Ataşamentul detaşat sau arta de a te menţine în autenticitate

Victor GELAN
Publicat în Dilema Veche nr. 663 din 3-9 noiembrie 2016
Ataşamentul detaşat sau arta de a te menţine în autenticitate jpeg

Prima datorie a omului față de sine însuși este aceea de a fi autentic. Tema autenticității, recurentă la mai toată generația interbelică (Eliade, Cioran, Noica, Vulcănescu, Ionescu etc.), străbate ca un laitmotiv discret întreaga gîndire a filozofului român Mihai Șora. Pentru Șora, a fi autentic înseamnă, în primul rînd, a fi tu însuți și a-ți realiza propriul potențial ontologic la nivelul lui cel mai de sus, a-ți actualiza propriile posibilități ce te instituie în ființă, și, în același timp, a fi capabil să-l întîlnești pe celălalt sub forma deschiderii și a disponibilității.

Atașamentul detașat este rezultatul unui proces dialectic, al unei sinteze dialectice unificatoare, a două contrarii: a atașamentului și a detașării. Atașamentul detașat conduce el însuși la armonie prin împăcarea și unificarea contrariilor, ceea ce înseamnă că el este de fapt o formă de coincidentia oppositorum. Potrivit lui Șora, el este o implicare totală în act, implicare secondată de deschiderea și disponibilitatea de a vedea dincolo de actul ca atare: „[...] trebuie să ne atașăm de actul dat hic et nunc pentru că el este cosubstanțial cu ceea ce e vizat; dar trebuie să ne și detașăm de el, pentru că ceea ce, prin el, este vizat, îl depășește infinit“ (Despre dialogul interior, pp. 121-122). Această scurtă remarcă cuprinde în ea orizonturile perspectivei din care autorul român înțelege să-și pornească și să-și desfășoare propriul demers filozofic, precum și modalitatea în care el se va raporta la relația dintre fenomenologie și metafizică.

Tema atașamentului detașat poate fi regăsită sau aplicată la mai multe niveluri ale ființei, cum ar fi: la nivel individual – nivelul dialogului interior și al sondării sinelui propriu, la nivel interpersonal – nivelul relației cu celălalt și al descoperirii alterității în genere, la nivel social – nivelul dialogului generalizat și al constituirii comunității, la nivel ideatic sau al valorilor – nivelul confruntării filosofiilor, ideologiilor, a Weltanschauung-urilor, a propriilor idei cu ideile celorlalți etc.

8 jpg jpeg

„Ai prefera să te trag de mînecă, spunînd: con-fuz? Adică în fuziune cu ansamblul imediatității lui împrejmuitoare? Fie!” – Mihai Şora, A fi, a face, a avea

Prin intermediul atașamentului detașat se poate realiza, într-un mod autentic, trecerea de la propriul dialog interior la un dialog generalizat, deschizînd astfel lumea lui eu spre lumea lui tu și de aici spre cea a lui noi (a comunității). Pendularea între dialogul interior și cel generalizat, avînd la bază tocmai o anumită formă a atașamentului detașat, conduce către o armonizare a contrariilor din care ia naștere o stare de plenitudine a ființei (ideal al filozofilor încă din Grecia antică). Totul depinde însă, după cum subliniază Mihai Șora, „de adîncimea plonjonului pe care fiecare îl face spre propria lui rădăcină“ pe verticala revelatoare de sens a ființei. Stărilor de plenitudine, care răsar pe neștiute din desfășurarea vieții de zi cu zi, le corespunde sentimentul bucuriei – care trebuie înțeles în acest context drept un dat fenomenologic. Opusă trăirii străii de plenitudine a faptului de a fi, apare la Șora drama ratării ființei proprii, care înseamnă căderea din autenticitate. Iar căderea din autenticitate este și o cădere din relația de iubire. A te menține în autenticitate e așadar un exercițiu de „recucerire“ neîncetată a ființei din întortocheatele mreje pe care aparența le aruncă mereu peste lumea celor ce sînt. A te menține în autenticitate înseamnă a ști să asculți glasul ființei și a accepta să privești fața adevărului. Pentru că, atît adevărul, cît și ființa te cheamă mereu către locul cel mai profund din tine însuți, locul din care ți se deschide în mod real accesul la celălalt. Într-un anumit sens, se poate spune că ai atîta ființă cît adevăr ești în stare să suporți în viața ta.

În ceea ce privește dinamica internă a atașamentului detașat, trebuie spus faptul că atenția este cea care joacă rolul de catalizator, întrucît datorită ei omul se poate sustrage în mod repetat mrejelor aparenței și se poate dărui cît mai plenar faptului de a fi. Fără prezența unei minime atenții, neantul aparenței tinde să confiște și să pună din nou stăpînire pe ființă. Această atenție este numită de către Șora atenție existențială, ea fiind cea care te pune în legătură cu propriul a fi și cu sinele tău de adîncime și care îți dă posibilitatea de a te menține la acest nivel. Atașamentul detașat e în același timp o stare interioară și o atitudine – o atitudine ce se orientează în cel mai autentic mod către celălalt, dar și către tărîmul valorilor finale: Adevăr, Bine, Frumos.

Orice creștere spirituală este pînă la urmă rezultatul unei întîlniri, al unei „confruntări“ și al unei comuniuni cu celălalt. În acest sens, dialogul interior este însoțit în permanență de o intenție transcendentă. Orice dialog interior se regăsește din capul locului sub spectrul lui in aliud tendere, pentru că celălalt se constituie în condiție de posibilitate pentru propria cunoaștere și regăsire de sine. Celălalt mă determină să ies din mine însumi către ceea ce-mi este străin mie și să trec de la dialogul meu interior la un dialog generalizat, omul fiind în fond, după cum remarca Aristotel, un zoon politikon. Intrarea în dialog cu celălalt duce totodată și la o repliere, o revenire, mai profundă și mai plină de sens la tine însuți. Acest lucru nu se poate realiza însă cu adevărat și în mod profund decît într-un cadru al libertății și al autenticității. Ceea ce stă la baza acestui proces de pendulare autentică între mine însumi și celălalt este tocmai atașamentul detașat. Fără atașament nu poți ajunge cu adevărat la celălalt ca celălalt și nu poți stabili cu el un raport autentic, iar fără detașare există riscul de a te pierde pe tine însuți în celălalt pînă la anularea propriei bogății a ființei și a propriei identități. În chiar inima atașamentului detașat stă întreg secretul și misterul unității în pluralitate, a uniunii în distincție (a fi una cu celălalt și totuși a rămîne tu însuți). Aici regăsim o altă temă fundamentală din filozofia lui Mihai Șora: tema relației dintre unitate și pluralitate și ideea unității în pluralitate.

Într-un anumit sens, pe tine însuți nu te poți regăsi cu adevărat decît „pierzîndu-te“ mai întîi. Pierzîndu-te sub forma egoismului și a egocentrismului, ai șansa să te regăsești sub forma sinelui tău autentic și adevărat. Și abia cînd ai revenit astfel la tine însuți, abia cînd ți-ai descoperit sinele tău cel mai profund, poți primi și te poți bucura cu adevărat de infinita bogăție și frumusețe a lumii. De aceea, nu poți cîștiga cu adevărat lumea decît pierzîndu-o în prealabil. La fel în ceea ce l privește pe celălalt. Pentru a ajunge cu adevărat la el (și a nu rămîne împotmolit în propriile proiecții și prejudecăți cu privire la el), e necesar să te eliberezi și să te detașezi de nevoia (inclusiv intelectuală) de a-l avea. Pentru că pe celălalt nu poți „să-l ai“. Poți doar să fii într-o uniune profundă și autentică cu el. În acest sens, a te regăsi pe tine nu e un act de egoism, pentru că el se realizează prin dăruire, în și prin relația cu celălalt, iar celălalt nu e, potrivit lui Șora, un simplu alter ego, „ci este concomitent și o altă fațetă a aceleiași bogății care ție nu ți se explicitează în întregime în propriul monolog“ (Despre toate și ceva în plus, p. 58). Itinerariul descris mai sus (pe care Șora îl numește „etic“) nu este așadar un itinerariu de fugă din fața a ceea ce îmi este dat, ci „un itinerariu de angajare aerată“ în el, care caută în datul însuși comuniunea cu ceea ce nu este dat (descoperirea invizibilului din orice vizibil și de dincolo de orice vizibil, plenitudinea ființei).

Tema autenticității și a relației cu celălalt deschide o altă temă în filozofia lui Mihai Șora, care este aceea a eticii și a filozofiei practice. Aici intră în scenă perspectiva filozofului român cu privire la lumea și realitatea socială.

La nivel social avem prezent a­ta­șamentul față de instituții și reguli sociale, dar un atașament detașat, în care ești tot timpul conștient de posibilitatea „anchilozării“ regulei sau a instituției în condițiile în care corpul social nu este suficient „infuzat cu ființă“ de către comunitate. Dacă atașamentul față de reguli e prea rigid, adică fără detașare, ajungi să aplici sau să respecți regulile în mod automat, fără să mai și gîndești la rolul și semnificația lor, adică fără discernămînt. Dar, dacă atașamentul tău e detașat, atunci reușești să fii maleabil față de situația de fapt, renunți la rigiditate și dai voie libertății și creativității individuale să se manifeste liber și spontan și ajungi astfel chiar să contribui în mod inovativ la dezvoltarea și la flexibilizarea instituțiilor sociale.

Ideea atașamentului detașat este prezentă la Șora și în relația dintre tradiție și inovație: atașat tradiției (care te învață de unde vii și unde te situezi acum), dar și detașat de ea, în măsura în care, fără detașarea de tradiție, nu ar exista posibilitatea noului și a inovației. Cu alte cuvinte, atașamentul detașat generează între tradiție și inovație o (echilibrată) tensiune creatoare.

Și întreaga problematică a patologiilor, prezentă în lucrarea Clipa și timpul, poate fi văzută și înțeleasă din perspectiva atașamentului detașat. De pildă, a­ta­șa­mentul fără detașare de o imagine a ta din trecut sau de o formă de manifestare a ființei tale din trecut pe care o aduci în prezent ca substitut răspunsului viu și spontan la provocările vieții și la prezentul în care ești, duce la ceea ce Șora numeste avut pseudo-ontologic. Foamea și setea de a fi pot fi direcționate, printr o intenție ratată (care ratează ținta), către o fugă perpetuă pe orizontală după o diversitate mereu schimbătoare sau după acumularea de diverse bunuri, o fugă ce transformă în obiect tot ce „atinge“. Prin aceasta omul cade din a fi-ul fondator în obscura și încețoșata mlaștină a aparenței. Atunci el nu mai este (cu adevărat și la maximul potențialului său ontologic), ci intră și se manifestă în orizontul lui als ob (al lui ca și cum). Sursa primă a acestei căderi este, potrivit lui Șora, orgoliul, dorința de a fi centru și iluzia că a părea poate să îl înlocuiască pe a fi.

Căderea din a fi în a părea duce la un tip de atașament fără detașare, adică la o dependență. Dependența de propria ta imagine de sine, dependența de o anume realizare a ta din trecut, de­pen­dența de anumite etichete pe care sin­gur ți le-ai lipit pe frunte sau pe care alții ți le-au lipit și pe care, dacă îti plac, te lupți să le păstrezi cu orice preț etc. Toate acestea duc la pierderea unei can­tități importante de energie și la o diminuare de ființă. Pentru că, în loc să fii – aici și acum și pe deplin ceea ce poți fi –, recazi pe terenul de joacă al lui als ob și al posesivității – încerci să ai a fi-ul, să ți posezi propriul a fi. Or, în acel moment tocmai că l-ai și pierdut.

La nivel ideatic și al valorilor, am putea să spunem că practicarea atașamentului detașat este și un fel de exercițiu de cucerire și păstrare a unei „neutralități metafizice“ sau de aplicare a unei „reducții fenomenologice“. În acest sens, practica atașamentului detașat deschide o cale a moderației pe tărîmul mereu încercat de tot felul de dispute și orgolii al filozofiei.

A te plasa într-o stare interioară de tipul atașamentui detașat îți dă posibilitatea de a te menține în autenticitate (față de tine însuți și față de celălalt). În acest fel, ți se deschide cu adevărat calea către tine însuți și către celălalt. Atașamentul detașat subîntinde o linie de echilibru între mine și celălalt, fiind un exercițiu reluat mereu al pendulării corecte între acești doi poli ai ființei. Nu rămîn închis în mine însumi, ratînd astfel întîlnirea (autentică, reală) cu celălalt și cu lumea (cu bogăția ei), dar nici nu mă pierd complet în celălalt sau în infinita și mereu provocatoarea chemare a lumii, fără posibilitatea de a mă regăsi pe mine însumi (de a-mi regăsi sinele cel adevărat). Așadar, atașamentul detașat este (non)locul întîlnirii roditoare cu celălalt și cu lumea, este linia mediană sau raportul de aur care menține într un echilibru dinamic și într-o armonie dinamică și vie legătura dintre sinele nostru cel mai adînc și ființa lumii; este impulsul vital care mă face să mă dăruiesc cu adevărat lumii și celuilalt și, în același timp, să mă regăsesc pe mine însumi, îmbogățit, în mereu proaspăta și ireductibila manifestare a aceluiași infinit viu. 

Victor Gelan este cercetător științific al Centrului de Studii Fenomenologice și doctor al Facultății de Filozofie, Universitatea din București.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Guido Reil FOTO EPA EFE jpg
Un europarlamentar german atacă dur România: Sunt prietenos când spun că este Vestul Sălbatic al Europei
Eurodeputatul german Guido Reil, din grupul Identitate şi Democraţie (ID), a lansat miercuri un atac virulent la adresa României şi a Bulgariei, în timpul dezbaterilor privind aderarea acestor două state la Schengen, susţinând că inclusiv aderarea lor la UE a fost o greşeală, conform Agerpres.
Vladimir Soloviov FOTO Profimedia
Propagandistul lui Putin dă vina pe NATO pentru umilința suferită de armata rusă: „Ne-a mirosit sângele” VIDEO
Vladimir Soloviov, unul dintre cei mai mari susținători ai liderului de la Kremlin din presa rusă de stat, a deplâns bombardamentele „cu poftă” ale armatei ucrainene.
Interlopul Stănel Corbu FOTO Facebook/arhiva personală
Liderul unei grupări interlope din Brăila, liberat condiţionat a doua oară. Răzbunarea de care a fost capabil
Magistrații au decis ca Stănel Corbu, liderul unui clan interlop din Brăila, să fie liberat din închisoare după doi ani şi opt luni de la momentul condamnării pentru tentativă la omor.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.