1) Dl Andrei Pleşu spunea, într-un interviu, că pînă acum România „a avut ghinion la preşedinţi“. Cum comentaţi? 2) Presupunînd că veţi ajunge preşedintele ţării, care aţi vrea să fie principalele trei realizări cu care să vă puteţi mîndri la sfîrşitul mandatului? 3) Ce greşeli n-aţi vrea să faceţi în exercitarea mandatului de preşedinte? 4) Preşedintele ţării are nevoie de dileme? 5) Dintre contracandidaţii dvs., cu care v-ar plăcea să participaţi la dezbaterea finală dinaintea turului II? De ce?

1) Urmăresc cu mare simpatie şi interes activitatea publicistică a domnului Andrei Pleşu, însă cu această afirmaţie nu pot fi de acord. Cînd este vorba de un preşedinte de ţară care are în spate nişte voturi cu cifră exactă, daţi-mi voie să nu cred în ghinioane. Acel politician n-a apărut din Cosmos, nu ne-a fost pus în cîrcă de „forţele Universului“– nu întîmplarea l-a făcut mai competent sau mai puţin merituos. O asemenea abordare mă duce cu gîndul la voinţa de a ne debarasa de responsabilitate sau de a nega o alegere nefericită pe care o regretăm.

România întotdeauna şi-a ales preşedinţii în mod nemijlocit. Iar acei preşedinţi au făcut, la rîndul lor, alegeri în privinţa treburilor ţării. Putem să-i criticăm, să-i lăudăm, un singur lucru, însă, nu putem nega: faptul că ei au ajuns preşedinţi prin consimţămîntul nostru.

Îmi doresc ca 2014 să fie anul în care fiecare dintre noi evaluează raţional posibilităţile şi spune după ieşirea din cabina de vot: „Aceasta este alegerea mea, mi-o asum!“ Îmi doresc să nu fie ales un şef de stat, ci un reprezentant al oamenilor, nu neapărat un conducător carismatic, ci un lider echilibrat.

2) Educaţia, cultura şi solidaritatea socială merită mai multă atenţie decît cea care li se acordă în momentul de faţă. Schimbarea percepţiei precum că aceste domenii sînt mai puţin importante ar fi un aspect prioritar al activităţii mele de preşedinte.

În al doilea rînd, îmi doresc o Românie în care comunităţile din diferitele regiuni ale ţării trăiesc conform principiilor şi necesităţilor stabilite de fiecare în parte. Eu m-aş ocupa de reprezentarea acestor interese la nivel central şi aş avea grijă ca aceste deziderate specifice să nu fie tratate cu nonşalanţă, cu superficialitate sau cu lipsă de respect.

Doresc ca prin tot ce facem, la nivel local şi central, România să devină un model de stabilitate şi în privinţa siguranţei cetăţeanului şi în privinţa securităţii întregii Uniuni Europene.

Cel de-al treilea aspect important al activităţii mele s-ar concentra în jurul ideii că România trebuie să aibă în exterior aprecierea pe care o merită, adică o politică externă echilibrată şi consecventă, fără suişuri şi coborîşuri, care nu pot fi permise în acest domeniu. Fiind unul dintre cele mai însemnate state europene – ca teritoriu şi ca număr de locuitori – şi cu o poziţie geostrategică extrem de importantă, România trebuie să aibă toate şansele să fie respectată la adevărata ei valoare.

3) Ar fi o greşeală enormă pentru orice preşedinte să fie surd şi orb la adevăratele nevoi ale comunităţilor locale, ale fiecărui cetăţean.

Această greşeală se poate comite doar în cazul în care agenda preşedintelui şi agenda cetăţeanului nu coincid, sau – mai bine zis – dacă realitatea văzută din Cotroceni este cu totul şi cu totul alta decît cea din Cîmpulung Muscel.

Istoria ne oferă o serie de exemple despre astfel de conducători care, mai devreme sau mai tîrziu, au avut numai de pierdut.

4) Am destule motive să mă tem, la modul general, de oamenii care nu au dileme, ci doar certitudini care nu rezultă din dileme analizate de nenumărate ori.

Politica este, prin excelenţă, tărîmul opţiunilor şi al deciziilor luate după nopţi nedormite şi mii de hîrtii umplute cu scheme şi cu argumente pro şi contra. Dacă un lider politic doarme liniştit nopţile şi are doar hîrtii albe pe birou, atunci şi responsabilităţile asumate sînt pe măsură, iar dilemele inexistente. Nu e o atitudine de bun augur.

5) Dezbaterile sînt pe gustul meu. Mă refer aici la discuţiile raţionale şi nu la monologuri paralele emoţionale, sentimentale, în care participanţii îşi apără cu ghearele scoase crezul prefabricat şi cam atît.

Din păcate, dezbaterile adevărate, cu argumente şi dileme, sînt foarte puţine, drept rezultat, în politica românească cultura confruntării civilizate a ideilor nu a reuşit să se instituie ca regulă.

Dacă ar fi să ajung în turul doi, nu aş avea o preferinţă anume în privinţa contracandidatului cu care aş participa la o astfel de dezbatere reală. Însă mi-aş dori ca acel dialog să fie constructiv, pentru ca oamenii să aibă ocazia să evalueze programe politice şi nu iscusite atacuri la persoană.

Sînt convins că alegătorii ştiu să deosebească politicienii care luptă între ei de cei care luptă pentru oameni. Este o diferenţă destul de vizibilă, care scoate în evidenţă adevăraţii oameni politici.  

***

● Kelemen Hunor a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară şi Facultatea de Filozofie (Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj). A fost redactor la Radio Cluj şi la revista culturală Korunk. A publicat volumele Minuszévek (Anii minus, poezii, premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), editura Kriterion, 1995; A szigetlakó (Insularul, poezii), Editura Pallas Akadémia, 2001; A madárijesztök halála (Moartea sperietoarelor de păsări, roman), Editura Mentor, 1999. Deputat de Harghita din partea UDMR din 2000. Preşedinte executiv (din 2007) şi preşedinte (din 2011) al UDMR. A candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, obţinînd 3,83% din voturi. Ministru al Culturii în Guvernele conduse de Emil Boc şi Mihai-Răzvan Ungureanu (2009-2012). În prezent, ministru al Culturii în Guvernul condus de Victor Ponta.

Distincţii. Ordinul Steaua României în grad de Comandor, 2000; Ordinul Crucea Mijlocie al Republicii Ungare, 2008.

● Despre extremism. „România a cunoscut o evoluţie destul de interesantă în ceea ce priveşte partidele extremiste. A dispărut prima dată PUNR-ul lui Funar, după aceea a dispărut şi PRM. Ce s-a întîmplat? Oamenii politici cu discurs naţionalist de la vîrf sau de la nivel local s-au împrăştiat în toate partidele. Sînt şi la PDL, şi la PNL, şi la PSD, şi la UNPR, şi la PC. Sînt peste tot. De fapt, s-a făcut o redistribuire a politicienilor din cele două partide extremiste. Vă amintesc că noi am stat la aceeaşi masă în cabinet cu Tabără, care a fost preşedintele PUNR, era ministru al Agriculturii în Guvernul Boc. Eu cred că e un lucru pozitiv că nu există un partid de extremă dreapta sau de extremă stînga în parlament. Nu e un lucru pozitiv că există voci în toate partidele, dar pot fi mult mai uşor gestionate aceste probleme în interiorul unor partide, indiferent de care partid vorbim, PDL, PNL, PSD, fiindcă eu discut cu liderul şi angajamentele le facem la nivelul liderilor şi e treaba lor să-i gestioneze pe cei care au rămas cu o retorică de acest gen.

În orice societate democratică există şi astfel de personaje, astfel de voci, depinde cum le gestionezi. Dar, în cazul nostru, astfel de personaje au eşuat. Şi asta s-a văzut şi în lunile care au trecut, cînd Jobbik a încercat în România să găsească o susţinere pentru alegerile din Ungaria. De ce? Fiindcă aici există ideea transilvăneană şi valorile transilvănene. Vorbim de empatie, multă toleranţă, dialog permanent. Aşa era şi cînd Transilvania era un principat independent, şi cînd era o provincie. Iar după 1918 a încercat un dialog Károly Kós şi contemporanii săi. În Transilvania, românii, nemţii, evreii, armenii au căutat împreună soluţii. Deci, din acest punct de vedere, eu cred că în ceea ce priveşte electoratul nostru, ideile radicale, extremiste nu au susţinere şi nu vor avea o susţinere.“ (interviu în revista 22, 22 aprilie 2014)

● Despre autonomia Ţinutului Secuiesc. „Sînt convins că, aşa cum în 25 de ani, prin colaborare cu toate partidele politice democratice, am reuşit să demontăm clişeele şi prejudecăţile, discutînd deschis, democratic şi liber, vom putea împreună să trecem peste aceste prejudecăţi rămase la nivelul societăţii româneşti. Fac un apel la toţi actorii sociali, politici, la raţiuni şi responsabilitate în dezbaterea proiectului, noi cu cea mai bună intenţie îl punem în dezbatere publică. A sosit momentul pentru încă un pas în ceea ce priveşte o reconciliere istorică şi efectivă, fiindcă nu sîntem duşmani.

Nu am discutat cu partidele politice româneşti, nici cu PSD, nici cu PDL şi PNL. Prima oară trebuie să discutăm cu societatea românească. Dacă la nivelul societăţii reuşim să discutăm raţional, şi nu într-un termen foarte scurt, şi dacă demontăm aceste prejudecăţi, şi clasa politică va avea mai multă deschidere pentru astfel de discuţii.“ (sursa: Hotnews.ro)