Familia reprezintă un suport fundamental şi deţine o importanţă majoră pentru români. Toate cercetările indică faptul că familia ocupă primul loc în vieţile indivizilor, indiferent de gen, vîrstă sau de status-ul socio-economic. Ca şi în trecut, cei mai mulți dintre conaționalii noștri consideră în continuare că familia este cel mai important reper în vieţile lor, principala sursă de satisfacţie şi de sprijin.

O astfel de atitudine nu are nimic special: și pentru indivizii din alte ţări familia este cea mai importantă. Românii au, însă, un nivel foarte ridicat şi constant în timp al ataşamentului, în ciuda transformărilor profunde care au avut loc la nivelul familiei. Deşi confruntată cu multe provocări economice şi valorice cărora a trebuit să le facă faţă, familia a rămas o instituţie socială la fel de solidă. Desigur că familia de astăzi nu e la fel ca aceea de dinainte de 1990 şi nici măcar ca aceea din anii 2000 – i s-au modificat structura, funcţiile, standardul economic şi stilul de viaţă –, însă majoritatea românilor o valorizează la fel şi se bazează pe ea, poate chiar mai mult decît în trecut.

Caracteristici demografice

Conform datelor de la recensămîntul din 2011, 46% din populaţia României este căsătorită. Aproape 30% din bărbaţi şi 18% din femei nu au fost căsătoriţi niciodată. Ponderea femeilor divorţate este de 5,9% şi a bărbaţilor de 4,5%. Ponderea femeilor văduve este de asemenea mai ridicată comparativ cu cea a bărbaţilor (18% faţă de 5%), pe fondul speranţei de viaţă mai ridicate la femei.

Modelele familiale alternative nu deţin o pondere importantă. Uniunile consensuale sînt mai degrabă opţiuni provizorii. La recensămintele din 2002 şi 2011 s-au înregistrat 3-4% uniuni consensuale. Estimările pe baza datelor de anchetă sînt mai mari (merg pînă la 7-8%), însă, chiar şi în aceste condiţii, procentul este mult inferior ţărilor occidentale.

Dimensiunea medie a gospodăriei în România este de 2,66 persoane, în scădere faţă de valoarea de 2,92 membri de la recensămîntul din 2002. Familiile extinse, multigeneraţionale, reprezintă o minoritate (7% din totalul gospodăriilor), dar deţin o valoare crescută comparativ cu restul ţărilor europene. Modelul familial cel mai răspîndit este cel al cuplurilor cu un copil, peste jumătate dintre familii fiind de acest tip.

Românii se căsătoresc mai tîrziu decît în trecut, dar nu neapărat mai puţin. Rata nupţialităţii este în continuare peste media europeană, fără să se poată vorbi de o tendinţă descendentă clară: pornind de la 8,3 căsătorii la mia de locuitori în 1990, nupţialitatea ajunsese la 5,85 căsătorii la mie în 2001, pentru ca pînă în 2007 să crescă a-brupt la 8,8 la mie, iar în prezent să fie din nou 5,9 căsătorii la mia de locuitori.

Dacă nupţialitatea a avut o evoluţie mai degrabă oscilantă, vîrsta medie la prima căsătorie înregistrează o tendinţă ascendentă clară. În anul 2015, aceasta este de 27,4 ani pentru femei şi de 30,6 ani pentru bărbaţi, în creştere cu cinci ani şi jumătate faţă de 1990, la ambele sexe.

În ciuda opiniei care domină discursul public şi politic cum că familia românească este în pericol să se destrame, divorţialitatea se caracterizează printr-o mare stabilitate în timp şi se situează la un nivel mediu, chiar scăzut în Europa. Ea are aceleaşi valori (între 1,2 şi 1,7 divorţuri la mia de locuitori) încă din anii 1960 în România. În 2015 este de 1,42 divorţuri la 1000 de locuitori, exact cît era şi în anul 1990.

Conaționalii noștri au mai puţini copii decît în trecut, pe care îi fac la vîrste mai înaintate. Nivelul de trai scăzut este unul dintre factorii care conduc la concentrarea resurselor părinţilor pentru îngrijirea unui singur copil, însă la această tendinţă contribuie şi schimbările valorice mai generale, întîlnite în majoritatea societăţilor contemporane. Rata totală a fertilităţii a scăzut de la 1,83 copii pe femeie în 1990 la 1,58 copii pe femeie în 2015, fiind o valoare medie la nivel european. Se poate constata o uşoară redresare a fertilităţii în ultimii ani comparativ cu începutul anilor 2000, cînd s-a atins şi minimul istoric (1,27 copii pe femeie în anul 2002). Vîrsta medie la prima naştere în România este de 27 de ani, cu aproape cinci ani mai ridicată faţă de 1990, dar rămîne una dintre cele mai scăzute din Europa (media europeană fiind de peste 30 de ani).

Majoritatea copiilor se nasc în interiorul familiilor legal constituite, nu în familii alternative, cum se întîmplă în multe ţări din Europa. Naşterile în afara căsătoriei reprezintă 31% din totalul naşterilor, valoarea fiind sub media UE de 40%, dar aproape dublă faţă de valoarea de 17% din 1993, cînd s-a înregistrat prima dată la noi acest indicator. În unele ţări naşterile în afara căsătoriei reprezintă chiar majoritatea (de exemplu, Bulgaria – 58%, Slovenia – 58%, Norvegia – 56%, Suedia – 55%, Danemarca – 54%, Portugalia – 51%).

Familia tipică din România este aşadar familia legal constituită, care se întemeiază relativ devreme (comparativ cu alte ţări din Europa) şi care are puţini copii (de regulă, unul singur). Uitîndu-ne în dinamică la ce s-a schimbat în toată perioada de după Revoluţie, putem spune că indivizii se căsătoresc mai tîrziu, divorţează aproximativ în aceeaşi măsură ca în trecut, fac mai puţini copii, la vîrste mai înaintate, şi trăiesc în gospodării mai restrînse. O parte în creştere preferă modelele alternative de familie, fără să reprezinte însă o tendinţă de schimbare semnificativă în societate.

Relaţiile de familie

România menţine modelul relaţiilor strînse dintre generaţii prin care se caracteriza şi în trecut. Peste jumătate dintre părinţi declară că se văd aproape zilnic cu copiii lor, deşi nu locuiesc în aceeaşi gospodărie. De asemenea, peste jumătate dintre copii declară că se văd cu părinţii cu care nu mai locuiesc împreună cel puţin o dată pe săptămînă. Frecvenţa contactelor este mai ridicată decît în ţările Europei vestice, la nivele asemănătoare cu celelalte state estice. Totuşi, cele mai frecvente contacte părinţi-copii se întîlnesc în ţările sudice (Italia, Grecia, Cipru, Spania şi Malta), modelul familiei foarte unite din aceste ţări fiind deja un clișeu, inclusiv la nivelul opiniei publice.

Contactele sînt relativ frecvente şi cu celelalte rude, peste 40% declarînd că se văd şi peste 60% că vorbesc prin telefon sau Internet cel puţin săptămînal. Prietenii şi vecinii joacă, de asemenea, un rol important în viaţa indivizilor, România înregistrînd cea mai ridicată pondere la frecvenţa contactelor directe cu aceştia: 68% se văd aproape zilnic, aproape 90% cel puţin o dată pe săptămînă.

Viaţa domestică

Modelul preferat de români este familia egalitară, în care nu contează cine conduce şi deciziile sînt luate de comun acord între parteneri. Tradiţionala diviziune a muncii domestice în funcţie de gen este menţinută, dar cu diferenţe mai mici decît în trecut şi la nivele medii în context european. Femeia este în continuare mai implicată în responsabilităţile casnice, dar are şi o putere de decizie mai ridicată în privinţa administrării lor.

Şi bărbatul este destul de implicat în treburile gospodăreşti, în special în cele legate de îngrijirea persoanelor dependente. Peste jumătate dintre români (68% din femei şi 41% din bărbaţi – diferenţa de gen de 17 puncte procentuale fiind cea mai scăzută din UE) sînt implicaţi în prepararea hranei şi în alte treburi casnice. Aproximativ o treime dintre indivizi sînt implicaţi zilnic în îngrijirea copiilor, valoarea fiind la nivelul mediei europene. 8% declară că se ocupă cu îngrijirea vîrstnicilor sau a persoanelor cu dizabilităţi ca activitate curentă, valoarea fiind, cu excepţia Spaniei şi Lituaniei, cea mai ridicată din UE.

Egalitatea de gen din gospodăria românească este însă o egalitate „de nevoie“, forţată de nivelul de trai scăzut. Muncile casnice sînt performate de către membrii familiei pentru că românii nu îşi permit să apeleze la servicii specializate. Grădiniţa este singurul serviciu public larg accesat, externalizarea sarcinilor domestice fiind mai degrabă o excepţie (de exemplu, mai puţin de 5% apelează la o bonă sau la servicii de menaj).

În ciuda implicării în gospodărie, şi deci a petrecerii unui timp îndelungat aici, cea mai importantă problemă resimţită este chiar aceea a timpului petrecut în familie. Peste 40% consideră că petrec prea puţin timp cu familia, valoarea fiind cea mai ridicată din UE. Şi acest lucru indică suprasolicitarea cu treburi casnice, care, evident, nu sînt percepute ca timp petrecut în familie.

Sursa de satisfacţie şi sprijin

Familia este principala valoare pentru cei mai mulți dintre români şi reprezintă aspectul vieţii care le oferă cea mai mare satisfacţie, urmată de muncă şi de religie. România are o medie a satisfacţiei faţă de familie de 8,3 pe o scală de la 1 la 10 (EQLS, 2012), ceea ce în context european reprezintă o valoare ridicată. Analizele în timp demonstrează stabilitatea acesteia, peste 85% din populaţie declarîndu-se mulţumită şi foarte mulţumită de viaţa de familie în fiecare an din 1990 încoace.

Familia oferă sprijin pentru mai toate situaţiile dificile: boală, probleme personale, pierderea locului de muncă, nevoie urgentă de bani, sentimentul de nefericire. Comparativ cu celelalte ţări europene, România deţine cele mai ridicate valori ale ajutorului din partea familiei pentru o problemă personală (84%) sau pentru momentele de tristeţe şi dezamăgire (70%).

Familia solidară, pe care indivizii se bazează aproape în orice situaţie şi de la care primesc cea mai mare satisfacţie, indică nu numai persistenţa unui model cultural tradiţional, ci şi a unui nivel de trai scăzut în societatea românească. 

Raluca Popescu este doctor în sociologie, conferenţiar universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti, şi cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române.

Foto: Flickr