Unde sînt experții? Întrebarea plutește în aer de fiecare dată cînd ceva nu merge bine. De pildă, cînd un proiect de lege traversează etapă cu etapă procesul legislativ, întrunește o majoritate, e adoptat și apoi promulgat pentru ca apoi să se constate că legea e caducă sau nu poate fi aplicată; cînd un mare proiect de infrastructură se împotmolește într-o problemă tehnică aparent fără soluție pentru că nimeni nu a luat în calcul un obstacol evident; cînd ratezi o finanțare europeană doar pentru că din dosar lipsesc niște detalii banale pe care un funcționar neatent a uitat să le completeze la timp; sau cînd pe bordul mașinii apare un semnal de avertizare și nici cel mai versat mecanic nu poate găsi nici explicația, nici soluția problemei. Deficitul de experți pare insurmontabil și atinge toate domeniile: economie, administrație, științe juridice, educație, cultură.

S-a scris deja mult și consistent despre fenomenul migrației creierelor: specialiști în domenii de vîrf pleacă din țară pentru că pur și simplu nu există organizații care să le ofere contextul dezvoltării profesionale și pentru că nu se simt valorizați de societate. Subfinanțarea cercetării, lipsa infrastructurii, ocuparea pozițiilor de influență de către impostori nu încurajează dezvoltarea unei comunități științifice, iar experții, mai ales cei tineri, preferă să emigreze. Cei puțini care rămîn și cei care, poate, se întorc nu reușesc decît în mică măsură să schimbe sistemul. Și asta e valabil în aproape toate domeniile: în științele „tari”, ca și în științele umaniste. În Dilema veche de săptămîna asta am încercat să depistăm și cîteva exemple pozitive. O să vedeți, situația nu e chiar disperată: experți în diverse domenii ale științelor politice reușesc să ajungă în funcții înalte și să influențeze administrația și decizia politică; tineri savanți hiperspecializați reușesc să facă cercetare la nivel de top chiar și în România – și pun presiune pe instituții pentru a schimba modul în care sînt văzute cercetarea și educația…

Și percepția publică trebuie schimbată. Adesea, adevărații experți sînt invizibili pentru că spațiul public e ocupat de pseudo-specialiști sau chiar de falși experți. Mulți sînt pe rețelele de socializare, unde dau lecții despre cît de proști sînt alții; ori la televiziuni, invitați prin talk-show-uri zgomotoase, unde vorbesc mult și, adesea, fără să aibă expertiză. Au cîștigat autoritate prin notorietate.

Cum îi identificăm pe experții adevărați? 

În primul rînd, după parcursul academic. O diplomă obținută la o Universitate de prestigiu e o atestare sigură a cunoștințelor. Apoi, după istoricul profesional: cît timp a lucrat în domeniul specializării sale? Cu ce rezultate? Este recunoscut de comunitatea profesională drept un specialist? În fine, ar mai fi un criteriu ceva mai greu de evaluat: integritatea. Un expert trebuie să fie, înainte de orice, un om integru. Pe ei îi căutăm în acest număr al Dilemei vechi!

Foto: Alix Vrana