Bagatela noastră (cea de toate zilele)
- argument -
De cîte ori nu vi s-a întîmplat ca la sfîrşitul unei zile obositoare să nu exclamaţi retoric: „Nici nu ştiu cum s-a dus şi ziua de azi“? Chiar dacă, de cînd v-aţi trezit, nu aţi stat o secundă? Este ca atunci cînd plătiţi o sumă enormă la un supermarket, fără să vă daţi seama pe ce s-au dus banii. Bineînţeles, ca în cazul unei zile pierdute în aparenţă, există „bonul de casă“, care vă detaliază suma cumpărăturilor, pînă la ultimul leu. În cazul de faţă, dacă punem orele pe hîrtie, ne dăm seama că, de fapt, timpul nu l-am pierdut, ci doar l-am irosit. Cu o sumedenie de nimicuri. Acele lucruri mărunte care trebuie (sau nu) rezolvate, care cer timp şi energie, dar care nu lasă în urmă vreo satisfacţie sau măcar un subiect demn de discuţie.
Fireşte, nu poţi avea „reuşite“ zi de zi, nu poţi să te scalzi continuu în împliniri, dar de multe ori sîntem, nu obligaţi, ci mai degrabă tentaţi să ne abandonăm mărunţişurilor. De la cele benigne, plăceri minore, supape de respiro, nimicurile dulci ale existenţei noastre, pînă la cele maligne, „fleacurile“ vestimentate uneori în lucruri extrem de importante, susţinute cu vehemenţă, menite să ne acapareze atenţia în aşa măsură încît ne fac să deraiem de la normalitate, să uităm, de fapt, despre ce este vorba, de la ce s-a pornit, şi să cedăm năuciţi în faţa ţînţarului făcut armăsar.
Iar aici nu putem să nu vorbim despre mijlocul numărul unu de propagare a acestui fenomen, şi anume presa. Dacă ne referim la majoritatea mass-media din România – cîtă dezinformare stă, de fapt, în alcătuirea unui buletin de ştiri în care afli o sută de nimicuri, dar nimic cu adevărat important? Dacă ne referim la politică – cît de nocive sînt propunerile legislative aberante, certurile între politicieni sau furtunile în pahar care ajung să antreneze soarta unei naţiuni – căci din toate am avut din plin, fără nici o urmare benefică.
Ne lăsăm antrenaţi de nimicuri în discursuri inutile, antrenînd, la rîndul nostru, alte discursuri inutile, ignorînd esenţialul. Cu alte cuvinte, cînd ţara arde, cît de rău ne face moftul babei de a se pieptăna? Iar nimicurile lovesc şi erodează nu doar la nivel informaţional sau politic. Nepăsarea civică, nesimţirea în toate formele ei, de la aruncatul gunoaielor pe stradă, la îmbrîncitul în autobuz sau în magazine – deşi par a fi bagatele în comparaţie cu problemele „serioase“, toate ajung, de fapt, să ne consume şi să ne toace nervii, astfel încît, în faţa unor situaţii cu adevărat importante, să ajungem să exclamăm, epuizaţi: „Mofturi“.
Ilustraţie realizată de Ion BARBU
