Nimeni nu era pregătit pentru asta. Nu avea cum să fie. O pandemie de asemenea proporții era de neprevăzut. România pare să fi trecut cu bine – cel puțin pînă acum – prin criza sanitară. Nu avem un sistem de sănătate robust, cum are Germania, nici disciplina suedezilor, care au respectat, fără să fie obligați de stat, regulile de prevenție. Și, cu toate acestea, am reușit să prevenim o tragedie colectivă. Cu ce preț? Costurile sînt mari și greu de suportat pentru o economie oricum fragilă: sute de mii de oameni trimiși în șomaj, o creștere a cheltuielilor publice, în special pentru a putea susține măsurile sanitare și sociale, și previziuni sumbre în ceea ce privește colectarea banilor din taxe și impozite. Pe scurt, recesiune și creșterea datoriei publice. Scadența de plată pentru statul acasă va veni mult timp după ce pandemia va fi trecut.

Pînă acum, statele care au decis să iasă din lockdown au pregătit, din timp, programul de „relaxare”: cetățenii au știut dinainte care sînt noile norme de conduită. Guvernele au intervenit pentru a susține economia și pentru a ajuta categoriile defavorizate. Cele mai puternice economii din Europa au fost și primele care au propus planuri de redresare. Pentru că economia intrată în blocaj nu repornește la prima cheie. Bruxelles n-a găsit încă o voce comună, dar măsurile anunțate pînă acum arată un angajament puternic pentru a sprijini economiile, adică oamenii.

În România, cu o săptămînă înainte de ieșirea din lockdown, nu știm mai nimic din ce urmează să (ni) se întîmple. Membrii aceluiași guvern dau declarații ezitante sau chiar contradictorii: nu știm dacă și în ce condiții vom putea părăsi localitatea, nu știm ce întreprinderi pot fi redeschise și care-s normele de precauție sanitară, nu știm dacă se amînă sau nu plata unor taxe etc.

În special, două sectoare ale economiei au fost lovite de această criză. Ambele au fost paralizate încă de la început, odată cu apariția primelor restricții: sectorul ospitalității și cultura. Impactul asupra celor implicați în aceste două industrii e greu de cuantificat. E nevoie de măsuri specifice – și de un angajament din partea guvernului. Am încercat în acest Dosar să urmărim cum arată planul de redresare, așa cum este văzut de cei care chiar au nevoie de el.