Totul a început de la Skype

Ozgur OZLUK
Publicat în Dilema Veche nr. 537 din 29 mai - 4 iunie 2014
Totul a început de la Skype jpeg

În fiecare seară, la ora 19 fix, mă aşezam în faţa micuţei camere a laptopului şi intram pe Skype. Uneori, aveam în faţă o farfurie de mîncare, simulam că luăm cina împreună. Uneori, scoteam cartea de puzzle-uri, fiecare avea cîte un exemplar, şi le rezolvam. E plăcut să ai o rutină. O bucăţică infimă din zi ne includea pe amîndoi. Îmi făcea bine să-i văd faţa, ochii, zîmbetul, şi să-l ascult.

Primul lucru care m-a scos din sărite la tehnologia asta a fost incapacitatea de a te privi în ochi. Cînd voiam să mă uit în ochii aceia albaştri, trebuia fie să îmi fixez privirea pe facsimilul chipului său, transmis peste continentul nord-american, fie la micuţa cameră din partea de sus a laptopului meu. Era ciudat, dar încercam să mă obişnuiesc. Mi-a zis: „Bucură-te că avem Skype!“ Dar m-am întrebat şi dacă nu cumva, fără Skype, ne-am fi străduit mai mult să fim împreună.

Dar da, totul a început de la Skype. Nu, nu ne-am certat pe Internet. Nu ne-am apucat să aruncăm cu diverse obiecte înspre camerele laptopurilor, pentru că a respins întotdeauna orice urmă de conflict din discuţiile pe Internet sau din viaţa reală. Aşa că tot ce puteam să fac, seară de seară, săptămînă de săptămînă, era să plîng încetişor şi să-i spun cît de mult sufeream că era departe. În locul nostru, Skype-ul cel de încredere, pe care îl folosisem ani la rînd cu ai mei, cu prietenii şi, mai ales, pe care îl foloseam de un an în relaţia mea de la distanţă, a început să ne facă probleme. Mai întîi, a început să ne deranjeze calitatea imaginii, pixelarea era de-a dreptul grosolană. În loc să văd un chip, mă uitam la zeci de pătrate care aduceau prea puţin cu chipul pe care îl adoram. Ce dacă conexiunea de Internet nu era bună şi refuza să îmi transmită lucirea de vulpe a părului său argintiu? Aveam o poză cu noi, aşezată lîngă laptop, strîns îmbrăţişaţi pe o culme, într-o staţiune de vis. Cînd tehnologiile avansate ne lasă la greu, recurgem recunoscători la cele vechi. O poză nu e în stare să surprindă schimbările de moment de pe chipul cuiva, dar se pricepe atît de bine să redea acele rare momente de fericire care te cuprind la un moment dat. În plus, n-am rămas cu nici o înregistrare a apelurilor noastre video, dar am fotografiile, ascunse într-o mapă, cît mai departe, pierzîndu-şi încet culoarea, cu marginile tot mai îndoite, aşteptînd să fie scoase cînd nu-mi va mai fi atît de greu să le privesc.

Apoi, sunetul s-a tot pierdut şi imaginea s-a tot blocat. Spunea ceva, iar gesturile veneau cu cîteva secunde mai tîrziu. Făceam o glumă şi îi auzeam în boxe rîsul, dar, pe ecran, faţa îi era încă în faza de ascultare atentă. Defazarea asta nu era chiar atît de gravă. Restartam rapid Skype-ul şi problema se rezolva, măcar pe moment.

A urmat apoi ceva de şi mai rău augur. În mijlocul conversaţiei despre ce-a făcut fiecare în ziua care tocmai se încheia în singurătate, brusc se întrerupea convorbirea. Mă făcea să mă simt şi mai singur, privind la un ecran gol, în loc să-l văd pe celălalt. Dacă mă gîndesc bine, Skype-ul parcă ceda sub presiunea efortului de a ne susţine relaţia.

Punctul culminant al problemelor de funcţionare a Skype-ului au coincis cu momentul final al poveştii. După cîteva săptămîni de agonie deznădăjduită, fizică şi emoţională, m-am hotărît să pun capăt suferinţei în care ne zbăteam, într-o încercare disperată de a păstra ce mai rămăsese din relaţia noastră, după un an de erodare. Am intrat pe Skype. El nu era. Am pus imediat mîna pe telefon şi am sunat, cu stomacul în gît. Cînd am zis „Salut“, parcă ştia deja ce va urma. După ce am schimbat cîteva vorbe, a zis: „Stai! Sînt în drum spre casă. Hai pe Skype!“ Deci aşa avea să fie. Aşa-numitul „mic ajutor“ pentru relaţia noastră la distanţă avea să fie şi scena, şi martorul sfîrşitului ei.

De data asta, calitatea imaginii era mult mai bună decît ce simţeam noi. Nu existau nici defazări. Poate că Skype ne oferea un ultim moment de claritate, de care noi înşine nu mai avuseserăm parte de mult. Şi apoi, inevitabilul s-a produs. Skype-ul a încetat să ne mai transmită vocile. Era o conversaţie prea dureroasă pentru cablurile de Internet. Poate că nu mai era nevoie de cuvinte. Nu erau prea multe de spus fără să ne rănim unul pe altul. Am încercat de mai multe ori să ne restartăm computerele, Skype-ul, microfoanele, camerele video. Nimic nu mergea. Aşa că am vorbit pe mobil, privindu-ne feţele scăldate în lacrimi pe ecranul computerului care pîlpîia trist. Se terminase.

Özgür Özlüc este profesor asociat în domeniul analiticii şi trăieşte în San Francisco.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.