DC Communication a organizat un concurs pentru descoperirea brandurilor locale în mediul rural. Participanţii selecţionaţi aveau posibilitatea să-şi promoveze brandul în emisiuni de televiziune. Din păcate, aflăm de la organizatori, interesul pentru concursul în cauză nu a fost destul de mare, iar brandurile propuse - nu prea spectaculoase: ele s-au situat, în general, în domeniul festivalurilor locale, al produselor tradiţionale (covoare, ceramică, ţesături şi prelucrarea lînii), al micilor muzee de interes comunitar şi al agroturismului. De asemenea, majoritatea propunerilor nu au venit de la localităţi cu un potenţial preexistent în domeniu (cu excepţia Zizinului şi a apei sale minerale), ci de la comunităţi care acum încearcă să se afirme. Promovarea brandului reprezintă doar un prim pas în procesul complex ce poate lansa anumite produse româneşti pe piaţa europeană. Căci, pînă la urmă, acesta este unul dintre scopurile încurajării producţiei locale: impunerea acesteia nu doar la nivel naţional, ajutînd România să aibă un cuvînt de spus pe plan european şi comunităţile rurale să obţină un venit care să le asigure prosperitatea.Ce sînt, pînă la urmă, aceste branduri locale? Evident, nu orice fel de produse, ci unele specifice, reprezentative pentru tradiţiile locului, dar nu închistate în ele, ci, mai curînd, exploatîndu-le creativ. Povestea gemului de rubarbă din Saschiz poate fi relevantă în acest sens: ideea de a-l transforma în brand local i-a venit comunităţii în urma unei mese servite la o gospodină din localitate. Produsul nu se înscria în cele strict tradiţionale, dar era "de-al casei", totuşi. Şi încă ceva important: era implicată şi o fundaţie britanică din zonă, care i-a ajutat pe localnici să organizeze lucrurile...Tocmai lipsa unei strategii este cea care-ţi sare în ochi atunci cînd stai de vorbă cu potenţialii deţinători ai brandurilor locale: majoritatea, deşi arhicunoscute - precum merele de Voineşti sau covoarele din Botiza -, nu sînt înregistrate; nu există planuri concrete de producere a lor pe scară largă şi nici de ambalare, distribuţie eficientă...Ajutorul poate veni din partea organismelor internaţionale, precum "Slow Food" (care are acum şi filială românească) sau a instituţiilor culturale, precum Muzeul Ţăranului Român. Dar acestea pot ajuta mai curînd într-o primă etapă - să-i spunem de reprezentare, şi mai puţin în cea de producţie şi promovare. În ce măsură trecerea la producţia "pe scară largă" le va altera calitatea şi specificul (dacă se va întîmpla...) rămîne de discutat. (I. P.)