„You Are Fake News!“ Jurnaliști contra demagogi în era digitală

Distribuie cu:

Aparut in Dilema veche, nr. 806, 1-7 august 2019

Donald Trump a fost prins cu peste zece mii de minciuni în primii doi ani de la instalarea în Biroul Oval de la Casa Albă, arată un raport The Washington Post. Cel de-al 45-lea președinte american nu este nici pe departe singurul politician mincinos, mulți alții au fost porecliți Pinocchio, dar cu siguranță moștenitorul imperiului imobiliar e cel mai notabil demagog contemporan. Trump a fost gazda celebrului reality-show The Apprentice; și-a consolidat reputația în Home Alone 2, în care a interpretat propriul rol al unui proprietar de hotel. Într-o conferință de presă la începutul lui 2017, iritat de întrebările privind posibila interferență a Rusiei în campania sa, i-a strigat lui Jim Acosta de la CNN: „You Are Fake News!“ Apoi, într-o postare pe Twitter, a nominalizat cîteva instituții media ca „fake news media și dușmani ai poporului“: „The FAKE NEWS media (failing @nytimes, @NBCNews, @ABC, @CBS, @CNN) is not my enemy, it is the enemy of the American People!“ (@realDonaldTrump) February 17, 2017. În 2019, Jim Acosta a publicat cartea The Enemy of the People: A Dan-gerous Time to Tell the Truth in America, în care relatează perioada în care a fost corespondent la Casa Albă și critică discursul urii împotriva „celor 3 M: musulmani, mexicani și mass-media“.

Proaspăt ales președinte al Partidului Conservator și prim-ministru al Marii Britanii, Boris Johnson și-a început cariera ca jurnalist la The Times, dar a fost prins la scurt timp falsificînd o declarație de presă, fabricînd un citat despre care a pretins că aparținea istoricului Colin Lucas. Johnson a lucrat ca reporter la The Daily Telegraph și ca editor la The Spectator; a fost ales primar al Londrei, dar nu este singurul jurnalist care a devenit candidat sau primar al unei metropole beneficiind de capitalul de notorietate de ziarist. Boris a fost unul din liderii campaniei Brexit și a fost prins cu minciuna că nu ar fi menționat Turcia în propaganda pentru ieșirea UK din UE, dar în realitate a semnat o scrisoare în care susținea că singura șansă pentru britanici să nu se mai învecineze cu Turcia era să părăsească Uniunea.

Într-un editorial din The Guardian din iulie 2019, „From Trump to Boris Johnson, we’re moving from post-truth to post-shame“, Alastair Campbell definea retorica populiștilor drept minciună de agitație a cetățenilor nemulțumiți ale căror probleme mai mult le adîncește: „Populism means never having to say you’re sorry and never having to say you’re wrong. You just change the subject.“ Ironic, cu această strategie de discurs s-a produs ascensiunea populiștilor în două din cele mai vechi democrații ale lumii: Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

În epoca televiziunii în care media tradițională (presa tipărită, radio, TV) atingeau apogeul, Negrine și Papathanassopoulos au descris într-o lucrare celebră americanizarea comunicării politice pe care au definit-o prin spectacularizarea vieții politice, personalizarea competiției electorale, standardizarea comunicării mediatice cu „reţete“ comerciale, multe din ele inventate pe piaţa de televiziune americană. Trump și Johnson s-au folosit de presa tabloidă și au ajuns pe prima pagină a ziarelor sau la televiziune în prime-time.

Revoluția new media (rețelele sociale, smarthphone-ul) a produs o turnură majoră la nivelul mijloacelor de comunicare și în relația dintre politicieni și cetățenii-user-i. Internetul a schimbat comunicarea politică mai întîi în SUA, apoi în lume, mobilizînd la firul ierbii. Milioane de voluntari au fost mobilizați la alegerile din 2004 și s-au implicat în campania lui Howard Dean, iar Barack Obama a fost supranumit în 2008 „primul președinte Internet al SUA“ cînd a cîștigat cursa pentru care l-a cooptat în echipă pe Chris Hughes, unul dintre cofondatorii Facebook. Nativii digital au găsit pe Internet un spațiu de exprimare creativă și transparentă a opiniilor politice, de generare de content amator, divertisment gratuit și participare la discuții politice. Politicienii au profitat de noile oportunități tehnologice: moderați și extremiști, democrați sau populiști, au transformat Internetul în noua lor arenă de dezbatere, de denigrare a concurenței, de cucerire a publicului. „Politica narcisismului“ și-a găsit susținători radicali în utilizatorii de Instagram, Twitter, Facebook.

Actuala etapă este aceea a războiul hibrid (troli, clonări de site-uri, falsificare de documente, răspîndire de știri false) care influențează jocul politic internațional. Alegerea lui Trump și campania Brexit susținută de politicieni ca Boris Johnson – prin scandalul Cambridge Analytica – au relevat impactul propagandei pe rețele sociale, modul cum pot fi folosite datele personale pentru micro-targetare și manipularea votului, puterea de dezinformare a știrilor false. Comisia Europeană a învățat din lecția Brexit și a reacționat în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din 2019: planul de contracarare a știrilor false răspîndite prin rețelele sociale vizează ceea ce UE, NATO și SUA consideră a fi tentativele Rusiei de subminare a democrațiilor occidentale.

Studiul lui Vosoughi, Roy și Aral, „The spread of true and false news online“, publicat în revista Science, 2018, a demonstrat că în mediul online minciunile se răspîndesc mai rapid decît adevărul, știrile false se difuzează mai departe și ating mai mulți user-i și că impactul -fake news despre terorism, dezastre naturale, legende urbane sau zvonuri financiare este mai pronunțat. Probabilitatea ca user-ii să preia și să share-uiască știri false este mai mare decît aceea de a răspîndi știri verificate, iar dezintoxicările nu au tocmai cea mai bună șansă de a fi citite. Fake news se distribuie mai mult și mai rapid, penetrează mai departe și acoperă un public mai larg (de o sută de ori mai mare) decît real news.

Internetul pare a fi spațiul ideal pentru demagogi și promisiuni populiste. Minciuna va fi folosită fără ezitare pentru a asigura succesul cauzei, mai ales dacă publicul este receptiv la anumite minciuni. Discursul urii, găsirea țapilor ispășitori pentru probleme nerezolvate sau inventarea de inamici confirmă sau întăresc prejudecățile, sporesc teoriile conspirațiilor, crescînd astfel sprijinul pentru extremiști sau naționaliști. Dușmanii poporului în discursul populist sînt refugiații musulmani, străinii, multinaționalele, ONG-urile, Soros. Și, mai recent, mass-media.

Revoluția noilor media a perturbat nu doar comunicarea politică, ci și jurnalismul tradițional. În era presei tipărite sau a televiziunii, jurnaliștii responsabili, fact-checkers, editorii, redactorii aveau rolul de gate-keeper-i, de „păzitori ai porților“ în privința informațiilor ce meritau a fi publicate și prezentate publicului. În schimb, în era neoliberală a rețelelor sociale, cu acces gratuit la tehnologii care transformă consumatorul în producător de știri, rolul gate-keeper-ilor s-a diminuat dramatic. Minciuna deliberată, mistificarea, dezinformarea, difuzarea de conținut mincinos, zvonuri sau fake-uri pe Internet constituie o sursă de divertisment pentru user-i și de profit pentru afacerile celor care urmăresc trafic online din clickbait. Informația e filtrată de altgoritmi care, potrivit studiului lui Vosoughi, sînt programați să răspîndească și să promoveze în news-feed știrile cu impact emoțional. Din acest motiv, responsabilitatea jurnaliștilor din presa mainstream, pentru verificarea și selectarea informațiilor, a devenit cu atît mai semnificativă.

Dar o presă independentă, responsabilă, lucidă, preocupată de adevăr și de interesul public, cu jurnaliști incomozi care își iau în serios rolul de „watch-dogs“, de păzitori ai democrației împotriva iliberalismului, nu e tocmai pe placul demagogilor. Pentru că jurnaliștii incomozi sînt critici ai intereselor corupților Puterii. Din acest motiv sînt decredibilizați și ajung să fie portretizați în discursul populiștilor ca „dușmani ai poporului“.

Antonio Momoc este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cea mai recentă carte: Comunicarea 2.0. New media, participare și populism, Editura Adenium, Iași, ediția a II-a, 2019.

Foto: flickr

Adevarul.ro