Ha-Kotel Ha-Maaravi, „Zidul Vestic“, este numele ebraic pentru ceea ce creştinii au numit mai tîrziu „Zidul Plîngerii“. Este vorba despre partea de vest a Zidului construit de Irod cel Mare pentru a străjui esplanada Templului din Ierusalim. Zidul de Vest este singurul care a rămas în picioare după distrugerea de către romani a Celui de-al Doilea Templu, în anul 70 e.n.

Templul din Ierusalim reia configuraţia Tabernacolului, cortul mobil construit de Moise în pustie, respectînd toate indicaţiile şi detaliile primite prin revelaţie, pe Muntele Sinai. Tabernacolul era alcătuit dintr-o curte, în care se afla Sanctuarul prevăzut cu două încăperi: Sfînta şi Sfînta Sfintelor. Construcţia exprima în plan vizibil treptele apropierii de Domnul, reglementînd şi modul parcurgerii lor.

Prin Moise, poporul lui Israel primeşte darul Prezenţei divine, ca manifestare deplină a Domnului în Sfînta Sfintelor. Domnul hotărăşte să Se sălăşluiască între oameni, să coboare în mijlocul lor, dăruindu-le astfel legătura vie cu Cel ce este mereu viu:

„Să-Mi facă un lăcaş sfînt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.“ (Exod 25:8, CNS)

„Lăcaş sfînt“ (în ebraică, miqdash, de la rădăcia q.d.sh, „a fi sfînt“) face trimitere la locul Sfinţeniei Domnului, cea mai potrivită traducere în limba romînă fiind aceea de „sanctuar“ (de la lat. sanctus, „sfînt“). Denumirile ebraice ale celor două încăperi ale Sanctuarului sînt „Sfinţenie“ şi „Sfinţenia Sfinţeniilor“, ca semn al Prezenţei divine, sfinţenia constituind un atribut exclusiv divin.

Pentru „a locui“ se foloseşte în acest verset un verb cu rezonanţă aparte în iudaismul postbiblic: rădăcina sh.kh.n. înseamnă „a locui în proximitatea sau în vecinătatea cuiva“, „a se sălăşlui aproape“. De la această rădăcină se formează termenul ebraic Shekhina, utilizat în literatura rabinică şi în literatura kabbalistică pentru a desemna manifestarea Prezenţei divine în această lume, ca dimensiune feminină a Divinităţii şi expresie a coborîrii Prezenţei divine pînă la nivelul materiei.

Potrivit textului biblic, regele David este cel care doreşte să construiască un Templu pentru Domnul, după ce evreii ajung în Ţara Făgăduinţei şi nu vor mai locui în corturi. Dacă regele locuieşte într-o casă, David va dori ca şi Domnul să aibă o Casă: în ebraică, bayit înseamnă „casă“ şi „Templu“. Templul din Ierusalim este Casa Domnului.

Dorinţa regelui David se va împlini prin fiul său, Solomon, care va clădi Primul Templu din Ierusalim, pe Muntele Templului, în secolul X î.e.n. Primul Templu va fi distrus în anul 587 î.e.n. de către Nabucodonosor, iar poporul va fi dus în robia babiloniană.

După aproximativ 70 de ani, regele persan Cirus le dă voie evreilor să se întoarcă în ţara lor şi să îşi reclădească Templul. În vremea lui Ezra, va fi astfel reclădit Cel de-al Doilea Templu din Ierusalim, care va fi distrus de romani în anul 70 e.n.

Irod cel Mare, avînd mania construcţiilor de mare anvergură, este cel care, în perioada Celui de-al Doilea Templu, lărgeşte semnificativ esplanada Templului şi construieşte Zidul din care se va păstra doar partea de vest.

Este evident că Zidul de Vest nu făcea parte din incinta Templului propriu-zis. Din Zidul construit de Irod s-au păstrat pînă astăzi doar pietrele mari de la baza Zidului Plîngerii, deasupra lor adăugîndu-se straturi din perioada romană, bizantină, musulmană.

Există mai multe ipoteze cu privire la amplasarea exactă a Templului şi a Sfintei Sfintelor. Intrarea spre Templu se făcea dinspre Muntele Măslinilor, la răsărit, iar Sfînta Sfintelor, ultima încăpere, se afla, cel mai probabil, în partea de vest a esplanadei Templului. Zidul de Vest, aşa cum se prezintă astăzi vizitatorilor şi pelerinilor, este doar o mică parte din Zidul care străjuia la apus curtea Templului. Cea mai mare parte din Zid e ascunsă azi de clădiri din cartierul arăbesc. Ha-Kotel rămîne cel mai important loc de pelerinaj pentru religia iudaică. El este vizibil şi accesibil pe o lungime de aproximativ 57 de metri (din 488), dinspre exterior (dincolo de Zid se află esplanada Templului, cu Domul Rocii şi Moscheea Al-Aqsa, lăcaşuri musulmane). Accesul evreilor practicanţi pe esplanada Templului este îngrădit prin restricţii care ţin de interdicţia de a călca pe locul unde se aflau Sfînta şi Sfînta Sfintelor (încăperi în care puteau intra exclusiv leviţii, preoţii şi Marele Preot – singurul care intra o dată pe an, cu ocazia sărbătorii de Yom Kippur, în Sfînta Sfintelor), dar şi prin restricţii de ordin politic (accesul evreilor practicanţi într-o zonă de cult musulmană este riscant, deşi în prezent se asigură protecţie armată pentru vizitatorii non-musulmani).

Spre a înţelege cum arăta Zidul construit de Irod şi care era lungimea lui, se pot vizita tunelurile subterane (nivelul Cetăţii a fost altul în perioada romană; straturile care s-au adăugat în timp au înălţat Cetatea pînă la nivelul la care ea este astăzi).

Prin urmare, Zidul de Vest reprezintă rămăşiţele din zidul exterior al celui de-al Doilea Templu, din perioada lui Irod fiind vizibile acum doar cîteva pietre în straturile de la baza Zidului.

Deşi nu a făcut efectiv parte din zidul Templului, Zidul de Vest devine în conştiinţa iudaică sălaşul etern al Prezenţei divine, nu doar simbolic, ci efectiv. Fundamentul biblic este oferit de versetele din 1 Regi 9, în care Domnul îi împlineşte lui Solomon rugămintea de a fi mereu lîngă poporul lui Israel:

„Şi Domnul i-a zis: ‚Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfinţesc casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie.“ (1 Regi 9:3, CNS)

În literatura kabbalistică, Zidul de Vest este locul manifestării Prezenţei divine sub forma Shekhinei şi, mai mult, locul unirii dintre Shekhina şi sefira Tiferet, dimensiunea feminină şi cea masculină ca expresii ale dinamicii intradivine, locul în care se uneşte cerul cu pămîntul.

 

***

Există în ebraică mai multe nume care se traduc prin „zid“, punînd în lumină nuanţe diferite ale termenului. Şi atunci, ce înseamnă mai exact kotel, termenul utilizat explicit, univoc şi exclusiv pentru a desemna Zidul de Vest?

În limbajul biblic apar: qir, cu referire la zidurile unei încăperi, ca ziduri care separă diferite spaţii într-o incintă, sau la suprafaţa tangibilă a zidului, accesibilă privitorului („perete“); gader, cu referire, de regulă, la zidurile de piatră, care nu susţin o clădire, ci mărginesc sau separă diferite spaţii deschise; homa, cu referire la zidurile unei cetăţi sau la zidurile exterioare ale unei incinte într-un spaţiu public.

Termenul kotel apare o singură dată în textul biblic, în Cîntarea Cîntărilor:

„Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru (kotlenu), se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.“ (Cîntarea Cîntărilor 2:9, CNS)

Kotel se referă cu siguranţă aici la zidul unei case (sau Case?). De ce doar acest termen se foloseşte pînă astăzi pentru a desemna Zidul de Vest? În Zohar ni se spune că versetul face trimitere la Prezenţa Domnului (Shekhina), care „dăinuie“ (ebr. omed) dincolo de Zid, „Zidul nostru“. „Nostru“ ne spune că oamenii şi Domnul sînt meniţi a locui împreună, aşa cum împreună locuiesc iubitul şi iubita în casa lor.

Kabbaliştii au scos la iveală şi un sens diferit al termenului: dacă se desparte cuvîntul în ko (litere cu valoarea numerică 26, la fel ca Tetragrama – Numele ascuns al Domnului) şi tel („colină“, „movilă“), kotel ar însemna „Colina Numelui“. Or, Numele Sfînt al Domnului şi Prezenţa deplină a Domnului sînt acelaşi lucru. Zidul de Vest rămîne, aşadar, locul în care Domnul se sălăşluieşte în veci.

***

M-am întrebat adesea, în călătoriile mele la Ierusalim, de ce pelerinii vizitează, în marea lor majoritate, cîte un loc considerat „cel mai sfînt“ pentru propria tradiţie, uitînd să primească astfel darul deplin al Cetăţii Ierusalimului?

Evreii practicanţi se roagă lîngă Zidul de Vest, însă rareori (din motive îndreptăţite, însă) ajung pe esplanada Templului.

Musulmanii consideră că doar esplanada Templului este un loc sfînt, fără să se apropie de Zidul de Vest şi din exterior.

Creştinii se îndreaptă doar spre Sfîntul Mormînt ca loc predilect de pelerinaj. Rareori, din raţiuni mai mult turistice, vizitează Zidul Plîngerii. Şi mai rar, pelerinii creştini ajung pe esplanada Templului.

Or, Zidul şi esplanada Templului nu sînt două locuri, ci unul singur. Iar Sfîntul Mormînt nu este este oare al Celui care, venind la Templu, venea la „Casa Tatălui“? 

Madeea Axinciuc este profesor de Studii Iudaice la Universitatea din București.

Foto: wikimedia commons