Ascultăm sau nu de FMI?
1. Consideraţi că reticenţa FMI în a accepta un deficit bugetar mai mare de 0,7% este justificată? 2. Consideraţi necesare măsurile de limitare a consumului? Credeţi că vor fi eficiente? Liviu Voinea, membru fondator Grupul de Economie Aplicată (www.gea.org.ro) 1. Insistenţa FMI pentru un deficit bugetar cît mai mic este raţională din multe puncte de vedere: neîncrederea în creşterea veniturilor bugetare (ca urmare a cotei unice), necesitatea de ţinere sub control şi a deficitului de cont curent, aşteptările privind cheltuielile tot mai mari la care România va fi obligată prin cofinanţarea fondurilor europene. Pe de altă parte, FMI se comportă, aşa cum s-a comportat întotdeauna şi peste tot, ca un contabil conştiincios; România are nevoie însă, pe lîngă un bun contabil, şi de un strateg de dezvoltare. Acest rol strategic ar trebui să îl joace Guvernul. 2. Creşterea explozivă a consumului este un efect, nu o cauză. Este efectul mai multor bani rămaşi la dispoziţia consumatorilor (prin cota unică), efectul aprecierii leului (ieftinirea importurilor), efectul creşterii salariului mediu pe economie, efectul creşterii economice în ansamblu, efectul lipsei unor alternative investiţionale la consum, efectul banilor trimişi de românii din străinătate. Mai mult, după ce consumul a fost reprimat o perioadă destul de îndelungată din cauza veniturilor mici, este dificil să temperezi consumul prin metode administrative. De exemplu, creşterea TVA nu cred că va avea vreun efect în acest sens; dovada cea mai bună este aceea că după ce guvernul Văcăroiu a introdus TVA în 1993 (pînă atunci nu existase această taxă), consumul a crescut oricum, economia fiind atunci, ca şi acum, în expansiune. Restricţiile la creditare iarăşi nu mi se par o soluţie, pentru că ele afectează nivelul de trai, standardul de viaţă. Echilibrul macroeconomic trebuie menţinut, dar nu cu preţul bunăstării societăţii. Radu Limpede, analist financiar, Junior Chamber International Bucharest 1. Dorinţa FMI de a ţine România într-o veritabilă "cămaşă de forţă" (deficit bugetar de numai 0,7% din PIB) are şi nu are justificare, depinzînd de unghiul din care privim. Avînd în vedere expansiunea consumului şi deficitul extern record, înţeleg pe deplin preocuparea FMI că orice relaxare pe partea bugetului va avea consecinţe incalculabile, ducînd către o criză. Pe de altă parte, România are nevoie de cheltuieli mult mai mari şi de o strategie bugetară multianuală, pentru a putea să-şi îndeplinească angajamentele europene şi marile priorităţi: cofinanţare fonduri structurale, investiţii majore în infrastructură, mediu, dar mai ales o rapidă reformă a pensiilor. Astfel, ca şi alţi vecini central-europeni, România ar putea depăşi în următorii ani "bariera" de 3% PIB pentru deficitul bugetar, dată de criteriile Maastricht, însă numai cu două condiţii. Pe de o parte oferta internă trebuie să reuşească în anii ce vin să echilibreze cererea în expansiune şi să elimine astfel presiunea deficitului extern. În acelaşi timp, veniturile bugetare trebuie crescute accelerat, de la 29% din PIB acum (proporţia cea mai mică în Europa), însă nu pe baza creşterii fiscalităţii, ci pe baza lărgirii bazei de impozitare prin restrîngerea - coercitivă - a economiei negre şi mai ales a celei gri din mediul rural (prin metode stimulative). 2. Măsurile de limitare a consumului sînt necesare, dar BNR joacă o carte perdantă prin ultimele mişcări: limita agregată de 40% din venituri la creditul "retail" se bazează pe bunăvoinţa oamenilor şi poate fi ocolită. Leasing-ul ar trebui reglementat rapid. Creditul îşi va continua boom-ul; singura măsură eficientă ar fi relansarea economisirii în paralel, prin dobînzi care să remunereze, plus introducerea rapidă a pensiilor private. Constantin Rudniţchi, director revista Bilanţ 1. România are cel mai mic deficit bugetar din zonă. Din acest punct de vedere, ne putem uita cu invidie la ţări care sînt în Uniunea Europeană şi "se lăfăie" cu deficite bugetare mai mari de şase-şapte ori decît al nostru. Ba chiar, sînt ţări în Uniune care încalcă cu nonşalanţă prevederile referitoare la nivelul deficitului bugetar statuate de Pactul de Stabilitate. Dacă privim întregul tablou al indicatorilor economici vom vedea destule zone de umbră care îngrijorează. Chiar şi aşa, guvernul ar fi putut negocia un deficit bugetar mai mare. 2. Avem şi în domeniul economic două Românii. Una, care are o viziune de ansamblu, priveşte indicatorii macroeconomici, şi alta, care este mult mai legată de viaţa de zi cu zi, adică de microeconomie. La nivel macro, creşterea consumului îngrijorează pentru că se vede lanţul următor: creşte consumul, consumul este alimentat în mare parte din import, importuri mai mari înseamnă un deficit mai mare al balanţei comerciale. Adică creşte diferenţa dintre valuta care intră în ţară şi cea care iese. Sau mai există şi relaţia consum mai mare - inflaţie mai mare. Sînt, trebuie să recunoaştem, indicatori care pun pe gînduri orice guvern care are de îndeplinit criteriile de aderare. La nivel micro, la nivelul cetăţeanului sau al întreprinzătorului, consum mai mare înseamnă fiscalitate redusă, mai mulţi bani în buzunar, acces mai facil la credite ş.a.m.d. Trăim de 15 ani sub tirania descurajării şi restrîngerii consumului. În ultima perioadă, însă, băncile, reţelele de retail şi mai ales populaţia au descoperit plăcerea consumului. De aceea, cred că măsurile de limitare a consumului nu vor avea astăzi acelaşi efect pe care îl aveau în urmă cu zece ani.
