Avem erotism în arta românească?

Cosmin NASUI
Publicat în Dilema Veche nr. 971 din 17 noiembrie – 23 noiembrie 2022
image

Mi-a fost adresată întrebarea de mai sus de către comisia de licență de la Facultatea de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității Naționale de Arte din București în 2003, după ce, cu an înainte, îmi înscrisesem tema de cercetare pentru examenul de licență cu titlul „Erotism și sexualitate în arta românească modernă și contemporană”. Surprins de această primă întrebare adresată la intrarea în sala de examen și negăsind rapid o altă soluție să ies dintr-o situație ce părea închisă, am răspuns atunci printr-o altă întrebare: „Oare care poate fi considerată cea mai erotică reprezentare din arta românească?”, pornind rapid exemplificările cu cîteva lucrări de Brâncuși care nu putea fi ignorate, precum „Principesa X”, „Sărutul” și cu folclorul cunoscut al „Coloanei Infinitului”, numită în epocă și „sula lui Tătărescu”. Desigur, exemplele mele, date atunci, au continuat apoi într-o ordonare tematică, dar și cronologică, cuprinzînd arcul de timp de la Theodor Aman pînă la Dumitru Gorzo, încercînd să conving comisia compusă din bizantiniști și medieviști că inclusiv poziționarea cercetărilor asupra subiectului suferea de multe, inclusiv de pudibonderie bibliografică. Ar mai trebui să adaug că bibliografia pe această temă era atunci încă săracă și subiectul tratat „cu perdea”, așa că din această nevoie l-am contactat pe criticul, istoricul de artă, dar și memorialistul Petre Oprea, care, voluntar, mi-a oferit ajutorul său prin recomandări povestite, dar și scrise pe paginile de gardă ale cărților sale, pe care mi le oferea și căruia îi rămîn și acum recunoscător. Îmi amintesc cu tristețe că după ce l-am invitat prima dată să ne întîlnim la facultate, profesorii mi-au interzis să-l mai aduc acolo, așa că ne-am văzut de atunci pe o bancă din Parcul Nicolae Iorga, de pe Calea Victoriei din București. Trebuie să mai adaug un alt detaliu biografic, acela că din anul 2000 intrasem în redacția Plai cu Boi  revista lu’ Dinescu, unde, ocupîndu-mă, alături de Ovidiu Panighianț, de prezentarea grafică a revistei, primeam, într-o efervescență explozivă, sute de propuneri de acest fel pentru ilustrația artistică a revistei. Distanța între mediul academic și cel publicist era deci una uriașă, mai ales într-o perioadă de liberalizare sexuală, precum cea începută după 1989 și pe al cărei val tocmai urcasem și eu. Contextul era deci unul stimulativ și, în momentul de mai tîrziu, din 2013, al primei publicări în volum a acelui studiu, aveam în analiză și reproducere peste 1.000 de lucrări de artă aparținînd unui număr de peste 300 de artiști români. În 2018 am realizat la Muzeul Municipiului București o expoziție acompaniată de volumul intitulat Erotism și sexualitate în „Epoca de Aur”, avîndu-i alături ca autori pe Cristian Vasile și Călin Hentea. Cercetarea mea asupra erotismului în arta din România continuă acum, în profunzime, cu perioadele dictaturilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Carol al II-lea, iar în acest moment are în considerare pentru 2.600 de lucrări de artă de la peste 410 artiști români.

Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească? Trebuie spus că barometrul erotismului dă măsura granițelor permisivității, tabuurilor, moralei, bunului-gust, libertății de exprimare etc. Aceste teritorii ale democrației gustului și reprezentării într-o țară creștin-ortodoxă au fost cucerite treptat, arta laică fiind desprinsă din cea religioasă și de aceea, uneori cu prețul unor scandaluri, aceste granițe de înțelegere au fost fiind timid și treptat lărgite, iar ceea ce altădată părea vulgar sau chiar pornografic, astăzi poate părea comun și banal. Artiștii români au testat, la început mai pudibond, aceste limite ale reprezentării prin diverse camuflări, care le permiteau expunerea publică a lucrările lor de artă și apoi chiar achiziționarea lor. De la artificiile simbolice ale lui Gheorghe Tătărescu, în care nudul cu ulciorul spart reprezenta femeia care căzuse în păcat, sau Nicolae Grigorescu, care idealiza nuditatea feminină prin întinerirea reprezentării modelelor sale, care ajungeau reprezentări angelice prin renunțarea la pilozități și chiar diformism sexual (care astăzi ar putea intra sub incidența legii de reprezentare de nuditate infantilă), la Iosif Iser, care asocia nuditatea odaliscelor, tătăroaicelor sau turcoaicelor cu aparențele etnice și religioase ce astfel nu instigau reacțiile creștinilor, care le puteau admira nuditatea în tiparul haremului păgîn. Însă cele mai multe dintre lucrările cu subiecte explicit erotice, de regulă de dimensiuni reduse, realizate pentru budoarele aristocraților, nu au ajuns firește în monografiile și albumele acestor maeștri ai artei românești, oricum nu în cele editate în tiraje de masă din perioada comunistă. 

În perioada stalinist-comunistă a lui Gh. Gheorghiu-Dej, care preluase și impusese un repertoriu de teme sovietice, erotismul nu-și găsește loc decît rar, forțînd teme precum maternități, scene de baie sau nuduri de țărănci, în care ecourile nudității erotice erau reprezentate mai ales prin lucrărilor unor sculptori lansați deja din perioada interbelică (Boris Caragea, Oscar Han, Cornel Medrea, Constantin Baraschi, Ion Jalea) – pe de-o parte ca recurs la antichitatea greco-romană, componentă de bază a educației artistice, pe de altă parte ca influență a modelelor sculpturii occidentale reprezentate de artiști precum Antoine Bourdelle, Auguste Rodin, Aristide Maillol, Ivan Mestrovici. Începînd cu mijlocul anilor ’60, odată cu sistematizarea litoralului românesc, asistăm la amplasarea în cadrul acestor noi ansambluri arhitecturale și peisagistice a unor lucrări de artă cu teme erotice, „cu perdea”. Sculptorii români au putut astfel aborda teme și subiecte erotice încorporate cu naivitate și puerilitate în lucrări ce poartă titluri precum „Gingășie”, „Contemplație”, „Tineret” etc. Aceste reprezentări de nuduri supradimensionate sînt elogii aduse fertilității femeii, tinereții, care, privite din punct de vedere al erotismului lor, își ating precis scopul. Acestea erau desigur excepțiile perioadei marcate de lupta cu erotismul decadent, brutal occidental, văzut ca orientat pe profit și exploatare, acuzînd pornografia și propaganda sexuală, imoralitatea și decadența în contrast cu o solidaritate sexuală camaraderească, conservatorism, fertilitate, pragmatism și prudență.

Apoi, odată cu trecerea de la realismul socialist la umanismul socialist, erotismul socialist sănătos devine apărător și ocrotitor al familiei socialiste, într-o campanie de politici pronataliste, în fața ofensivei occidentale sexualizante și comerciale. Zona privilegiată de exprimare, încă rezervată, aparține graficii și picturii, iar campionii acestor tipuri de reprezentări, la care aveau acces mai ales elitele, au fost Marcel Chirnoagă și Sabin Bălașa. Rămîne totuși întrebarea: cum, fără un acces la stimulente erotice și libido vizual, a fost posibilă explozia demografică a generațiilor baby boom și apoi a decrețeilor?

Firește, anii ’90 recuperează abrupt, prin scandaluri, liberalizarea sexuală de tarabă, fără prea multe rafinamente, iar sexualitatea pornografică devine tot mai anonimă și mai concentrată pe detalii close-up ale organelor genitale, eventual chiar surprinse în act sexual. 

În lungul parcurs punctat mai sus putem observa cum erotismul, arta și artiștii au depins de politicile culturale pînă cînd genul își găsește canalele dedicate proprii, de la expoziții marcate cu +18, sub sigla Parental Advisory a conținutului explicit, în reviste, pe telecomandă sau videochat.

Cosmin Nasui, fondator al platformei online pentru susținerea și promovarea artei contemporane românești www.modernism.ro, este curator, istoric, critic de artă și coautor, printre altele, al volumului Erotism si sexualitate în „Epoca de Aur” (PostModernism Museum Publishing House, 2018).

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.