Probabil cea mai cunoscută activistă de mediu la ora actuală, Greta Thunberg a inițiat un adevărat fenomen: grevele școlare atrag constant atenția asupra problemelor climatice. Volumul Nimeni nu e prea mic să facă diferența, apărut în românește la Editura Seneca (traducere de  Felicia Ienculescu Popovici) conține discursurile ei acuzatoare. Reluăm aici cîteva fragmente.

 

Acesta este un strigăt de ajutor

(discurs cu ocazia Marșului pentru Climă de la Stockholm, 8 septembrie 2018)

Vara trecută, climatologul Johan Rockström și alții au scris că mai avem cel mult trei ani la dispoziție ca să inversăm tendința de creștere a concentrației de gaze cu efect de seră dacă vrem să atingem țintele Acordului de la Paris. A trecut mai mult de un an și două luni de atunci și în toată perioada asta mulți alți oameni de știință au spus același lucru, o mulțime de probleme s-au agravat, iar emisiile de gaze cu efect de seră au continuat să crească. Așa că poate avem chiar mai puțin de un an și zece luni din cît estimase Johan Rockström că ne-a rămas.

Dacă oamenii ar ști asta, nu m-ar mai întreba de ce sînt atît de „vehementă pe subiectul schimbărilor climatice“.

Dacă lumea ar ști ce spun oamenii de știință – că avem acum mai puțin de 5% șanse de a atinge țintele de la Paris – și dacă ar înțelege ce scenariu de coșmar ne așteaptă în caz că nu limităm încălzirea globală sub 2 grade Celsius, atunci nu m‑ar mai întreba de ce fac grevă școlară în fața Parlamentului.

Dacă oamenii ar ști cît de gravă e situația și cît de puțin se face de fapt, ar veni cu toții să se așeze alături de noi.

În Suedia trăim ca și cînd am avea la dispoziție resursele a 4,2 planete. Amprenta noastră de carbon e în primele zece cele mai mari din lume. Asta înseamnă că Suedia fură 3,2 ani de resurse naturale de la generațiile viitoare, în fiecare an. Cei care facem parte din acele generații viitoare ne-am dori ca Suedia să nu mai facă asta. Chiar acum.

Acesta nu e un text politic. Greva noastră școlară nu are nimic de-a face cu politicile partidelor. Pentru că biosferei și climei nu le pasă nici măcar pentru o clipă de politica noastră, nici de vorbele noastre goale. Lor le pasă doar de ceea ce facem cu adevărat.

Acesta e un strigăt de ajutor. Către toate ziarele care încă nu scriu și nu relatează despre subiectul schimbării climei, chiar dacă jurnaliștii au numit clima „marea problemă a vremurilor noastre“, în timp ce pădurile Suediei ardeau în această vară.

Către voi toți cei care nu ați tratat niciodată pînă acum această criză ca pe o criză adevărată.

Către toți liderii de opinie care își folosesc vocea pentru orice alt subiect cu excepția climei și a problemelor de mediu. Către toate partidele politice care pretind că se ocupă de problema climatică. Către toți politicienii care ne ridiculizează pe rețelele sociale și care încearcă să atragă atenția asupra mea și să mă umilească public, pentru ca oamenii să îmi spună apoi că sînt retardată, javră, teroristă sau altele asemenea.

Către toți cei care zi de zi alegeți să întoarceți capul în altă parte pentru că vă e mai frică de ceea ce trebuie schimbat pentru a preveni schimbarea catastrofică a climei decît de schimbarea catastrofică a climei în sine. Tăcerea voastră e poate cea mai rea dintre toate. Viitorul generațiilor ce vor veni stă pe umerii voștri. Aceia dintre noi care încă sîntem copii nu vom mai putea repara ceea ce stricați voi acum, atunci cînd vom fi destul de mari ca să putem face ceva. Mulți spun că Suedia e o țară mică și că nu contează ce facem. Dar cred că dacă niște fete pot să ajungă pe prima pagină a ziarelor din toată lumea doar pentru că nu merg la școală de cîteva săptămîni, imaginați-vă cîte am putea face împreună, dacă am vrea.

Fiecare persoană contează. La fel cum contează orice emisie. Fiecare kilogram. Totul contează. Așa că, vă rog, luați criza climatică în serios, tratați-o ca pe o criză acută și dați-ne șansa de a avea un viitor. Viețile noastre sînt în mîinile voastre.

 

A venit timpul nesupunerii civice

(discurs în Piața Parlamentului din Londra, cu ocazia Declarației Extinction Rebellion,  31 octombrie 2018)

Cînd aveam aproape 8 ani, am auzit pentru prima dată despre ceva numit schimbarea climei sau încălzire globală. Părea că e ceva generat de noi, oamenii, prin stilul nostru de viață. Mi s-a spus să sting lumina ca să economisesc energie, să reciclez hîrtia ca să nu consum resurse.

Îmi amintesc că mi s-a părut foarte ciudat că oamenii, care sînt doar o specie între alte specii de animale, ar putea fi capabili să schimbe clima planetei. Pentru că dacă am fi fost capabili și dacă asta chiar se întîmpla, n-am fi vorbit despre nimic altceva. Imediat ce am fi deschis televizorul, toate știrile ar fi fost despre acest subiect. Principalele titluri, emisiuni la radio, presă scrisă. Nu ai mai fi citit sau auzit despre nimic altceva. Ca și cînd am fi fost în mijlocul unui război.

Dar nimeni nu discută despre asta. Niciodată. Dacă arderea combustibililor fosili ar fi fost chiar așa de dăunătoare încît ne amenința însăși existența, cum de continuăm să trăim la fel? De ce nu erau impuse restricții? De ce nu era declarată ilegală? Era ceva de neînțeles pentru mine. Era prea ireal. Am sindromul Asperger și, pentru mine, aproape totul e alb sau negru. Cred că în multe privințe noi, autiștii, sîntem cei normali, iar restul oamenilor se comportă ciudat. Toți spun că schimbarea climei e un pericol existențial și cea mai importantă problemă dintre toate. Și totuși, continuă să facă lucrurile la fel ca înainte. Dacă emisiile ar trebui să se oprească, atunci noi ar trebui să oprim emisiile.

Pentru mine e alb sau negru. Nu există zone gri. Cînd se pune problema supraviețuirii. Fie civilizația noastră continuă să existe, fie nu. Trebuie să ne schimbăm. Țări precum Suedia și Marea Britanie trebuie să-și reducă emisiile cu cel puțin 15% pe an pentru a ne atinge ținta de limitare a încălzirii globale sub 2 grade Celsius.

Acum IPCC spune că ar trebui să țintim spre 1,5 grade Celsius. Cred că vă imaginați ce presupune asta. Te-ai aștepta ca toți liderii noștri și media să discute numai despre asta – dar, de fapt, nimeni nu spune nimic. Mai mult decît atît, nu vorbește nimeni despre gazele cu efect de seră deja acumulate în atmosferă, nici că poluarea aerului ascunde de fapt încălzirea, așa că atunci cînd nu vom mai arde combustibili fosili vom avea garantat un plus de 0,5 pînă la 1,1 grade Celsius.

Nici nu prea vorbește nimeni despre faptul că sîntem în mijlocul celei de-a șasea extincții în masă, cu aproape 200 de specii care dispar în fiecare zi. Mai mult, nimeni nu vorbește vreodată despre echitate sau justiție climatică, temă clar stipulată în Acordul de la Paris și în Protocolul de la Kyoto, care e absolut necesară pentru a face ca Acordul de la Paris să funcționeze la scară globală. Asta înseamnă că țările bogate ar trebui să-și reducă la zero emisiile într-o perioadă de 6-12 ani, astfel încît oamenii din țări mai sărace să-și ridice standardul de viață construind infrastructura pe care noi deja o avem. Adică drumuri, spitale, rețele de electricitate și de apă potabilă, școli. Pentru că putem oare să ne așteptăm ca unor țări ca India sau Nigeria să le pese de criza climatică dacă noi, țările dezvoltate cărora nu le lipsește nimic, sîntem total nepăsătoare față de această criză sau de angajamentele asumate prin Acordul de la Paris?

Prin urmare, de ce nu ne reducem emisiile? De fapt, de ce continuă să crească? Provocăm în mod conștient o extincție în masă? Sîntem de partea răului? Nu, sigur că nu. Oamenii continuă să facă asta pentru că majoritatea nu au nici cea mai mică idee despre impactul pe care activitățile lor zilnice îl au asupra mediului. Și nu știu care sînt schimbările rapide pe care e nevoie să le facem urgent. Pentru că, așa cum am mai spus, nimeni nu discută despre asta. Nici pe prima pagină a ziarelor, nici la întruniri de urgență, nici în breaking news. Nimeni nu se poartă ca și cînd am fi în mijlocul unei crize. Chiar și cei mai „verzi“ politicieni și oameni de știință continuă să zboare cu avionul prin lume și să mănînce carne și lactate.

Dacă voi trăi pînă la 100 de ani, voi fi în viață în 2103. Astăzi, cînd ne gîndim la „viitor“ nu ne gîndim mai departe de 2050. La vremea aceea, în cel mai bun caz, nu voi fi depășit nici măcar jumătatea vieții mele. Ce se întîmplă mai departe? În anul 2078 voi sărbători 75 de ani. Ceea ce facem sau nu facem acum va influența întreaga mea viață și viețile copiilor și ale nepoților mei.

Anul acesta, în august, cînd a început școala, am ajuns la concluzia că s-a umplut paharul. M-am așezat pe jos în fața Parlamentului Suediei. Și am făcut grevă școlară pentru climă.

Unii oameni spun că ar trebui să fiu la școală. Unii spun că ar trebui să studiez ca să devin climatolog ca „să rezolv criza climatică“. Dar criza climatică a fost deja rezolvată. Avem deja toate datele și soluțiile. Tot ceea ce trebuie să facem e să ne trezim și să ne schimbăm.

De ce am studia pentru un viitor care curînd nu va mai exista, cînd nimeni nu face absolut nimic pentru a salva viitorul? Și ce sens are să învățăm știință la școală cînd cele mai importante date oferite de cea mai evoluată cercetare științifică a aceluiași sistem de învățămînt nu înseamnă absolut nimic pentru politicienii noștri și pentru societatea în care trăim?

Mulți oameni spun că Suedia e o țară mică și că nu contează ce facem. Dar cred că dacă niște copii pot să ajungă pe prima pagină a ziarelor din toată lumea doar pentru că nu merg la școală de cîteva săptămîni, imaginați-vă cîte am putea face împreună, dacă am vrea.

Folosim 100 de milioane de barili de petrol în fiecare zi. Și nu există nici o politică pentru schimbarea acestei situații. Nu există reglementări și reguli care să țină petrolul în pămînt.

Așa că nu putem salva lumea jucînd după reguli. Pentru că regulile trebuie schimbate. Totul trebuie schimbat. Și e nevoie ca schimbarea să înceapă chiar de azi. Mă adresez tuturor celor care sînteți aici: a venit timpul nesupunerii civice, a venit timpul să ne revoltăm!