sau parcelarea Domenii...). Astfel de reacţii extreme, în cazul, din fericire improbabil, în care şi-ar găsi aplicabilitatea, ar avea asupra oraşului un efect cel puţin la fel de nociv ca acela al unora dintre proiectele sau intenţiile pe care le combat. Stimaţi petiţionari! Nu orice e nou e neapărat şi urît (deşi da, uneori se întîmplă să fie aşa, precum nici tot ce e vechi nu e frumos...)! Nu există o incompatibilitate de principiu între construcţiile vechi şi arhitectura contemporană (ba, chiar, uneori, ele se potenţează reciproc, precum în cazul sediului Uniunii Arhitecţilor din România, din Piaţa Revoluţiei)! Structura metalică sau faţadele vitrate ("blocurile de oţel şi sticlă"...) nu sînt neapărat unealta diavolului în centrele oraşelor! O clădire înaltă poate sta foarte bine într-o zonă de construcţii joase (cusururile imobilului de birouri din Piaţa Charles de Gaulle nu stau în înălţimea lui, ba chiar era mai bine dacă era mai înalt şi mai zvelt)! Demolările nu sînt întotdeauna o crimă (deşi rănile anilor ’80 continuă să ne doară pe mulţi), uneori ele sînt o unealtă cu efect de igienizare şi împrospătare! Atît de lăudatul, de către dvs., La Défense este un eşec, recunoscut ca atare chiar de către parizieni, şi nu un model de urmat! Nu trebuie să ne fie ruşine că Bucureştii nu sînt nici Parisul, nici Veneţia, nici măcar Budapesta sau Praga. Şi nici nu ar trebui să le cerem asta! Aici totul este o joacă subtilă cu vecinătatea şi contextul. Prin istoria şi natura sa, oraşul acesta are capacitatea de a absorbi şi accepta multe, dar, într-adevăr, această logică nu trebuie pervertită în favoarea ideii că ar accepta orice şi oricum. Şi în loc să vă bucuraţi că aveţi (avem...) un oraş în care această joacă se poate petrece, în respectul contextului şi al istoriei, dvs. vă sufocaţi de indignare la ideea că cineva s-ar putea atinge de el... Nu voi fi atît de absurd încît să nu recunosc că, uneori, aveţi dreptate. Şi da, admit, unele din petiţiile dvs. poartă şi semnătura mea. Dar haideţi să cădem de acord că poziţiile extreme şi atitudinea tip BANANA (Build Almost Nothing Anywhere Near Anything) sînt păguboase şi stupide şi că "încremenirea în proiect" - pentru că oraşul este un proiect perpetuu, aici şi aiurea - nu este şi nu poate fi o soluţie viabilă nicăieri.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Podul peste Dunăre de la Brăila arată jalnic. Asfaltul a crăpat și s-au format șanțuri ca pe „arătură”, spun șoferii VIDEO
Șoferii care trec pe podul peste Dunăre de la Brăila sunt revoltați. Deși a fost dat în folosință în urmă cu un an, podul arată deplorabil. Asfaltul a crăpat și s-au format numeroase șanțuri, exact ca pe un drum abandonat.
image
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Polițiștii au amendat sâmbătă, 13 iulie, șoferul unei mașini marca BMW, care circula cu o viteza uimitoare pe A2. Potrivit unor surse, la volan s-ar fi aflat manelistul Dani Mocanu.
image
Turiștii, terorizați de marea de alge de pe litoral. „Acolo unde au curățat, valurile aduc din nou cantități mari de alge” VIDEO
Zeci de mii de turiști goniți de caniculă în stațiunile de pe Litoral au parte, în aceste zile, de o surpriză mai puțin plăcută: apele Mării Negre au devenit verzi din cauza tonelor de alge aduse la mal și care miros a hazna.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.