Știu că trăim vremuri în care nu mai credem în măreția unei personalități istorice. Moda „demitizărilor“ și voluptatea cu care căutăm motive să contestăm statuile domină analiza istorică și politică de astăzi. E ca și cum ne e frică de giganți și vrem să ne convingem că, de fapt, ei sînt piticuți ca noi și doar un soi de derapaj mental-perceptiv al înaintașilor le-a ridicat profilul. Totuși, în aceste vremuri, socotesc că au fost oameni pe lumea asta care merită mai mult decît atenție și mai mult decît respect: merită să ne fie modele. Unul dintre ei, neîndoielnic, a fost Petre P. Carp (1837-1919). Fondator al Junimii și marcant om de stat la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, el trece în ochii multora drept un învins. Deși avea toate datele pentru a fi un critic literar major, veritabil partener egal al lui Maiorescu, și-a suspendat vocația pentru a intra în politică. Aici, aparent, a contabilizat mai multe eșecuri decît împliniri. Partidul lui, pe care l-a condus între 1907 și 1913, a dispărut din viața politică a țării, pulverizîndu-se în facțiuni care, la rîndul lor, s-au topit repede. Timpul scurt care i a fost hărăzit să conducă guvernul țării – din iulie 1900 pînă în februarie 1901, prima dată, și apoi, iarăși, din decembrie 1910 pînă în martie 1912 – a fost pierdut în războaie politice de uzură cu liberalii și măcinat într-o relație oscilantă cu Tronul. Filogermanismul său l-a împins către opțiuni ce s-au dovedit nefericite în preajma celui dintîi Război Mondial.

Și totuși, acest om de cultură ce și-a părăsit prea repede drumul pentru a intra în politică, unde a fost, în cele din urmă, copleșit de adversități, iese acum, la 100 de ani de la moartea sa, drept un mare învingător. Ideile lui de atunci sînt de mare folos țării astăzi, etica lui este exemplară pentru oricine vrea să facă politică în orice epocă, iar ideologia lui – conservatorismul românesc – este de o uluitoare actualitate. Îi rog pe cei care cred că noi, urmașii lui Carp, nu mai avem mare lucru de primit de la el astăzi să privească mai atent. E posibil să nu-i vedem moștenirea pentru că, pur și simplu, nu sîntem noi, azi, pe măsura ei.

Carp, la Centenar, este un învingător! Acest Dosar aruncă doar cîteva lumini asupra moștenirii sale și face o reverență în fața mausoleului său. 

Ilustrație de Ion BARBU