Asumarea libertății

Vladimir TISMĂNEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 789 din 4-10 aprilie 2019
Asumarea libertății jpeg

La 100 de ani de la nașterea europeanului par excellence Alexandru Paleologu, mi se pare tulburător de actual citatul din E. Lovinescu care încheie eseul „Libertatea se asumă“ din volumul Alchimia existenței (Cartea Românească, 1983, p. 71). Era răspunsul marelui critic la o anchetă de presă din 1937: „Cred în progres și, ca și Maiorescu, în biruința prin sine a valorilor morale împotriva oricăror împilări dictatoriale; chiar de s-ar ridica spînzurători în piața teatrului, literatura acestei țări nu se va imbeciliza“. L-am cunoscut pe domnul Paleologu (nu i-am spus niciodată conu’ Alecu) prin 1975, în fabulosul birou, de fapt o năucitoare bibliotecă, al istoricului de artă Radu Bogdan. Se oprea acolo duminica după-amiaza, cînd se întorcea (de la tenis?), conversam adeseori despre lumea ideilor. De-a lungul anilor, pînă la plecarea mea definitivă din țară, în septembrie 1981, ne-am văzut de multe ori. Cît de des? Nu știu, dar am perfect în amintire o seară la Andrei și Catrinel Pleșu, cam cu o săptămînă înainte de plecare. Erau pregătite tot felul de bunătăți, conversația se derula firesc, dezinhibat, agreabil, ca o plimbare într-un parc. Erau sigur și alții, dar eu mi-i amintesc pe domnul Paleologu și pe Gabriel Liiceanu. Cred că era și Petru Creția. Țin minte că am apucat să vorbim despre ideile lui Raymond Aron și critica iluziilor sartriene.

O discuție cu Alexandru Paleologu era întotdeauna un ospăț al minții. Eu mă ocupam de Școala de la Frankfurt, de radicalismul hegeliano-marxist. Domnul Paleologu cunoștea scrierile unora dintre acești marxiști eretici. Îl interesa în cel mai înalt grad cum se poate întîmpla despărțirea de Marx. Am mai vorbit atunci despre Hannah Arendt, Camus, Soljenițîn, Djilas. Un dialog cu domnia-sa era o invitație la menținerea în alertă a bunului-simț.

Am ajuns în Occident, am trăit propriul meu divorț de iluziile stîngii utopice, am înțeles că, fără valori și instituții liberale, individul modern este inevitabil osîndit la colectivisme totalizante și uniformizante. Opțiunile lui Alexandru Paleologu au fost mereu limpezi, întotdeauna legate de verticalitatea spiritului. Era un apărător pasionat al simțului critic, un adversar ireconciliabil al oricărei înregimentări ideologice. Conservatorismul său era unul deschis, nicidecum un set de prejudecăți tradiționaliste.

A venit revoluția, l-am reîntîlnit, i-am citit numeroasele scrieri și interviuri. Era limpede pentru mine că, odată destrămate constrîngerile totalitare, intervențiile publice ale domnului Paleologu făceau un imens bine Cetății. Știa să fie activ în chip natural, fără urmă de ostentație.

Era în 2003, cînd am primit premiul „Brătianu“ al PNL. Domnul Paleologu a fost unul dintre cei care au făcut propunerea. Au urmat multe dezamăgiri. Am văzut PNL-ul transformat în preșul lui Ponta. Am returnat premiul. A venit oroarea numită USL, pompierismul lătrător, naționalismul de iarmaroc, pupatul obscen prin variile coclauri ale „independenței“. Tot mai josnic, tot mai infect. Dar nu vreau să mă complac în lamentații. Alexandru Paleologu era structural un sceptic, dar nu un dezabuzat. Prefer să includ aici aceste reflecții despre ce-aș fi făcut dacă nu plecam din România în 1981.

Îmi place istoria alternativă, contrafactuală. Problema ar începe cu ce-aș fi făcut înainte de 22 decembrie 1989. Probabil că în anii ’80 aș fi ajuns să trimit scrisori publice în Vest, în direcția partidelor eurocomuniste. Îl cunoșteam prin sora mamei mele, Cristina Luca, pe Francis Cohen, directorul revistei teoretice mensuale a PCF, La Nouvelle Critique. Intelectual, aș fi evoluat pe linia liberalismului civic, asemeni, toutes proportions gardées, unor Miklós Haraszti, Adam Michnik, Jacek Kuron, Karol Modzelewski, János Kis, György Bence, Martin Palous. Deci, dinspre neo- și post-marxism antitotalitar (Școala de la Frankfurt, Castoriadis, Lefort) spre Isaiah Berlin, Hannah Arendt, Hayek, Raymond Aron. Aș fi urmat, cum am făcut-o și în Vest, traiectoria celui care mi-a fost model intelectual și moral, Leszek Kolakowski. Aș fi menținut și dezvoltat contacte cu prieteni de idei, îndeosebi în lumea tinerilor filozofi, scriitori și critici literari (Andrei Cornea, Radu G. Țeposu, Ioan Buduca, Andrei Corbea-Hoișie, Ioan T. Morar). Cu Biju Morar sînt prieten de suflet, lipsa lui Țepi o resimțim amîndoi. Rîdem împreună, privim cu amuzament spectacolul grotesc al atîtor schimbări de măști. Așa cum m-am împrietenit cu Dan Pavel, în 1990, aș fi făcut-o, mai devreme. M-aș fi văzut des, cum o făceam înaintea plecării din 1981, cu Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Petru Creția, Alexandru Paleologu. L-aș fi frecventat sigur pe Mihai Șora. La fel, pe Tudor Bugnariu. Habar n-am unde ar fi dus aceste întîlniri. Poate la un manifest comun, cine știe.

Cel care organiza adesea întîlnirile noastre era regretatul critic de artă Radu Bogdan. Îl cunoscusem prin Radu Stern, prietenul meu din liceu, actualul critic de artă elvețian. În miraculoasa sa locuință, un fel de căsuță pe două niveluri a lui Radu Bogdan de pe strada Iulius Fucik (revenită, după 1990, la numele ei originar, Thomas G. Masaryk), un templu al cărților rare păzite cu proverbială, autotorturantă vigilență, am conversat îndelung despre Cassirer și Caspar David Friedrich, despre Malraux și Berenson. Uneori și despre mizeriile ideologice ale epocii, despre de-alde Radu Pantazi și Nicolae Gogoneață, tartori ai „filozofiei“ oficiale, dar, în genere, preferam să evităm motivele de greață.

Ar fi fost inevitabil să mă împrietenesc, încă de-atunci, cu Mircea Mihăieș. Cred că drumurile mele s-ar fi încrucișat cu acelea ale lui Horia Patapievici, Mircea Cărtărescu, Adriana Babeți, Vasile Popovici, am fi ajuns instantaneu prieteni pe viață. Bănuiesc că aș fi vorbit cu Horia despre tînărul Lukács și despre Hegel, erau pasiuni comune. Mircea era prieten cu Tudor Jebeleanu, un om care a fost și este ca și fratele meu. De-aici, îi las pe cititori să-și imagineze încotro aș fi mers. În orice caz, nu spre grupul Trocadero (Vasile Secăreș, Dorel Șandor, Ioan Mircea Pașcu etc.). În pofida minciunilor ordinare care se debitează despre mine, n-am vrut niciodată să lucrez la „Ștefan Gheorghiu“. Desfid pe oricine va putea oferi vreo probă că aș fi încercat să fiu angajat acolo ori că am făcut cursuri la „academia“ partidului. Aș fi continuat prietenia cu sociologii Călin Anastasiu și Alin Teodorescu, deci aș fi semnat, în decembrie 1989, cîteva zile înaintea revoluției, apelul de solidaritate cu Mircea Dinescu. Aș fi fost, ca și ei, unul dintre fondatorii GDS. Aș fi scris din primul număr al revistei 22 (în realitate, am apărut cu un lung interviu luat de Stelian Tănase cam prin numărul 10). Ar fi urmat, firește, atacurile feseniste. Deci, in the long run, aș fi ajuns unde am ajuns, ca prezență publică în România, trăind în Statele Unite. În cuvintele unui mare scriitor și drag prieten: „Pentru că nu împrejurările, ci caracterul determină destinul unui om, pînă la urmă tot unde ești ai fi ajuns.“ The world is a small place, indeed!

L-am cunoscut pe Gabriel Liiceanu în 1974. Mi l-a prezentat prietenul meu Adrian Rezuș, lucrau amîndoi la Institutul de Filozofie. Adrian a lucrat la traducerile din Platon (primul volum), a plecat apoi din țară, trăiește, din cîte știu, în Olanda. Am povestit despre prietenia noastră (a mea cu Gabriel) în volumul omagial Liber Amicorum. Nu făceam parte dintre cei care vizitau Păltinișul, dar aveam mulți amici printre aceștia. Eram apropiat, între alții, de George Purdea, traducătorul lui Jaspers, el însuși apropiat de Constantin Noica prin Vasile Dem. Zamfirescu. Pe Gabriel îl întîlneam adeseori duminica, la criticul de artă Radu Bogdan. Îmi amintesc o cină, erau și Andrei Pleșu și Alexandru Paleologu, cu ocazia unei vizite la București a lui Victor Ieronim Stoichiță (pe Ivi îl știam din copilărie, locuia în aceeași casă, pe strada Andrei Mureșanu, la numărul 29, cu sora tatălui meu, doctorița Nema Tisminețki). Ne-am revăzut acum cîțiva ani la Fribourg. Tatăl meu era bun prieten cu unchiul său, Radu Stoichiță, profesor de logică la Facultatea de Filozofie, intelectual ilegalist, un om de o admirabilă curățenie sufletească, traducător din Hegel.

Am avut marea șansă să fiu prieten cu Petru Creția, l-am revăzut după revoluție, în 1990. Am și acum unele rînduri pe care mi le a trimis în timpul mineriadei din iunie 1990. Un detaliu amuzant: am avut, cîteva luni, un Cocker Spaniel, l-am numit Orlando la sugestia lui Petru. Să ne gîndim în aceste clipe cu drag la acel om minunat care a fost Petru Creția, să ne gîndim la spiritul nobil și liber care a fost Imre Tóth, să ne gîndim la Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vlad Georgescu, Noel Bernard, Ioan Petru Culianu, Cornel Chiriac, Șerban Orescu, recent stins din viață.

Despre Noica am scris încă din anii cînd eram în țară, în Amfiteatru. Despre cercul său filozofic am vorbit, în anii ’80, la Europa Liberă. Am scris un eseu cu titlul „Gînd întîrziat despre Păltinișul magic“. Era și o aluzie la Zauberberg-ul lui Thomas Mann. Timpuri vrăjite, experiențe ale dezvrăjirii. La fel ca despre Hans Castorp, poate că s-ar putea spune și despre mine: Placet experiri. Mai ales atunci cînd ai marele noroc de a fi fost îndrumat, în neuitabile clipe formative, de un spirit nobil precum cel care a fost Alexandru Paleologu. 

Vladimir Tismăneanu este profesor la Universitatea Maryland, SUA.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

Parasutistii comemorati la Jilava FOTO Fundatia Gavrila Ogoranu crop jpg
Cine sunt luptătorii anticomuniști parașutați de SUA în România. Unii au trădat și au trăit cu identități false
Între anii 1951-1953, mai multe avioane militare americane au survolat România ocupată de sovietici, parașutând oameni pregătiți să întărească rezistența anticomunistă.
bautura - sticla vin - mahmureala FOTO 123RF
Cum previi mahmureala. Capcane când bei la o petrecere, ce e interzis și de ce trebuie să mănânci înainte
Cu cât bei mai mult, cu atât starea de mahmureală va fi mai accentuată. Ca să nu ajungi în această situație trebuie să știi ce să consumi, dar mai ales cât. De asemenea, e important să nu amesteci licorile.
rachete patriot
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Medvedev amenință NATO că va deveni o țintă dacă livrează sistemul Patriot Ucrainei
Este a 280-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Volodimir Zelenski vorbește din nou despre crearea unui tribunal special pentru judecarea faptelor săvârșite de ruși încă de la anexarea Crimeei din 2014.

HIstoria.ro

image
Trezirea naționalismului în Balcani
Vreme de secole, populațiile din Balcani au trăit în cadrul unor state multietnice, dinastice. Acest lucru nu a determinat însă o omogenizare, fiecare populație fiind conștientă, însă, de faptul că vecinii ei vorbeau o limbă diferită, practicau altă religie și aveau un stil de viață diferit.
image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.