Țară, țară, vrem buget. Responsabil!

Alexandra SMEDOIU
Publicat în Dilema Veche nr. 878 din 4 - 10 februarie 2021
Țară, țară, vrem buget  Responsabil! jpeg

Începe un an plin de speranță, după un 2020 extrem de încercat. Evoluțiile macroeconomice vor depinde însă, pe de o parte, de economia globală și, pe de altă parte, de modul de echilibrare a bugetului României. În 2020 am fost luați prin surprindere de criza economică generată de pandemia de COVID-19. Nimic ieșit din comun, am putea spune – întreaga economie globală a fost luată prin surprindere. Doar că România, spre deosebire de alte state europene, a fost prinsă pe picior greșit, cu un deficit bugetar nejustificat de mare după mulți ani de creștere economică.

„Ghinion”? Din păcate, nu.

Cum am ajuns aici? Dacă ne uităm la comportamentul bugetar al autorităților din ultimii ani, nici nu este greu de ghicit. Ca în celebra expresie „iarna nu-i ca vara”, am ajuns să ne uităm consternați la perioadele de declin economic, uitînd că, dacă nu ne-am pregătit din vară pentru iarnă, atunci vom fi mereu prinși pe picior greșit. Astfel, pe timp de „pace” economică, au crescut foarte mult cheltuielile fixe din buget, adesea pe datorie. Cum știe orice manager financiar, odată costurile crescute, este foarte greu să le scazi, fără consecințe importante, precum pierderea forței de muncă, a clientelei, a încrederii partenerilor comerciali etc. Dacă analizăm economia României din 2000 încoace (hai să considerăm anii ʼ90 drept o perioadă de încercare), constatăm, din păcate, o accentuare a acestei tendințe.

Prima lecție dură

Economia a început să crească mai organizat din 2000, comparativ cu evoluția oarecum haotică din deceniul precedent, cu siguranță și pe fondul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Dar nu a știut unde să se tempereze. În contextul liberalizării contului de capital (în perioada de preaderare) și datorită programelor de sprijin de la UE, în țară au intrat mulți bani, însă nu au fost suficient de multe proiecte viabile de investiții. Băncile au relaxat creditarea, companiile s-au dezvoltat puternic pe bază de credit, persoanele fizice s-au îndatorat excesiv (și datorită creșterii salariilor), iar activele s-au scumpit (de exemplu, locuințele, datorită cererii mari și ofertei limitate). Piața imobiliară a luat avînt, dar s-a transformat într-o bulă care a afectat toți participanții – dezvoltatori, bănci, clienți.

În tot acest timp, au crescut și veniturile la buget, însă, din păcate, cheltuielile au crescut mai repede (deficitul a urcat de la 0,8% din PIB în 2005 la 5,5% din PIB în 2008), în special cele fixe, cu salariile și pensiile. Spun fixe pentru că aceste costuri, odată crescute, nu mai pot fi reduse. În același timp, banii de investiții au fost risipiți pe proiecte îndoielnice, calitativ, și la costuri exorbitante. Modelul de creștere economică urmat a fost cel bazat pe consum, nu pe investiții, iar politicile adoptate au fost pro-ciclice, de stimulare a economiei în perioada de creștere, în condițiile în care, în astfel de perioade, se recomandă realizarea de „provizii” pentru perioadele mai puțin faste.

Dacă ne amintim anul 2008, atunci au fost acordate multe majorări de salarii în sectorul bugetar (rămîne de notorietate creșterea cu 50% a salariilor în Educație, care a trebuit și retrasă doar cîteva luni mai tîrziu). Și asta în timp ce, peste Ocean, criza se declanșase încă din 2007. Ceea ce, în prima fază, era numită de anumiți oficiali doar „o criză de nervi” s-a transformat în cea mai neagră perioadă e economiei românești din perioada post-comunistă.

În 2009, economia a scăzut cu 7,1% (după creșterea de 8,5% din 2008), deficitul bugetar s-a adîncit la 9,5% din PIB, băncile s-au trezit cu expuneri imense pe o piață imobiliară în prăbușire, s-au pierdut nenumărate locuri de muncă, insolvențele au explodat. Și totul a culminat, în 2010, cu tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, majorarea TVA cu 5 puncte procentuale și un împrumut de la FMI, CE și Banca Mondială, de aproape 20 de miliarde de euro, la schimb cu un program de austeritate extremă. Din nou, politici pro-ciclice, de data aceasta în sens invers – tăieri de resurse într-o perioadă în care economia avea cea mai mare nevoie, pentru că bugetul fusese golit, și chiar îndatorat, în cea mai bună perioadă a economiei de pînă atunci.

Istoria se repetă. Sau…?

Revenirea economiei a durat cîțiva ani și a fost extrem de dureroasă pentru marea majoritate a populației. Ceea ce s-a întîmplat din 2015 (anul în care deficitul bugetar a fost redus la minimul din 2005 – 0,8% din PIB) confirmă însă faptul că... istoria se repetă, într-adevăr. Economia a crescut tot mai viguros, cu un vîrf de 7% în 2017 (după alegerile din 2016, cîștigate cu un program electoral extrem de populist), dar și cu un deficit bugetar tot mai greu ținut în frîu. Așadar, din nou, cheltuielile au crescut mai repede decît veniturile, din nou politici pro-ciclice (ajustări semnificative de taxe, majorări de salarii și pensii etc.) pentru stimularea aceluiași model de creștere economică, bazat pe consum. Ca să fim onești, o creștere a economiei pe datorie nu este un lucru rău, ci ajută la accelerarea unor dezvoltări care oricum ar fi avut loc, mai devreme sau mai tîrziu. În secolul vitezei, cu toții ne dorim mai mult, mai repede. Dar, dacă ne uităm la țări cu deficite mari (de exemplu, Statele Unite ale Americii), diferența vine din calitatea cheltuielilor publice. Atunci cînd acestea se duc în zone cu potențial de creștere, ele vor genera un efect de levier. Din acest punct de vedere, creșterile de salarii și pensii s-au văzut și la noi în consum, indicator care a susținut creșterea economică. Însă creșterea bazată pe consum are și ea limitele ei.

Mergînd mai departe, creșterea a continuat și în 2018 și 2019, la fel și cheltuielile sociale – salariile în sectorul bugetar au ajuns să fie cu aproximativ 60% mai mari decît cele din sectorul privat, iar cheltuielile de investiții, deși prevăzute la începutul fiecărui an în legea bugetului de stat, au fost de fiecare dată sacrificate pentru încadrarea deficitului bugetar în limita maximă admisă de 3% din PIB, prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

Apogeul, din acest punct de vedere, a fost atins în 2019, cînd deficitul a depășit creșterea economică – 4,6% din PIB (creșterea economică a fost de puțin peste 4%), motiv pentru care Comisia Europeană a declanșat procedura de deficit excesiv împotriva României. Iar lucrurile nu s-ar fi oprit aici dacă nu izbucnea pandemia, fiindcă, pentru 2020, erau deja aprobate noi creșteri de cheltuieli, în perspectiva alegerilor parlamentare, cea mai importantă fiind majorarea pensiilor cu 40%.

În aceste condiții, criza provocată de pandemie ne-a luat din nou prin surprindere, deși economiștii avertizau deja, de ceva vreme, că urmează o perioadă mai puțin favorabilă pentru economiile lumii (înainte de a apărea primele semne ale pandemiei) și, implicit, pentru cea a României, mai ales ținînd cont de dezechilibrul bugetar accelerat. Astfel, 2020 a prins România într-o poziție net inferioară comparativ cu alte state în privința capacității de a sprijini economia. Deficitul a explodat în anul 2020, fiind estimat la aproape 10% din PIB, pe fondul măsurilor de susținere a economiei (amînarea/eșalonarea plății taxelor, șomaj tehnic, program redus de muncă, ajutoare de stat pentru telemuncă și altele asemenea). Toate aceste măsuri au fost finanțate prin intermediul datoriei publice, într-o perioadă cînd, din fericire, dobînzile reale sînt foarte scăzute, deci, teoretic, costul îndatorării este unul acceptabil.

Și totuși, există speranță...

Revenind însă la bugetul de stat, 2021 rămîne extrem de provocator, avînd în vedere că efectele pandemiei în economie se vor mai resimți cel puțin în prima jumătate a anului, astfel că o creștere semnificativă a veniturilor bugetare este puțin probabilă, cel puțin fără o majorare a taxelor și fără operațiuni majore din care statul să obțină venituri (de exemplu, listarea companiilor de stat). În paralel, cheltuielile „rigide” (precum cele cu salariile și pensiile) rămîn extrem de ridicate, chiar dacă guvernul a anunțat înghețarea salariilor în sectorul bugetar în acest an, o măsură rezonabilă.

O analiză publicată de Comisia Europeană în toamna anului trecut ilustrează poate cel mai fidel situația bugetară a României. În 2020, salariile din sectorul bugetar au reprezentat aproximativ 12,5% din PIB, pensiile erau estimate la 13,4% din PIB (include și majorarea de 40% prevăzută pentru 2020), iar veniturile fiscale la mai puțin de 26,5% din PIB (presupunînd că taxele eșalonate vor fi plătite). Așadar, dintr-un calcul simplu, reiese că veniturile fiscale sînt cheltuite aproape complet pe pensii și salarii, în condițiile în care necesarul de investiții în infrastructură, sănătate, educație etc. este imens. Cu alte cuvinte, va trebui să sperăm că banii se vor întoarce în economie sub formă de consum. Pentru 2021, estimările Comisiei erau și mai sumbre, însă, avînd în vedere că, cel puțin pe moment, salariile sînt înghețate, iar majorarea pensiilor a fost temperată, se întrevăd șanse mai bune de a ține cheltuielile sub control.

În ceea ce privește zona de venituri, pentru 2021 nu se preconizează o creștere a nivelului de impozite și taxe. Însă, pentru a echilibra cît de cît bugetul, va fi nevoie de măsuri mai dure pe partea de colectare, precum și de completarea veniturilor fiscale cu cele nefiscale (de exemplu, venituri din vînzarea unor participații minoritare ale statului).

Cît privește utilizarea resurselor disponibile, o mare parte va merge în continuare către măsurile de susținere a economiei. De aceea, pentru a spori resursele, este esențial să beneficiem la maximum de fondurile europene pe care România le are la dispoziție prin programele existente, prin cele special lansate de Comisia Europeană în contextul pandemiei (cum este SURE – destinat atenuării riscurilor de șomaj pe durata crizei generate de COVID-19), dar și din programul de redresare Next Generation EU, în valoare totală de 750 de miliarde de euro, din care României i-ar reveni mai mult de 30 de miliarde de euro.

În 2021 vom putea să mergem cu un deficit mai mare de 3% din PIB (derogările CE rămîn în vigoare), însă este important să avem un calendar de diminuare a acestuia, cu o viziune pe termen mediu, care să aibă în vedere atît partea de venituri, cît și pe cea de cheltuieli.

În concluzie, profilul bugetar al României suferă cronic de o capacitate redusă de analiză și planificare, de lipsa unei viziuni pe termen lung și aplecarea pe soluții de moment, cu impact cel puțin incert și cu rezultate, de cele mai multe ori, nesatisfăcătoare. Pe baza noii experiențe acumulate, care a arătat, o dată în plus, calea corectă de urmat, poate că a treia oară va fi cu noroc.

Alexandra Smedoiu este președinte al Chartered Financial Analyst – România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.