Donald Trump a fost prins cu peste zece mii de minciuni în primii doi ani de la instalarea în Biroul Oval de la Casa Albă, arată un raport The Washington Post. Cel de-al 45-lea preÈ™edinte american nu este nici pe departe singurul politician mincinos, mulÈ›i alÈ›ii au fost porecliÈ›i Pinocchio, dar cu siguranță moÈ™tenitorul imperiului imobiliar e cel mai notabil demagog contemporan. Trump a fost gazda celebrului reality-show The Apprentice; È™i-a consolidat reputaÈ›ia în Home Alone 2, în care a interpretat propriul rol al unui proprietar de hotel. Într-o conferință de presă la începutul lui 2017, iritat de întrebările privind posibila interferență a Rusiei în campania sa, i-a strigat lui Jim Acosta de la CNN: „You Are Fake News!“ Apoi, într-o postare pe Twitter, a nominalizat cîteva instituÈ›ii media ca „fake news media È™i duÈ™mani ai poporului“: „The FAKE NEWS media (failing @nytimes, @NBCNews, @ABC, @CBS, @CNN) is not my enemy, it is the enemy of the American People!“ (@realDonaldTrump) February 17, 2017. În 2019, Jim Acosta a publicat cartea The Enemy of the People: A Dan-gerous Time to Tell the Truth in America, în care relatează perioada în care a fost corespondent la Casa Albă È™i critică discursul urii împotriva „celor 3 M: musulmani, mexicani È™i mass-media“.
Proaspăt ales preÈ™edinte al Partidului Conservator È™i prim-ministru al Marii Britanii, Boris Johnson È™i-a început cariera ca jurnalist la The Times, dar a fost prins la scurt timp falsificînd o declaraÈ›ie de presă, fabricînd un citat despre care a pretins că aparÈ›inea istoricului Colin Lucas. Johnson a lucrat ca reporter la The Daily Telegraph È™i ca editor la The Spectator; a fost ales primar al Londrei, dar nu este singurul jurnalist care a devenit candidat sau primar al unei metropole beneficiind de capitalul de notorietate de ziarist. Boris a fost unul din liderii campaniei Brexit È™i a fost prins cu minciuna că nu ar fi menÈ›ionat Turcia în propaganda pentru ieÈ™irea UK din UE, dar în realitate a semnat o scrisoare în care susÈ›inea că singura È™ansă pentru britanici să nu se mai învecineze cu Turcia era să părăsească Uniunea.
Într-un editorial din The Guardian din iulie 2019, „From Trump to Boris Johnson, we’re moving from post-truth to post-shame“, Alastair Campbell definea retorica populiÈ™tilor drept minciună de agitaÈ›ie a cetățenilor nemulÈ›umiÈ›i ale căror probleme mai mult le adînceÈ™te: „Populism means never having to say you’re sorry and never having to say you’re wrong. You just change the subject.“ Ironic, cu această strategie de discurs s-a produs ascensiunea populiÈ™tilor în două din cele mai vechi democraÈ›ii ale lumii: Marea Britanie È™i Statele Unite ale Americii.
În epoca televiziunii în care media tradiÈ›ională (presa tipărită, radio, TV) atingeau apogeul, Negrine È™i Papathanassopoulos au descris într-o lucrare celebră americanizarea comunicării politice pe care au definit-o prin spectacularizarea vieÈ›ii politice, personalizarea competiÈ›iei electorale, standardizarea comunicării mediatice cu „reÅ£ete“ comerciale, multe din ele inventate pe piaÅ£a de televiziune americană. Trump È™i Johnson s-au folosit de presa tabloidă È™i au ajuns pe prima pagină a ziarelor sau la televiziune în prime-time.
RevoluÈ›ia new media (reÈ›elele sociale, smarthphone-ul) a produs o turnură majoră la nivelul mijloacelor de comunicare È™i în relaÈ›ia dintre politicieni È™i cetățenii-user-i. Internetul a schimbat comunicarea politică mai întîi în SUA, apoi în lume, mobilizînd la firul ierbii. Milioane de voluntari au fost mobilizaÈ›i la alegerile din 2004 È™i s-au implicat în campania lui Howard Dean, iar Barack Obama a fost supranumit în 2008 „primul preÈ™edinte Internet al SUA“ cînd a cîÈ™tigat cursa pentru care l-a cooptat în echipă pe Chris Hughes, unul dintre cofondatorii Facebook. Nativii digital au găsit pe Internet un spaÈ›iu de exprimare creativă È™i transparentă a opiniilor politice, de generare de content amator, divertisment gratuit È™i participare la discuÈ›ii politice. Politicienii au profitat de noile oportunități tehnologice: moderaÈ›i È™i extremiÈ™ti, democraÈ›i sau populiÈ™ti, au transformat Internetul în noua lor arenă de dezbatere, de denigrare a concurenÈ›ei, de cucerire a publicului. „Politica narcisismului“ È™i-a găsit susÈ›inători radicali în utilizatorii de Instagram, Twitter, Facebook.
Actuala etapă este aceea a războiul hibrid (troli, clonări de site-uri, falsificare de documente, răspîndire de È™tiri false) care influenÈ›ează jocul politic internaÈ›ional. Alegerea lui Trump È™i campania Brexit susÈ›inută de politicieni ca Boris Johnson – prin scandalul Cambridge Analytica – au relevat impactul propagandei pe reÈ›ele sociale, modul cum pot fi folosite datele personale pentru micro-targetare È™i manipularea votului, puterea de dezinformare a È™tirilor false. Comisia Europeană a învățat din lecÈ›ia Brexit È™i a reacÈ›ionat în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din 2019: planul de contracarare a È™tirilor false răspîndite prin reÈ›elele sociale vizează ceea ce UE, NATO È™i SUA consideră a fi tentativele Rusiei de subminare a democraÈ›iilor occidentale.
Studiul lui Vosoughi, Roy È™i Aral, „The spread of true and false news online“, publicat în revista Science, 2018, a demonstrat că în mediul online minciunile se răspîndesc mai rapid decît adevărul, È™tirile false se difuzează mai departe È™i ating mai mulÈ›i user-i È™i că impactul -fake news despre terorism, dezastre naturale, legende urbane sau zvonuri financiare este mai pronunÈ›at. Probabilitatea ca user-ii să preia È™i să share-uiască È™tiri false este mai mare decît aceea de a răspîndi È™tiri verificate, iar dezintoxicările nu au tocmai cea mai bună È™ansă de a fi citite. Fake news se distribuie mai mult È™i mai rapid, penetrează mai departe È™i acoperă un public mai larg (de o sută de ori mai mare) decît real news.
Internetul pare a fi spaÈ›iul ideal pentru demagogi È™i promisiuni populiste. Minciuna va fi folosită fără ezitare pentru a asigura succesul cauzei, mai ales dacă publicul este receptiv la anumite minciuni. Discursul urii, găsirea È›apilor ispășitori pentru probleme nerezolvate sau inventarea de inamici confirmă sau întăresc prejudecățile, sporesc teoriile conspiraÈ›iilor, crescînd astfel sprijinul pentru extremiÈ™ti sau naÈ›ionaliÈ™ti. DuÈ™manii poporului în discursul populist sînt refugiaÈ›ii musulmani, străinii, multinaÈ›ionalele, ONG-urile, Soros. Și, mai recent, mass-media.
RevoluÈ›ia noilor media a perturbat nu doar comunicarea politică, ci È™i jurnalismul tradiÈ›ional. În era presei tipărite sau a televiziunii, jurnaliÈ™tii responsabili, fact-checkers, editorii, redactorii aveau rolul de gate-keeper-i, de „păzitori ai porÈ›ilor“ în privinÈ›a informaÈ›iilor ce meritau a fi publicate È™i prezentate publicului. În schimb, în era neoliberală a reÈ›elelor sociale, cu acces gratuit la tehnologii care transformă consumatorul în producător de È™tiri, rolul gate-keeper-ilor s-a diminuat dramatic. Minciuna deliberată, mistificarea, dezinformarea, difuzarea de conÈ›inut mincinos, zvonuri sau fake-uri pe Internet constituie o sursă de divertisment pentru user-i È™i de profit pentru afacerile celor care urmăresc trafic online din clickbait. InformaÈ›ia e filtrată de altgoritmi care, potrivit studiului lui Vosoughi, sînt programaÈ›i să răspîndească È™i să promoveze în news-feed È™tirile cu impact emoÈ›ional. Din acest motiv, responsabilitatea jurnaliÈ™tilor din presa mainstream, pentru verificarea È™i selectarea informaÈ›iilor, a devenit cu atît mai semnificativă.
Dar o presă independentă, responsabilă, lucidă, preocupată de adevăr È™i de interesul public, cu jurnaliÈ™ti incomozi care îÈ™i iau în serios rolul de „watch-dogs“, de păzitori ai democraÈ›iei împotriva iliberalismului, nu e tocmai pe placul demagogilor. Pentru că jurnaliÈ™tii incomozi sînt critici ai intereselor corupÈ›ilor Puterii. Din acest motiv sînt decredibilizaÈ›i È™i ajung să fie portretizaÈ›i în discursul populiÈ™tilor ca „duÈ™mani ai poporului“.
Antonio Momoc este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cea mai recentă carte: Comunicarea 2.0. New media, participare și populism, Editura Adenium, Iași, ediția a II-a, 2019.
Foto: flickr
