Avakin School

Oana BOCA STĂNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 855 din 27 august - 2 septembrie 2020
Avakin School jpeg

Înainte de pandemie, prin februarie, la fiica mea a venit în vizită o prietenă. Cei care sînt părinți știu că întîlnirile dintre fetițele din mediul urban, segmentul middle-class, înseamnă și geamantane de jucării cărate de părinți între casa-sursă și casa-destinatar. Dar e frumos: revederile sînt vesele, zgomotoase și colorate. Timp de ore bune, după ce revarsă conținul geamantanelor pe covor, fetițele nu fac altceva decît să îmbrace, dezbrace și să accesorizeze ținute. Asta pînă la un punct, pînă la borna „Nu mai avem haine frumoase!”. Moment în care migrează către online. Intră pe diverse aplicații unde îmbracă și dezbracă păpuși virtuale în grup. Cel mai des, în perioada aceasta, fiica mea accesează jocul Avakin Life.

Online, totul este mai strălucitor, pentru că personajele „au chiar și păr de aur!”. În plus, aplicația le permite să fie împreună și cu alte prietene cu care fac troc: schimbă fuste, rochii, ochi de diverse culori, păr aranjat în bucle, păr-drept-dar-de-aur, poșete, după niște socoteli care par să sfideze puțin matematica scorțoasă de la școală și primele capitole din manualul de economie de liceu.

Spre finalul vizitei despre care vă povestesc, fiica mea și prietenele ei crescuseră așa de frumos un personaj, că au ajuns să-i organizeze nunta. Avatarurile tuturor celor patru prietene care s-au jucat împreună erau dichisite, ornaseră sala de dans, stabiliseră și meniul, dar aveau o problemă: le lipsea preotul. S-au gîndit să-l roage pe fiul meu să joace acest rol. Ca să nu dea piept cu accesele misogine ale fratelui ei, fiica mea a apelat la mine să-l implor să descarce aplicația, să-și facă un cont, apoi să devină preot și să oficieze nunta. Sau, în fine, să le împrumute lor puțin telefonul ca să facă toate astea. Pentru că, de fapt, ele nu aveau nevoie de o persoană reală, ci de un nou dispozitiv electronic pe care să creeze un preot – telefonul meu era deja bucătar…

Ușurința cu care aceste fetițe de nouă-zece ani se pricep se reconcilieze întîlnirea dintre real și virtual nu ține de vreun talent special. Aceasta este normalitatea pentru mulți copii din mediul urban, cu o situație financiară care le-o permite. Sînt copii pe care mediul online nu-i inhibă, pentru că îl folosesc zilnic pentru ce are el mai bun să le ofere: informație, entertainment și nevoia de apartenență la comunitate.

Cum s-a pliat școala online – ivită din neant, știm… – pe acest „fundal”? Păi, cum a putut…

„Formatul” școala online la care au participat fiica și fiul meu a fost unul apropiat de cel al „reţelei intergalactice” a anilor ’60. Sau, coborînd în istoria mijloacelor de comunicare, aș putea spune că între „serviciul de mesagerie” cu porumbei al grecilor și perșilor și felul în care s-a desfășurat școala online a copiilor mei nu este o mare diferență. Timp de trei luni, nimeni nu s-a auzit cu nimeni, cei mici doar au primit și au transmis, pe mutește și contracronometru, teme via Google Classroom. O formulă „lucrativă” care a acoperit doar nevoile cognitive ale elevilor, ocolind strategic planul de a-l privi pe celălalt în ochi – chiar și cu ajutorul Zoom – și, în general, cam tot ceea ce ține de socializare și de inteligența emoțională. Asta deși s-a vorbit atît de mult în primăvara aceasta despre presiunea socială, despre incertitudinile și haosul psihologic care au însoțit pandemia, despre nevoia de reziliență și de dialog.

În toate lunile acestea de chin, m-am întrebat adesea dacă educația în sistem online de la școala unde învață copiii mei – o școală competitivă din centrul Bucureștiului – ar fi putut arăta altfel. Privind realist, mă tem că răspunsul este nu. Și asta pentru că nu a existat acea baghetă magică pe care, dacă am fi acționat-o, dascălii s-ar fi putut transforma peste noapte în specialiști IT cărora să nu le mai pese de programa școlară încărcată. În lipsa unor programe de formare continuă, care le-ar fi permis să fie deja familiarizați cu mediul online, profesorii au oferit atît cît s-au priceput, cît le-a permis programa și cît le-au cerut rapoartele de la inspectorat.

Întrebarea este cît ar fi putut copiii mei și colegii lor să crească cu ajutorul școlii online și nu i-a putut ajuta nimeni. Poate că este o întrebare ușor indecentă, într-o țară în care rata de abandon școlar este în creștere și în care mulți copii pleacă și se întorc flămînzi de la școală. Dar este o întrebare pe care eu mă ambiționez să o las să plece către potențialii cititori, pentru că ceea ce semnalez eu reprezintă, cred, o altă formă de ignorare a elevului. O bucată din puzzle-ul numit „încă o generație de sacrificiu”, într-un sistem de educație care ne ține legați ombilical de școală și unde elevii sînt parte a unei culturi a învățării despre care autoritățile nu-și imaginează că poate trece dincolo de curtea școlii.

În viața mea de părinte, școala online nu a venit singură. Odată cu ea, în cotidianul meu a intrat ceva ce seamănă cu o ceapă: cîteva straturi de griji legate de teme și deadline-uri, cîteva straturi de neliniște cu privire la echilibrul emoțional al copiilor, cîteva straturi de mînie declanșată de bîlbîiala autorităților și tot așa…

În mod naiv, în iunie am sperat că toamna ne va găsi un pic mai organizați. Deocamdată, însă, situația pare dominată de incertitudini și de angoase și, mai ales, populată de multe nereguli care sînt băgate sub preș, chiar în fața noastră. Mai este foarte puțin pînă începe noul an școlar, iar cei mai mulți dintre noi ne-am plictisit deja de gafele ministrului Educației și Cercetării. Ce va urma, vom afla, inevitabil, din mers.

Oana Boca Stănescu este manager cultural (Headsome Communication) și mama lui Marc (12 ani) și a Sarei-Iudit (10 ani).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.