„Au fost 18 ani legaţi, compacţi ca succes“ - interviu cu Corina CHIRIAC

Publicat în Dilema Veche nr. 530 din 10-16 aprilie 2014
„Au fost 18 ani legaţi, compacţi ca succes“   interviu cu Corina CHIRIAC jpeg

Artist cu o carieră impresionantă, Corina Chiriac a marcat două decenii de muzică uşoară românească. De la primul ei succes, cîştigarea, în 1970, a influentului show TV Steaua fără nume, şi pînă la Trofeul Festivalului de la Mamaia, adjudecat în 1988, cu puţin timp înainte de plecarea din ţară, a fost unul dintre cele mai importante staruri ale culturii pop din România acelor vremuri.  

Cum se fabrica un star în muzica românească a anilor ’70-’80? Care erau instrumentele implicate în această construcţie?

Ca şi astăzi, la momentul debutului meu existau concursuri de interpretare destinate descoperirii unor tineri talentaţi şi ambiţioşi. Filtrul era juriul, compus din compozitori, interpreţi, textieri, oameni de radio şi televiziune şi reprezentanţi ai ARIA (n.r. – Agenţia Română de Impresariat Artistic), o instituţie de stat care organiza turnee în ţară şi în străinătate, avînd şi abilitatea de a crea contracte individuale cu artiştii.

Ce însemnau aceste contracte individuale într-o perioadă în care cuvîntul de ordine era „colectivul“?

Evident că, în mediul artistic, acolo unde conta individul, lucrurile nu puteau să funcţioneze altfel. ARIA îşi asuma acest rol. În principiu, lucrurile funcţionau ca astăzi, cu excepţiile impuse de natura regimului comunist.

Ce însemnătate a avut Steaua fără nume?

Steaua fără nume a fost un foarte important show de televiziune – aşa cum sînt astăzi Vocea României, X Factor şi Românii au talent – dedicat muzicii uşoare şi creat de Sorin Grigorescu, unul dintre cei mai importanţi realizatori români de programe TV – a mai realizat Dialog la distanţă, Floarea din grădină şi Cu mască, fără mască –, împreună cu Simona Patraulea.

Acest concurs televizat a fost biletul dumneavoastră de intrare în star system?

Sigur că da! În plus, voiam să mă afirm şi, ca orice tînără care îşi doreşte asta, eram o teribilistă. Pentru a sparge bariera unui concurs şi a anonimatului, încercam să mă fac remarcată. Făceam parte din generaţia care scotea capul în ’68, eram toţi Titi Duru’ şi Gică Contra. Dar, cu toate astea, eram bine documentaţi. Ne pregăteam să devenim intelectuali, eram studenţi la Drept, la Arhitectură, la Teatru, la Litere, la Conservator, la Arte Plastice. Citeam reviste, ascultam discuri trimise din străinătate. Pentru că nu existau discoteci, ne întîlneam sîmbăta seara la unul dintre noi acasă, la acele aşa-numite „ceaiuri“, să ne ascultăm „zăpăcelile“ – cum le numeau părinţii noştri. Acestea erau The Beatles, Adamo, Gianni Morandi etc. Muzica vremii care, pentru ai noştri, părea heavy metal. La ceaiurile astea, la care fetele făceau nişte senvişuri amărîte, iar băieţii aducea liqueur-uri, dansam twist. Dar ce era mai important e faptul că acolo traficam informaţie.

Cîte vedete a produs acest show TV?

Au existat doar patru finalişti ai Stelei fără nume care au mers mai departe, care au avut o carieră la nivel înalt. Din cîte îmi amintesc, Cornel Constantiniu, Doina Spătaru şi, în acelaşi an cu mine, 1970, Marcel Roşca, sportiv medaliat cu argint la Jocurile Olimpice în proba de tir, ajuns bariton de succes la Opera din Essen. Cu siguranţă puteau fi mai mulţi, pentru că show-ul a scos la suprafaţă multe talente, dar unii au abandonat pe parcurs, din diferite motive.

Cum a continuat relaţia dvs. cu muzica uşoară?

A existat un fel de cantonament, de perioadă care a pregătit-o. În 1967, am fost admisă la Institutul de Teatru. Şi, începînd cu anul I, am început să fac figuraţie în echipa Teatrului de Comedie. Am făcut apoi parte dintr-o echipă de figuraţie la Televiziunea Română şi alta la Studiourile Cinematografice de la Buftea. Pe lîngă faptul că am ajuns să cîştig destul de mulţi bani pentru acea vreme, am învăţat enorm din aceste experienţe. M-au format şi m-au pregătit pentru ceea ce avea să urmeze. Ăsta a fost, dacă vrei, un alt debut, de data asta pe o scenă de teatru. Chiar şi la Steaua fără nume am ajuns dintr-un fel de pariu cu colegii mei de acolo. Cu un an înainte de concurs, mergeam la Preoteasa. În bar, era un pian. Mi-am pregătit un program de şansonete franţuzeşti – eram îndrăgostită de ele –, care dura aproape o oră. Şi, iată, încă un debut! Lucram cu profesionişti, pentru că la aceste case de cultură erau angajaţi regizori, muzicieni etc. Astfel, evoluam. Nici nu realizam atunci că pentru ei erau mai importante, de fapt, ambiţia şi dorinţa de a merge mai departe decît ceea ce aduceai tu într-un moment anume. Ei se uitau în perspectivă. Era, o dată, faptul că, pe vremea aceea, se credea că regimul comunist va dura la infinit şi pregăteau oameni care să intre în maşinăria lui de entertainment. Această industrie a fost importantă pentru regimul de atunci, fiind un suport pe care îşi plasa mesajele. Dar, dincolo de asta, aceea chiar a fost o şcoală.

Şi aşa a ajuns Corina Chiriac un star al muzicii româneşti...

Nu chiar. După ce am terminat Institutul de Teatru, neavînd medie de Bucureşti, am fost repartizată la Teatrul de Stat din Oradea. Dar eu voiam deja o altă carieră... în muzică. Am vorbit cu directorul de atunci al teatrului, i-am spus care erau gîndurile mele, şi i-am propus să-mi dea ceea ce se numea pe vremea aceea „negaţie“. Directorul putea să spună că nu are nevoie de un anumit actor şi atunci deveneai liber să pleci. Între timp, m-am prezentat la un examen care oferea atestate de liber profesionist. Era o excepţie de la normă a regimului comunist. Acel carnet îţi oferea libertatea de a nu fi angajat şi de a putea oferi servicii prin contracte punctuale.

Ce s-a întîmplat după ce aţi obţinut acest statut, de liber profesionist?

Eu şi Doina Spătaru am fost contactate imediat de ARIA, care ne-a invitat să mergem într-un turneu de zece zile prin ţară şi să cîntăm în deschiderea concertelor vedetelor de atunci – Anda Călugăreanu, Mihaela Mihai, Aurelian Andreescu sau Dan Spătaru. Am început să mergem în turnee prin ţară şi străinătate.

Ce impact a avut asupra carierei dvs. participarea la Cerbul de Aur, ediţia din 1971?

A fost un moment foarte important, venit la doar un an după Steaua fără nume. La Cerb am ajuns în finală şi am luat Premiul III cu piesa „Inimă, nu fi de piatră!“.

Aţi vorbit despre ambiţie, despre muncă, despre talent ca accesorii esenţiale în construirea unui star. Cît contează calităţile fizice în această poveste?

Sigur că sînt importante, nu are sens să ascund acest lucru. Publicul şi-au dorit mereu să vadă pe scenă oameni frumoşi, în accepţiunea comună a termenului.

V-aţi simţit favorizată pentru frumuseţea dvs.?

N-o să ascund, răspunsul e da. Dar să ştii că n-am fost frumoasă, ci interesantă. Şi am avut un corp frumos, pe care l-am întreţinut cu gimnastică, cu balet, cu alimentaţie şi viaţă echilibrate.

Cine vă făcea vestimentaţia pentru scenă? De unde vă inspiraţi?

La ARIA existau nişte consultanţi care ne sugerau cum ar trebui să ne îmbrăcăm. Dar pentru că ei nu plăteau aceste ţinute, aproape întotdeauna sarcina aceasta era preluată de noi, interpreţii. Mergeam la casele de modă bucureştene, celebra Venus, printre ele. Mai era una, numită Romartizana, condusă de un român de origine armeană, Agop Kirmiziyan, care lucra pentru export. Romartizana a dus moda iilor româneşti la Paris. Făceau haine de inspiraţie tradiţională, în sensul portului popular. La primele turnee în Germania de Est am făcut senzaţie cu ele.

A existat un „stil Corina“?

La un moment dat, am ajuns să am două croitorese care-mi făceau hainele de scenă. Mi-a luat ceva timp pînă să-mi găsesc un stil numai al meu, fără să mai ţin cont de mode. Am avut această ambiţie, să îmi creez un stil foarte personal. O să las puţin modestia deoparte şi o să-ţi spun că am fost prima interpretă de muzică uşoară care a apărut la televizor cu rochii mai scurte decît nivelul gleznelor.

În care decadă aţi simţit că aţi avut mai mult succes, anii ’70 sau anii ’80?

Nu aş putea alege. Au fost 18 ani legaţi, compacţi ca succes, dacă mă pot lăuda, din 1970, anul Stelei fără nume, pînă în 1988, cînd am plecat din ţară. E drept că, după 1983-1984, momentul în care lucrurile au degenerat, totul putea fi privit altfel. Pînă şi succesul. Magazinele s-au golit, la televizor nu mai aveai ce să vezi, în case s-a făcut frig.

Cît de important a fost Festivalul de la Mamaia pentru industria aceasta a muzicii uşoare?

Era extrem de important în cariera tuturor artiştilor. Festivalul de la Mamaia era vîrful piramidei în muzica uşoară românească. Acolo ne menţineam statutul şi noi, interpreţii, şi compozitorii, şi orchestrele, şi scenografii. Acolo, debutanţii deveneau vedete.

De ce a fost şi este Corina Chiriac o vedetă?

Am avut norocul să fiu foarte ambiţioasă şi să iubesc fiecare scenă pe care am cîntat, fie că era la Dîlga, fie că vorbesc de Tropicana Club din Havana. Şi că nu am crezut niciodată în cîştiguri uriaşe care te fac fericit. Viaţa are nevoie de motivaţii, iar banii nu sînt aşa ceva. Ei sînt, aşa cum spun americanii, un subprodus al succesului. Am o verişoară, profesoară de muzică, ieşită astăzi la pensie, care predă pianul la două grădiniţe şi face şi lecţii particulare, care are o vorbă genială: „Dragă, trebuie să am unde să-mi plimb mărgelele!“ Şi eu cred în asta. Trebuie să ne plimbăm mărgelele prin viaţa asta, cu un scop. Să-i învăţăm pe copii cum să execute un Do la pian e unul dintre ele. Şi astfel devine confortabil să te uiţi în oglindă dimineaţa.

a consemnat Paul BREAZU 

Foto: arhiva personală C. Chiriac

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Austria se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen. Anunțul, făcut de ministrul de Interne
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat hotărârea definitivă a ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale.
image
A renunțat la „visul american” și s-a întors în România. Povestea pensiunii dintr-un cătun izolat în splendoare
După 26 de ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Virgil Marchiș s-a întors definitiv acasă, în Maramureș, unde și-a făcut o pensiune împreună cu femeia iubită. Spune că nu s-ar mai duce în America decât în vizită și doar alături de partenera lui.
image
Actori din Wednesday, despre filmările în România: „Nimic nu m-a pregătit pentru asta”
Câțiva dintre actorii străini din serialul „Wednesday” (Addams), producția filmată în România, care a avut cea mai bună lansare de pe Netflix, au vorbit despre experiența lor din țara noastră, într-un interviu pentru HotNews.ro

HIstoria.ro

image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.
image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.