Avatarurile (auto)secularizării

Iosif ZOICA-TEIUŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 192 din 15 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- sau despre riscul unei apetenţe uşor telurice a Bisericii - Teza părintelui André Scrima privind "re-autentificarea creştinismului prin retragerea în catacombe", cît şi expunerea de motive a lui H.-R. Patapievici, încheiată cu apelul la "re-găsirea celeilalte puteri, care nu e a dominaţiei şi în numele căreia a venit Bunăvestirea", devin, cu fiecare zi, imperativul categoric, menit să ducă, din partea Bisericii, la un nou canon religios-cultural, la un alt demers nomic, la reiterarea aristofiliei de tipul trezvirii patericale. Sau, cu alte cuvinte, să propună un alt tip de chivernisire şi "promovare" a revelaţiei, a tezaurului moral, estetic, etnic şi liturgic, la o altă manieră de a face apologie (bazată exclusiv pe expunere), la un alt mod de prevalenţă şi afirmare a mesajului: prin solemnitate, eleganţă, amplitudine, o anumită sfială, prin probitate, condescendenţă şi detaşare. Pe de altă parte, prin asumarea (şi) a tabieturilor, practicilor şi aspiraţiilor mundane, prin apetenţa faţă de ispita dominaţiei de orice tip, s-ar putea ca Biserica să-şi antameze, mult mai devreme decît s-ar fi putut prevedea pînă mai ieri, avatarurile (auto)secularizării. Şi aşa, iată, în loc să fim insinuaţi şi uimiţi de Taină, ne putem trezi copleşiţi de ritualizarea a tot soiul de tăinuiri. Asta ca ipoteză, deocamdată; şi ca temere, doar în cazul în care s-ar încerca subtilitatea "transferului veneraţiei faţă de sacru în interpunere" (citeşte: în obiecte, în inovaţii cultice, în sindrofii sacro-ludice, în cultivarea obsesivă a fricilor şi anxietăţilor, în discursul de tip clamoros sau apocaliptic etc.). Cîtă vreme sacrul ar trebui să rămînă lumea pe care dorim de profundis să o descoperim ca pe un spaţiu alb de fidelitate, de conversiune, de provocare la cunoaştere şi reflecţie, de iscodire a adevărurilor şi dramelor, a sublimului şi candorii, a bucuriilor şi sfîşierilor, ca pe un liman al re-găsirii. Înţelegînd şi acceptînd omul ca fiind apoteoza creaţiei divine, pe cale de consecinţă, el, omul, trebuie să fie un apologet al timpului pur, al gîndului curat şi adevărului "de sus", stări deloc abstracte şi apte să ordoneze moral istoria. Şi pentru că, iată, sîntem pe calea integrării, indubitabil se va porni o anumită convergenţă care va să cocheteze şi la noi cu mirajul raiului pămîntesc, cu comoditatea spirituală, din perspectivă religioasă, cu teribilismul propriei suficienţe din partea omului nou; ei bine, tocmai acum, şi în continuare, Biserica trebuie să vină în întîmpinare cu replica duhovnicească şi să promoveze răspicat şi asumativ principiile care-i definesc propriul axis: iubirea, crucea răbdării, restituirea "vremii celei îndemînatice", pocăinţa de tot răul şi urîtul pricinuit, promovarea mecanismului tainic al iertării greşiţilor, recuperarea sufletelor. Lucrarea Bisericii, prin încărcătură, mesaj şi semnificaţie, este, dacă vreţi, însăşi iconomia mîntuirii omului în acţiune şi se consumă "în pragul misterului, pragul dintre două sau mai multe lumi", pentru că orice segment de timp trebuie să fie o plinire a vremii, care să re-înnoade punctul esenţial în care s-a întrerupt filiaţiunea omului cu Creatorul său. Or, dat fiind faptul că o atare realitate consonează cu Taina şi Minunea, este limpede că nu se pot interfera, în lucrare, nici preceptele, nici influenţele, nici interesele, nici ispitele, nici "daniile" (care nu sînt curate, nu sînt rupte din viaţă şi nu sînt încununare a iubirii) din partea lumescului; tocmai pentru că în lucrarea Bisericii nu poate opera "soluţia profană a inteligibilităţii", ci totul se petrece în dimensiunea spiritual-metafizică, în spaţiul sacrului şi al credinţei. Să ne reamintim, doar, cum imediat ce au încercat înţelegerea cu diavolul (finalitatea înţelegerii în cauză era tocmai accederea la dominaţie), protopărinţii noştri n-au mai fost pe-atît de liberi şi pe-atît de frumoşi, pe cît i-a lăsat Dumnezeu. Ba, mai mult, mirajul voluntarismului, al ascensiunii, al iubirii de stăpînire, al concupiscenţei şi complicităţilor s-a insinuat tot mai consistent în inima şi mintea lor. O anumită dispoziţie perversă şi insidioasă spre parvenire, voluptate şi frivolitate prinse a fi prevalentă. Aşadar, beţia simţurilor - spectrul depăşirii propriei condiţii - a făcut să "fileze lămpiţele" primilor locatari edenici. Or, este cunoscut că orice infidelitate, cît şi lezarea de orice fel a frumosului moral va să eşueze finalmente în derizoriu şi apăsarea vidului. Iar dacă vanitatea s-a substituit bunului simţ, recunoştinţei şi smereniei, este (a fost) inevitabilă pentru om o perioadă de excludere, tocmai pentru a realiza singur amploarea pierderii. Totul - şi demersul pedagogic, şi procesul expiator - a pornit de la Dumnezeu, iar începutul împăcării s-a făcut prin Bunavestire. Or, tocmai asta este (trebuie să fie) lucrarea Bisericii: permanentizarea începutului şi lipsa oricărei apetenţe telurice, alta decît a-i sluji şi iubi pe oameni. Preotul Iosif Zoica-Teiuş este consilier cultural la Arhiepiscopia de Alba Iulia.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.