Aversiunea faţă de atracţie

Cînd e vorba despre reprimarea homosexualităţii, se ştie că ura leagă afectiv oamenii mai strîns decît o face iubirea. Ura este o stare primordială pe care o avem încă de la naştere pentru că ne trezim aruncaţi într-o lume ostilă. Oricîtă dragoste ne-ar dărui mamele, tot ne simţim invadaţi de stimuli dureroşi pe care-i detestăm. Abia cînd tensiunile se diminuează, atunci se poate instala starea de calm, iubire, fericire. Cea mai intensă formă a dezaprobării ca afect este ura, fiind vizibilă ca agresivitate în comportament. Totodată, ura poate fi şi cel mai puternic liant la nivel social, cînd este vorba de alianţe împotriva a ceva intolerabil pentru morala noastră. Se poate observa cu indignare cum adesea se asociază formaţiuni cu ideologii diferite ca să combată adversarul comun. Funcţionează perfect principiul: "inamicul duşmanului nostru ne este prieten". La recentele evenimente legate de contramanifestaţiile împotriva homosexualilor, s-au văzut alăturîndu-se grupuri neolegionare cu galerii de fotbal, preoţi şi studenţi la teologie cu huligani de tot felul, pentru a milita în deplină concordie faţă de ceea ce este perceput ca fiind periculos. Unite pe baza afectului comun - ura -, în numele unei morale eludate într-un fel sau altul. Aşadar, la început au ieşit în stradă nişte oameni care-şi cereau drepturile legitime în ceea ce priveşte oficializarea relaţiei lor. Şi nimic mai mult... Adică este absolut firesc ca o legătură afectivă dintre doi adulţi care consimt la asta indiferent de orientarea lor sexuală, să devină şi o relaţie legală în ceea ce priveşte parteneriatul civil. Dacă ceva provoacă în marşul diversităţii este faptul că persoanele care-şi manifestă zgomotos existenţa trezesc un sentiment de pericol în ceilalţi. Imediat au loc contra-investiri de energie psihică de aceeaşi intensitate la indivizii care se simt lezaţi de ceea ce este inacceptabil pentru ei. Contra-investirea fiind o forţă inconştientă contrară şi cel puţin egală cu aceea care porneşte din sinele profund şi caută să ajungă la conştiinţă. De unde vine această intoleranţă? De ce nu se poate privi zîmbind de pe margine la participanţii de la Gay Parade ca la un fel de carnaval? De ce foarte mulţi se inflamează şi nu ştiu ce să le spună copiilor care asistă la aşa ceva? De ce se crede că ar fi o formă de prozelitism sexual? Se vor destrăma familiile? În ce ar consta ameninţarea? S-au auzit numeroase voci îngrijorate care preziceau că în curînd vor ieşi în stradă criminalii şi pedofilii, pentru drepturi... Nu este deloc întîmplător că Biserica este cea care sare ca arsă de fiecare dată. În mare parte, aversiunea manifestă faţă de homosexualitate se explică doar prin prisma moralei religioase care este prima lezată. În profunzime s-ar afla teroarea pe care o exercită propriile pulsiuni homosexuale inacceptate la un nivel conştient. Scandalurile sexuale din sînul Bisericii dovedesc adesea că astfel de înclinaţii sînt greu de stăpînit. Este nevoie de un efort continuu de reprimare, constatîndu-se că persoanele cu astfel de tendinţe problematice pentru ele se îndreaptă către domenii care le mobilizează din plin defensele psihice. Se pot observa diverse forme de ascetism pentru diminuarea poftelor trupeşti şi mortificări ale simţurilor. Acestea sînt întărite de ritualurile obsesionale care luptă împotriva angoselor generate de sentimentele de culpabilitate. Astfel ţinîndu-se în frîu prin activităţi repetitive o sexualitate inconştientă cît se poate de scandaloasă. În ceea ce priveşte galeriile de fotbal implicate în ostilităţi, se poate înţelege virulenţa lor prin acelaşi mecanism al proiecţiei a ceva care vine din interior. Aceste grupări masculin-agresive se bazează pe puternice legături inconştiente homosexuale. Drept dovadă sînt prieteniile intense cu excluderea oricărei prezenţe feminine. Idealurile de superioritate etnică pe care le trîmbiţează organizaţiile neolegionare sînt puternic influenţate de morala religioasă. Discursul acestora se centrează adesea pe pericolul invadării, de către homosexualii degeneraţi, a purităţii neamului, ceea ce ar duce la o impietate a sîngelui poporului (sic). În toate aceste cazuri ameninţarea este mai mult una interioară, care vine să tulbure ceva de negîndit şi interzis pentru indivizi. Conform psihanalizei, proiecţia este operaţia prin care cineva expulzează în lumea exterioară gînduri, afecte şi dorinţe de care nu are ştiinţă sau pe care le refuză în el, atribuindu-le altora. Adesea, soţul infidel îşi acuză soţia de infidelitate, după cum homofobul adăposteşte dorinţe homosexuale latente. Este dovedit clinic că propriile tendinţe homosexuale nerecunoscute pot să-şi găsească exprimarea prin gînduri şi comportamente de combatere. Prin salvatorul mecanism al proiecţiei psihice, astfel de pulsiuni pot fi debarasate pe "ţapi ispăşitori". Aşadar, dictonul biblic al bîrnei şi al paiului este destul de actual şi în acest context, Iisus oferindu-ne un excelent insight asupra psihologiei umane.