Balcanii din scara blocului

Publicat în Dilema Veche nr. 741 din 3-9 mai 2018
Balcanii din scara blocului jpeg

Medgidia e un orăşel în care pe fiecare stradă, în fiecare scară de bloc, la fiecare etaj respiră cîte un mozaic interetnic. Turci, tătari, greci, lipoveni, romi, armeni, bulgari, români… Cu toţii vecini, cu toţii diferiţi, cu toţii aproape identici, fără însă ca acesta să fie un paradox. Respiră acelaşi aer, udă, cînd şi cînd, aceleaşi ghivece cu flori de pe scară, îşi întind rufele pe aceleaşi sîrme din curtea interioară. Copiii de turci, tătari, greci, lipoveni, romi, armeni şi bulgari se joacă laolaltă cu românii.

În blocul în care a locuit Buna (bunica mea), blocul copilăriei mele, trăiau, la demisol, două familii de romi. Una, civilizată. Cu bun-simţ. Simpatică. Destul de discretă. Centrată în jurul celei mai bătrîne femei din casă, o băbuţă înţeleaptă şi caldă. Cealaltă, însă, era, pentru bunica mea, pentru părinţii mei, pentru mine şi fratele meu, un coşmar. Capul familiei, un rom desprins parcă din filmele lui Kusturica, vulgar şi violent, făcuse o plăcere bolnavă din a-şi teroriza vecinii. Prin zgomote infernale, izvorîte dintr-un atelier de fierărie improvizat de el într-o anexă părăsită de lîngă bloc. În plin centrul oraşului. Înjura, fără rezerve și ostentativ, în faţa copiilor din bloc. Prin telefoane în miezul nopţii. Buna era nevoită să pună peste telefonul fix, cu disc, cîteva perne şi pături, ca să nu ne mai sperie noaptea ţîrîitul strident. I-a furat bunicii mele butoiul de murături din balcon. Cred că aveam vreo cinci ani pe-atunci şi chiar şi aşa episodul mi s-a părut SF. Cum adică să-ţi fure un vecin murăturile din balcon? Uite-aşa! Urcat pe-o scară din lemn, noaptea, pînă la etajul întîi. Au existat nenumărate plîngeri la poliţie. Cele mai multe dintre acestea nesoluţionate. Teroarea continua. Pînă într-o zi cînd a fugit, cu tot cu familie. Era căutat de un clan de romi mai puternici, mai influenţi decît el. Şi fugit a rămas.

În locul lui s-a mutat o familie care lăsa uşa deschisă la apartament cînd prăjea peşte. Toată scara mirosea a peşte prăjit fără ca asta să fie, evident, o plăcere.

La etajul întîi locuia o familie mixtă, un turc şi-o româncă. Aveau o fată care timp de zeci de ani a fost cea mai bună prietenă a mamei mele. Familia Ismail. Cînd spuneam Ismail mă gîndeam invariabil la personajul interpretat de Jean Constantin în Toate pînzele sus! Nu ştiam, la cinci ani, ce e o familie mixtă, dar erau vecini buni, care nu deranjau niciodată pe nimeni, cu nimic. Domnul Ismail oferea, uneori, copiilor din faţa blocului cîte-un sacîz. Ne păcăleam că era gumă de mestecat şi speram să aibă gust de Tuzbo, eventual de Minti. Sacîzul ăla avea însă un gust, o aromă aparte, nu neapărat plăcută, pe care n-am mai regăsit-o niciodată.

La etajul patru locuia o familie de lipoveni. Cum spunea bunica mea, oameni cumsecade. Aveau două fete şi-un băiat. Mă jucam cu fiica lor cea mică, Simona, o blondă cu ochi albaştri, fără să ştiu ce n-seamnă şi ce e un lipovean. Oricum, nu conta. Eram cu toţii la fel.

În blocul în care locuiesc acum, în Constanţa, mozaicul s-a diversificat parcă şi mai mult. Vecinii mei sînt turci şi tătari. Dar și nigerieni. Studenţi, fie la Medicină, fie la diverse specializări ce ţin de navigaţie. Vorbesc românește stricat. Sînt liniştiţi, amuzanţi, discreţi. Unul dintre ei mi-a bătut, acum un an, la uşă, ca să mi aducă un plic care căzuse din cutia mea poştală, după care m-a invitat, extrem de dezinvolt, la o cafea. „Do you have a boyfriend?“ Discuţia a avut loc în faţa uşii mele, fără ca lui să-i pese cumva de faptul că ne aud toţi vecinii de la etaj. Era, aşa, o chestie „ca-ntre vecini“. Deşi în realitate n-a fost.

Traiul în comun, la bloc, în Constanţa, înseamnă că de Kurban Bayram poţi primi, dacă ai noroc de vecini darnici, o tavă cu baclavale şi sarailii. Sau că te poţi trezi cu vreun nigerian haios la uşă, dornic să te invite la o cafea turcească la nisip. Sau că în ianuarie auzi, de la vecinii de deasupra, colinde. Sînt ruşi lipoveni, sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi. Vecina de la parter e româncă. Creşte cinci pisici şi hrăneşte toţi cîinii din cartier. Atunci cînd e binedispusă vorbeşte cu aceştia în franceză.

„Aşa a fost mereu şi aşa va rămîne“

Ce mi se pare mie interesant în oraşe precum Medgidia şi Constanţa e şi modul în care lucrurile astea se văd de „dincolo“. Adică dinspre ei, din partea lor. „De mic copil ştiu că de Crăciun şi de Paşte mănînc cozonac de la prietenii, de la vecinii mei, iar că de Bayram le duc mereu baclavale. Aşa a fost mereu şi aşa va rămîne. Traiul în comun alături de alte confesiuni, de membri ai altor comunităţi etnice are farmecul lui, dar e şi o provocare. Amintirile mele din şcoală, de pe strada pe care am copilărit, din cartier sau din oraş sînt simboluri ale unor culturi diferite pe care încă de cînd eram copil am fost învăţat că trebuie să le respect, aşa cum îmi respect propriile valori identitare şi pe care, pe măsura trecerii timpului, m-am străduit să le înţeleg şi să le aprofundez, fără a-mi uita rădăcinile, acesta fiind şi secretul unei convieţuiri interetnice“, îmi spune Metin, un prieten tătar din oraşul meu natal. Am urmat aceeaşi şcoală generală şi acelaşi liceu, dar drumurile noastre s-au intersectat în Constanţa, cîţiva ani mai tîrziu, într-un restaurant cu specific libanez. Ne-am cunoscut prin intermediul bunului nostru prieten comun ardelean. Da, oraşul ăsta chiar e minunat!

Cam toate poveştile cu şi despre vecini încep şi se termină, în Dobrogea, cu această componentă interetnică. Oriunde te duci, oriunde te întorci, dai de-un turc, un tătar, un grec. E un sentiment plăcut să ştii că trăieşti într-o zonă în care, la ora actuală, acest amestec multicultural presupune armonie şi bună înţelegere. Un grec tînăr îmi vorbeşte despre familia lui. O face de fiecare dată cu plăcere, iar mie-mi place, de fiecare dată, să-l ascult. „Bunica îmi povestea despre bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut, din păcate, că vorbea patru limbi: greaca, turca, armeana şi româna. Clienţii pe care-i avea în atelierul de turnătorie din strada Olteniei erau în marea lor majoritate vorbitori ai acestor limbi. După căderea comunismului, mulţi dintre reprezentanţii minorităţilor din Constanţa s-au risipit în lumea largă, iar a vorbi patru limbi nu a mai fost atît de necesar. Însă urmele şi urmaşii acelor oameni încă se mai văd sau trăiesc în Constanţa“, îmi spune Mihnea Hagiu. Se declară încîntat de faptul că trăieşte în acest oraş, alături de alte etnii. „Mă bucur că, de exemplu, minoritatea armeană numără cei mai mulţi membri din România la Constanţa. Sau să aflu despre comunitatea de evrei că îşi continuă existenţa şi că îşi va reconstrui sinagoga aşkenază din strada C.A. Rosetti. Mă bucură să ştiu că şi comunitatea germană din Constanţa şi-a recuperat sediul şi duce mai departe tradiţiile păstrate de la strămoşii săi veniţi începînd cu anul 1840 în Dobrogea din Rusia țaristă. Că tătarii şi-au deschis primul restaurant cu specific tătăresc din Constanţa sau că turcii au deschis primul Centru Cultural Turc din oraş. Nu în ultimul rînd, mă bucur că grecii, care îşi desfăşoară activitatea în Teatrul «Elpis» din Constanţa, încearcă şi, pînă acum, reuşesc să transmită mai departe tradiţiile moştenite de la străbuni. Toate acestea îmi umplu sufletul de bucurie“, îmi mărturiseşte Mihnea, unul dintre cei mai activi, mai implicaţi etnici greci din Constanţa.

Ciprian Tudose, un rus lipovean din Constanţa, consideră că Dobrogea e un izvor nesecat de tradiţii şi obiceiuri care continuă să uimească prin specificul lor tocmai datorită faptului că aici trăiesc laolaltă o mulţime de minorităţi etnice. Există însă ceva care îl nemulţumeşte pe tînăr: „Singurul meu neajuns ca etnic este acela că nu am reuşit să descopăr toate aceste tradiţii din diferite cauze, la care se poate totuşi lucra, pentru a rămîne un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte multiculturalitatea în România“.

Emel Emin, o turcoaică din Constanţa, dă poate cea mai frumoasă definiţie a vecinătăţii urbane cotidiene: „Pe scara noastră avem vecini de diferite etnii. Majoritatea sînt români, dar sînt şi copii de culoare. Nu pot să spun că am vreo vecină care nu se înţelege cu altă vecină. Toţi ne înţelegem între noi, ne salutăm, ne respectăm. Am avut pe palier o familie de evrei. Cînd a decedat soţul meu, primii la care am mers au fost vecinii mei evrei, pentru că erau cei mai apropiaţi de mine şi ne înţelegeam foarte bine“, îşi aminteşte femeia. Emin Emel susţine că vecinii ei fac schimb de mîncăruri tradiţionale, dar asta nu doar de sărbători, ci şi în restul zilelor. Cînd şi cînd, îşi dăruiesc unii altora diverse deserturi: „Cînd făceam cîte o plăcintă reuşită mă duceam şi la vecinii mei evrei. Şi ei ne aduceau nouă mîncare sau ne invitau să mîncăm împreună. Au un nepoţel care mă saluta în turcă: «Merhaba, anne!». Avem încredere unii în alţii. Nu trecem unul pe lîngă celălalt fără să ne salutăm. Într-un an, de sărbătorile de iarnă, ne-am adunat toţi de pe scară şi a venit Moş Crăciun. Ne-a adus cadouri tuturor. Nici nu l-am recunoscut atunci pe unul dintre vecini, care fusese Moş Crăciun“, povesteşte turcoaica.

Vecinătatea este, la Constanţa, prin definiţie interetnică. Multiculturală. Ca un caleidoscop deosebit de bogat în bucăţi de cioburi colorate. E ca o poveste cu mai multe sertare. O povestire în ramă. O ramă cu mai multe passepartout-uri. O bucătărie internaţională la acelaşi etaj. Un mozaic uneori ameţitor, dar mereu fascinant. Pestriţ. Adorabil. Încîntător. E ca şi cum într-o singură scară de bloc ar palpita toată inima Balcanilor. 

Ada Codău este jurnalist, asistent univ. la Specializarea Jurnalism, Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.