Avem erotism în arta românească?

Cosmin NASUI
Publicat în Dilema Veche nr. 971 din 17 noiembrie – 23 noiembrie 2022
image

Mi-a fost adresată întrebarea de mai sus de către comisia de licență de la Facultatea de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității Naționale de Arte din București în 2003, după ce, cu an înainte, îmi înscrisesem tema de cercetare pentru examenul de licență cu titlul „Erotism și sexualitate în arta românească modernă și contemporană”. Surprins de această primă întrebare adresată la intrarea în sala de examen și negăsind rapid o altă soluție să ies dintr-o situație ce părea închisă, am răspuns atunci printr-o altă întrebare: „Oare care poate fi considerată cea mai erotică reprezentare din arta românească?”, pornind rapid exemplificările cu cîteva lucrări de Brâncuși care nu putea fi ignorate, precum „Principesa X”, „Sărutul” și cu folclorul cunoscut al „Coloanei Infinitului”, numită în epocă și „sula lui Tătărescu”. Desigur, exemplele mele, date atunci, au continuat apoi într-o ordonare tematică, dar și cronologică, cuprinzînd arcul de timp de la Theodor Aman pînă la Dumitru Gorzo, încercînd să conving comisia compusă din bizantiniști și medieviști că inclusiv poziționarea cercetărilor asupra subiectului suferea de multe, inclusiv de pudibonderie bibliografică. Ar mai trebui să adaug că bibliografia pe această temă era atunci încă săracă și subiectul tratat „cu perdea”, așa că din această nevoie l-am contactat pe criticul, istoricul de artă, dar și memorialistul Petre Oprea, care, voluntar, mi-a oferit ajutorul său prin recomandări povestite, dar și scrise pe paginile de gardă ale cărților sale, pe care mi le oferea și căruia îi rămîn și acum recunoscător. Îmi amintesc cu tristețe că după ce l-am invitat prima dată să ne întîlnim la facultate, profesorii mi-au interzis să-l mai aduc acolo, așa că ne-am văzut de atunci pe o bancă din Parcul Nicolae Iorga, de pe Calea Victoriei din București. Trebuie să mai adaug un alt detaliu biografic, acela că din anul 2000 intrasem în redacția Plai cu Boi  revista lu’ Dinescu, unde, ocupîndu-mă, alături de Ovidiu Panighianț, de prezentarea grafică a revistei, primeam, într-o efervescență explozivă, sute de propuneri de acest fel pentru ilustrația artistică a revistei. Distanța între mediul academic și cel publicist era deci una uriașă, mai ales într-o perioadă de liberalizare sexuală, precum cea începută după 1989 și pe al cărei val tocmai urcasem și eu. Contextul era deci unul stimulativ și, în momentul de mai tîrziu, din 2013, al primei publicări în volum a acelui studiu, aveam în analiză și reproducere peste 1.000 de lucrări de artă aparținînd unui număr de peste 300 de artiști români. În 2018 am realizat la Muzeul Municipiului București o expoziție acompaniată de volumul intitulat Erotism și sexualitate în „Epoca de Aur”, avîndu-i alături ca autori pe Cristian Vasile și Călin Hentea. Cercetarea mea asupra erotismului în arta din România continuă acum, în profunzime, cu perioadele dictaturilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Carol al II-lea, iar în acest moment are în considerare pentru 2.600 de lucrări de artă de la peste 410 artiști români.

Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească? Trebuie spus că barometrul erotismului dă măsura granițelor permisivității, tabuurilor, moralei, bunului-gust, libertății de exprimare etc. Aceste teritorii ale democrației gustului și reprezentării într-o țară creștin-ortodoxă au fost cucerite treptat, arta laică fiind desprinsă din cea religioasă și de aceea, uneori cu prețul unor scandaluri, aceste granițe de înțelegere au fost fiind timid și treptat lărgite, iar ceea ce altădată părea vulgar sau chiar pornografic, astăzi poate părea comun și banal. Artiștii români au testat, la început mai pudibond, aceste limite ale reprezentării prin diverse camuflări, care le permiteau expunerea publică a lucrările lor de artă și apoi chiar achiziționarea lor. De la artificiile simbolice ale lui Gheorghe Tătărescu, în care nudul cu ulciorul spart reprezenta femeia care căzuse în păcat, sau Nicolae Grigorescu, care idealiza nuditatea feminină prin întinerirea reprezentării modelelor sale, care ajungeau reprezentări angelice prin renunțarea la pilozități și chiar diformism sexual (care astăzi ar putea intra sub incidența legii de reprezentare de nuditate infantilă), la Iosif Iser, care asocia nuditatea odaliscelor, tătăroaicelor sau turcoaicelor cu aparențele etnice și religioase ce astfel nu instigau reacțiile creștinilor, care le puteau admira nuditatea în tiparul haremului păgîn. Însă cele mai multe dintre lucrările cu subiecte explicit erotice, de regulă de dimensiuni reduse, realizate pentru budoarele aristocraților, nu au ajuns firește în monografiile și albumele acestor maeștri ai artei românești, oricum nu în cele editate în tiraje de masă din perioada comunistă. 

În perioada stalinist-comunistă a lui Gh. Gheorghiu-Dej, care preluase și impusese un repertoriu de teme sovietice, erotismul nu-și găsește loc decît rar, forțînd teme precum maternități, scene de baie sau nuduri de țărănci, în care ecourile nudității erotice erau reprezentate mai ales prin lucrărilor unor sculptori lansați deja din perioada interbelică (Boris Caragea, Oscar Han, Cornel Medrea, Constantin Baraschi, Ion Jalea) – pe de-o parte ca recurs la antichitatea greco-romană, componentă de bază a educației artistice, pe de altă parte ca influență a modelelor sculpturii occidentale reprezentate de artiști precum Antoine Bourdelle, Auguste Rodin, Aristide Maillol, Ivan Mestrovici. Începînd cu mijlocul anilor ’60, odată cu sistematizarea litoralului românesc, asistăm la amplasarea în cadrul acestor noi ansambluri arhitecturale și peisagistice a unor lucrări de artă cu teme erotice, „cu perdea”. Sculptorii români au putut astfel aborda teme și subiecte erotice încorporate cu naivitate și puerilitate în lucrări ce poartă titluri precum „Gingășie”, „Contemplație”, „Tineret” etc. Aceste reprezentări de nuduri supradimensionate sînt elogii aduse fertilității femeii, tinereții, care, privite din punct de vedere al erotismului lor, își ating precis scopul. Acestea erau desigur excepțiile perioadei marcate de lupta cu erotismul decadent, brutal occidental, văzut ca orientat pe profit și exploatare, acuzînd pornografia și propaganda sexuală, imoralitatea și decadența în contrast cu o solidaritate sexuală camaraderească, conservatorism, fertilitate, pragmatism și prudență.

Apoi, odată cu trecerea de la realismul socialist la umanismul socialist, erotismul socialist sănătos devine apărător și ocrotitor al familiei socialiste, într-o campanie de politici pronataliste, în fața ofensivei occidentale sexualizante și comerciale. Zona privilegiată de exprimare, încă rezervată, aparține graficii și picturii, iar campionii acestor tipuri de reprezentări, la care aveau acces mai ales elitele, au fost Marcel Chirnoagă și Sabin Bălașa. Rămîne totuși întrebarea: cum, fără un acces la stimulente erotice și libido vizual, a fost posibilă explozia demografică a generațiilor baby boom și apoi a decrețeilor?

Firește, anii ’90 recuperează abrupt, prin scandaluri, liberalizarea sexuală de tarabă, fără prea multe rafinamente, iar sexualitatea pornografică devine tot mai anonimă și mai concentrată pe detalii close-up ale organelor genitale, eventual chiar surprinse în act sexual. 

În lungul parcurs punctat mai sus putem observa cum erotismul, arta și artiștii au depins de politicile culturale pînă cînd genul își găsește canalele dedicate proprii, de la expoziții marcate cu +18, sub sigla Parental Advisory a conținutului explicit, în reviste, pe telecomandă sau videochat.

Cosmin Nasui, fondator al platformei online pentru susținerea și promovarea artei contemporane românești www.modernism.ro, este curator, istoric, critic de artă și coautor, printre altele, al volumului Erotism si sexualitate în „Epoca de Aur” (PostModernism Museum Publishing House, 2018).

Foto: wikimedia commons

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.