„Asta nu se face în șapte zile, cere timp” - interviu cu Ion IOVAN

Publicat în Dilema Veche nr. 609 din 15-21 octombrie 2015
„Asta nu se face în șapte zile, cere timp”   interviu cu Ion IOVAN jpeg

M J C

Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale

M J C

Ultimele însemnări ale lui Mateiu…

Un prozator e condamnat la răbdare. Răbdare în noima ei de stăruinţă. Mai ales cînd îşi centrează naraţiunea pe un personaj real. Nu se intră lesne în pielea altuia, cu atît mai puţin în pielea unui gînditor. În cazul apropierii mele de ultimul Caragiale, lucrurile nu au fost totuşi deosebit de anevoioase. Şi asta nu fiindcă aş fi avut multe afinităţi cu el, ci fiindcă Mateiu e un erou lipsit de apărare, nu are platoşă proprie. Povestea însemnărilor lui intime este cunoscută – acestea au dispărut cu desăvîrşire. În atare condiţii, autorul

devenise nebulos, ba chiar indigest. Critica a avut rolul ei în diminuarea adevăratei firi a progeniturii concepute „natural“ de marele Ion Luca. Direct spus, pentru a proteja faima Dramaturgului, comentatorii l-au judecat strîmb pe bastard, i-au cenzurat jurnalul, i-au aneantizat notele olografe. 

Ce-a rămas la suprafaţă după misteriosul rapt din 1940 de la Fundaţia Regală? Doar frînturi din texte atribuite, şi acelea copiate cu ochi rău şi infidel; a rămas un facies indistinct, un contur orb, pregătit pentru morala publică. Astfel că a trebuit să făuresc un chip animat, să dau viaţă înceţoşatului

. După însăşi spusa lui: „Viaţa e confecţionată din întîmplări şi neîntîmplări, ca un roman; de aceea romancierul e un dumnezeu – fabrică o lume şi se impune cu ea. Cîteodată lucrează chiar mai bine decît demiurgul originar, foloseşte mai puţin seria, mai cu bun simţ, mai cu stil“. Asta nu se face în şapte zile. Cere timp. Răbdare.

Ce motivaţii am avut pentru a-l „răbda“ pe Mateiu? În primul rînd, virtutea lui de a nu fi o aşchie a lui Ion Luca. În nici o privinţă. Era cu totul din alt lemn. Ai nevoie, desigur, de un buiandrug zdravăn la casă, de un frust Caragiale, dar frontonul cu intarsiile lui exotice dă farmecul unei locuinţe. Să afumi o esenţă nobilă pentru a-i tăinui fibra „reacţionară“, sevele acide, lucirile ponegritoare? Fiindcă spre asta năzuiau autorităţile profesorale, spre neutralizarea vocii rebele din spatele scrisului. Care se adăuga dandysmului şi morgii lui Mateiu, ipostaze stînjenitoare pentru criticul român, de la Perpessicius la Călinescu. M-a atras apoi faptul că avea curajul de a fi subiectiv, extrem de subiectiv. În general, e sinistru să te manifeşti neapărat „corect“, să te aliniezi. Subiectivitatea creatorilor e totdeauna mai valoroasă decît cuminţenia cvasi-generală. Şi, nu în ultimul rînd, m-a sedus obsesia lui pentru stil. Stil în scriitură, în viaţă. 

M J C

Am scris relativ repede, legat, jurnalul apocrif apărut în 2008, care era urmat de un Index şi un Epistolar. Textul înregistra ultimul an din existenţa lui Mateiu. Altul fusese însă planul iniţial, conform căruia trebuia să acopăr întreaga lui viaţă. N-am avut răbdare şi am publicat Însemnările separat. Simţeam însă dezechilibrul compoziţiei, lipsa contragreutăţii. În plus, nu mă plictisisem cîtuşi de puţin de fascinantul specimen, de tînărul Mateiu mai ales, aşa că m-am înhămat la trecerea în revistă şi a celorlalţi ani ai biografiei lui, începînd de la naştere. De data aceasta beneficiam de două corpusuri inspiratoare: scrisorile junelui către singurul său Amic şi înseşi paginile Istoriei românilor. Primele – autentice, total neprefăcute, savuroase; celelalte – enunţuri patriotice, mai mult sau mai puţin dubioase. Le-am tocat cu satisfacţie şi răbdare. A ieşit un mănunchi bun de pagini, bun pentru exordiul ce urmăream. Pus în capul volumului, în el se împletesc trăirile epistolare ale personajului meu cu poveştile didactice ale românimii dintre cei doi Carol. Pe de o parte înfrigurarea dezmoştenitului Caragiale, aflat în căutarea „pontului“ salvator, oscilînd între amorurile din Cişmigiu şi cele din Tiergarten-ul berlinez, pe de alta defilarea istoriei băştinaşe. Căreia Mateiu îi pipăie breşele posibile, aflat mereu în tabăra pierzătoare. Printre vechii conservatori. Aproape că i-am simţit fizic dorinţa de a întoarce mersul lucrurilor: „Nimic mai bun decît o lume aşezată, nedornică să ţină pasul cu graba vulgară şi stricătoare. Cu moda votului popular! Aşa piere politica înaltă, nu mai avem azi oameni de talia boierului Carp. Mi-e greu să respir fără semeţia lui; aerul democratic poartă duhori, mirosuri de inşi cărora nu le pasă de nasul tău. L-aş aduce pe nobilul Marghiloman să-i zboare pe toţi. Sau pe urmaşul Argetoyanilor – da, aş vrea să-l văd pe Conu’ Costică operînd în parlamentul parveniţilor, liberalilor, malformaţilor cu mîna lui de hirurg“. 

O să vă rog să-mi spuneţi cum v-aţi documentat pentru aceste cărţi. Cît timp i-aţi acordat şi cînd aţi simţit că aveţi suficient material pentru o o nouă poveste? 

înseamnă o bună bucată de Românie. Politică şi literară. Am avut deci nevoie de oarece documentare. La care n-am ajuns greu – biblioteca mea de hîrtie e plină de cărţi asupra obsedantului interbelic, cărora li se adaugă cele de pe rafturile Internetului de ultimă babilonie. La drept vorbind, nu m-a stresat nici un gol de informaţie. Fiindcă era departe de mine gîndul de a întocmi un text scrupulos, girat de manuale sulimenite. Istoria oficială stă lungită în naraţiunea mea ca o cadînă în haremul literaturii. Supusă pohtei. La fel documentele, scrisorile, citatele chiar – în ele există destule mediaţii, tălmăciri, întrupări în spiritul lor. Am lucrat cu uneltele beletristicii, nu ale instrucţiunii publice. M-a contaminat, pînă la urmă, insolitul Mateiu. Cel mai greu mi-a fost să-i adopt convingerile tranşant conservatoare – eu, carevasăzică liberal, a trebuit să beştelesc întreaga dinastie a Brătienilor, „călăii boierimii de spiţă şi vulgarizatorii politicii în România“, nu-i aşa? Pînă la urmă, uitîndu-mă peste deşertul actual de stil şi eleganţă, privind mitocănia de-afară, am ajuns să-mi preţuiesc pielea împrumutată, patina conservatoare. 

Întorcîndu-mă la tema răbdării, trebuie să spun că, deşi sînt doisprezece ani de la

şi şapte de la

, nu am parcurs perioadele dintre „cărţile cu Mateiu“ gîndind continuări. Publicînd acum

o fac în ideea de ediţie definitivă. O „definitivă“ sui-generis, dat fiind că am amplificat de trei ori primul volum şi am reţinut din al doilea doar paginile de jurnal, revăzut şi acela pe ici, pe colo.  Elaborarea a durat o iarnă, iarna trecută. 

M-am întins totuşi peste un deceniu cu umbra lui Mateiu alături. Suficient pentru a-mi da seama că, pe el, răbdarea într-adevăr îl impregnase: şi-a repudiat pînă la sfîrşit banala obîrşie, vieţuind sub flamura conţilor Karabetz; şi-a urmărit tenace gîndul de a avea propriul domeniu seniorial; a perseverat în obţinerea rangurilor şi decoraţiilor, care, alături de înfăţişarea neabătut elegantă, „constituie atribute esenţiale ale existenţei“. Şi a aşteptat zeci de ani să-şi consume atuul final, căsătoria cu o femeie de neam, însoţind-o apoi peste un deceniu în speranţa că, azi-mîine, o va moşteni. Devenind astfel bogat şi liber, putînd să-şi egaleze şi în privinţa asta tatăl – care izbutise, prin moartea Momuloaiei, să emigreze în Berlinul „loviturilor sublime“. 

Au fost situaţii în care să fi simţit că ştiţi atîtea lucruri despre Mateiu, care au crescut şi s-au amestecat în ficţiune, încît să nu mai aveţi răbdare cu el? 

În final, pot spune că ştiu totul despre al meu Mathieu Jean Caragiale. Lucrurile îndeobşte cunoscute, autentice sau nu, au cantonat în materia vulcanică a fabulaţiei, integrîndu-se lavei. Aşa se nasc rocile reliefului pe care trăim, citim, scriem. Undeva, sub masa lor, materia dospeşte, eruptivul se acumulează. Trebuie doar să ai răbdare la poalele vulcanului.  

a consemnat Ana Maria SANDU  

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Soldati rusi la granita dintre Transnistria si Republica Moldova FOTO EPA EFE jpg
Scenariu halucinant al propagandei ruse: România și Rep. Moldova ar urma să deschidă un nou front
Pe pagina de Telegram War Gonzo, proiectul la care lucrează și bloggerul rus Semyon Pegov, scrie că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pregătește mobilizarea militară, pentru a deschide un front suplimentar pentru Rusia împreună cu trupele române.
romica tociu lacrimi 2 jpg
Romică Țociu, despre ,,războiul“ cu Alexandru Arșinel: „A fost o conjunctură nefavorabilă“
Fost angajat al Teatrului de Revistă Constantin Tănase, pe vremea când Alexandru Arșinel era director, Romică Țociu a trebuit să facă față momentului în care a fost dat afară din motive despre care presa scria la acea vreme că ar fi doar „invidie“ între actori.
Liz Truss FOTO Profimedia
Guvernul britanic al lui Liz Truss, forțat să renunțe la planul de reducere a impozitării bogaților
Guvernul condus de premierul britanic Liz Truss a fost forţat luni să revină asupra planurilor anterioare care vizau reducerea cotei de impozitare pentru persoanele înstărite, transmite Reuters, citată de Agerpres.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia