Un profesor bun este o figură modestă

Romanița CONSTANTINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Un profesor bun este o figură modestă jpeg

Mă bate un gînd: ce-ar fi dacă pentru o vreme am înlocui profesorii cu doctori? Doctorii sînt poate mai ambițioși, răspund de viață și de moarte, ethos-ul lor izvorăște din această urgență. De ce nu, așadar? Pînă la urmă, chiar dacă ignoranța nu e o maladie, ea îmbolnăvește totuși și spiritul, și trupul, uneori cu consecințe letale. Medicul, mai mult decît profesorul, s-ar zbate din toate puterile, patetic, nu-i așa, să-și scape învățăceii din ghearele prostiei, ale slabei judecăți și inculturii, așa cum luptă să-și salvează pacienții de la durere și de la moarte. Un moment! – mă veți întrerupe. Nu e foarte sigur că medicii fac o mai bună figură în calitate de educatori. Deși e simțitor în interesul lor să asculte de medici, pacienții, știut lucru, n-o fac uneori decît atunci cînd e cam tîrziu. Și iarăși lucru cunoscut: prostia nu doare, ca să te duci cu ea la doctor. Poate totuși nu e o idee bună să pui pe medici în locul profesorilor, deși nu e o idee nouă, căci ne bîntuie de vreo 150 de ani. De pe la mijlocul secolului al XIX-lea se cerea în varii țări profesorimii să vegheze precum medicul și la sănătatea fizică, și la cea sufletească sau intelectuală a elevilor. Patetic și ultimativ, firește: profesorul ca medicul!

Cu toții continuăm să avem așteptări mari de la cinul profesoral. În fond, în fața Universității din București, la kilometrul 0 al Capitalei și al patriei stau Învățătorii națiunii: Gheorghe Lazăr, Spiru Haret și Ion Heliade Rădulescu. Printre siluetele serene ale acestora, Mihai Viteazul pare un elev mai degrabă neascultător. Kogălniceanu e ceva mai departe, iar I.C. Brătianu a revenit abia recent în rondul din Piața Universității. Trecutul nu garantează în sine nimic, viitorul națiunii e școala ei.

Că dascălii fac apostolat e iarăși lucru de mult cunoscut. Dar oare nu se cere prea mult de la ei? E drept să apese atît pe umerii unor oameni cu puține mijloace și care adesea se bucură de puțin sprijin și chiar de și mai puțină considerație? Ce poate să fie în sufletul unei tinere profesoare sau al unui tînăr profesor care crede sincer că de ea sau de el depinde cu asupra de măsură binele societății viitoare? Față cu vicisitudinile de tot felul, nu vor fi ei lesne dezamăgiți și cuprinși de blazare?

Mă număr printre cei care cred în puterea educației, dar nu în cuvintele mari, sforăitoare, care ne împiedică de fapt să ne împlinim menirea. De la profesori ar trebui să se ceară mai puțin ca să poată da ei mai mult. Un profesor bun nu este un Mihai Viteazul al sistemului, ci o figură modestă, printre alții, un om care își face relaxat, mulțumit și onest meseria. Am să dau exemplul german. În Germania, de la profesor nu se cere „să dea totul“. Învățămîntul secundar este organizat în mai multe forme, funcție de capacitățile și dorințele elevilor și ale părinților lor: există un parcurs care se termină cu clasa a XII-a și examenul de bacalaureat, dar există și un parcurs cu doar zece clase și un examen terminal corespunzător sau un parcurs de opt sau de nouă clase. Diferențierea se face începînd cu clasa a V-a. Bineînțeles că este oricînd posibilă continuarea școlii la o formă superioară, dar mulți absolvenți aleg cariera profesională după parcursul școlar scurt, urmînd bune școli de meserii. Cam o treime dintre elevii germani merg la liceu, o treime merg la școala de zece clase, restul în celelalte tipuri de școli. Universitatea îi formează numai pe profesorii de liceu, adică pentru acel parcurs școlar începînd cu clasa a V-a (și la noi pe vremuri numită clasa I de liceu) și care se încheie cu examenul de bacalaureat. Toți ceilalți profesori sînt formați de către institutele pedagogice, ei specializîndu-se mai cu seamă în metode de predare adaptate. În felul acesta, profesorul nu e nici rupt între responsabilitățile sale atît de diferite în clasă, nici frustrat de vitezele și capacitățile deosebite de învățare ale elevilor săi. Fiecare poate să ceară foarte mult de la elevii săi, dar nu imposibilul și să fie mulțumit cu ce a dat.

Tot astfel, în învățămîntul superior, nu se cere în Germania tuturor cadrelor didactice să facă și cercetare. Unele dintre acestea nici nu au titlul de doctor. Cînd am venit la Heidelberg am cerut administratorului, care pregătise plăcuța cu numele meu pentru ușa biroului, să scoată titlul de doctor pentru că nici colegii mei nu îl afișaseră pe ușă pe al lor. Spre surprinderea mea, administratorul mi-a spus că aceștia nu aveau un asemenea titlu. Ei aveau numai atribuții didactice. Or, și în învățămîntul superior românesc se cere totul, de unde și sentimentul timpuriu al ratării pentru oameni cu competențe de vîrf, în fond, sau rateurile adevărate, în avîntul pseudo-cercetării sau în tentative de fraudare. Un profesor bun este un om foarte prezent la ore, dar și în recreație față de tot felul de așteptări abuzive.

Romanița Constantinescu predă limba și literatura română la Universitatea din Heidelberg.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Costul vieții în România versus Marea Britanie: Prețurile la unele alimente din hypermarket, mai mari la noi decât în străinătate
„Să mai tăiem din visele în care viața din România e mai ieftină”, spune o româncă în cadrul unei dezbateri privind costurile vieții în Marea Britanie comparativ cu cele din România. Diferența de 3.000 de lire sterline este considerată o exagerare de majoritatea participanților la discuție.
image
Americani uimiți de vizita în România: „E posibil să fi descoperit aici cel mai frumos orășel din lume“ VIDEO
Doi vloggeri americani veniți în vizită la Brașov spun că este posibil să fi descoperit cel mai frumos orășel din lume. Americanii au fost impresionați de arhitectură și de Piața Sfatului.
image
Imagini virale. Un rus s-a filmat în timp ce urina pe mormântul părinților lui Vladimir Putin VIDEO
Un individ care a rămas necunoscut s-a filmat în timp ce pare că urinează pe mormântul părinților președintelui rus Vladimir Putin, din cimitirul Serafimovsky din Sankt Petersburg.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.