Periodic, Televiziunea și Radioul publice devin subiect de scandal. Motivele sînt diverse: sînt invocate bugetele uriașe, pierderile financiare, administrarea nerezonabilă a banului public, numărul enorm de angajați, audiențele mici, concurența neloaială făcută posturilor private pe piața publicității, nepotismul, propaganda în favoarea Puterii, cenzura, deciziile netransparente, sabotarea sau arondarea sindicatelor, programele irelevante. Periodic, odată cu schimbarea Puterii sau a majorității parlamentare, toate acestea sînt invocate ca argument în favoarea demiterii conducerii. De fiecare dată însă, după schimbarea consiliilor de administrație și învestirea unor noi președinți-directori generali, scandalurile reizbucnesc.

Societatea civilă a cerut în nenumărate rînduri modificarea Legii 41/1994 în baza căreia funcționează cele două instituții, argumentînd că nu este adaptată standardelor UE, din care România face parte acum, că permite cenzura, arbitrariul, că prin cumularea funcțiilor de președinte și director general persoana aflată în fruntea SRTV sau SRR deține o putere prea mare, că modul în care sînt constituite consiliile de administrație (numirea de către partidele parlamentare, Guvern și Președinție a 11 membri, ceilalți 2 fiind aleși prin vot secret de salariați) face ca instituțiile să fie, de fapt, controlate politic. Puterea a ascultat propunerile și le-a pus în sertar. Opoziția a promis că, odată aflată la putere, va îndrepta lucrurile; după rocada politică, promisiunile au fost uitate.

În ceea ce privește TVR, după o perioadă de dezvoltare, în care s-au lansat TVR Cultural, TVR 3, TVR News, TVR Tîrgu Mureș și TVR Moldova, a început declinul financiar. TVR a început să înregistreze pierderi în urma modificării Codului Fiscal, care obliga instituția la plata TVA (TVR și SRR nefiind societăți comerciale, TVA era nedeductibilă pentru unele achiziții), a majorării contribuției către CNC de cinci ori, la 15% din încasările din publicitate, și a unor decizii care au dus, în opinia Curții de Conturi, la prejudiciu financiar.

În 2016, Parlamentul aprobă finanţarea directă de la bugetul de stat a celor două instituții și ștergerea datoriilor TVR, de circa 150 de milioane de euro. Taxa radio-TV este desființată, alături de alte 101 taxe non-fiscale, la inițiativa PSD, înaintea alegerilor parlamentare. Televiziunea și Radioul încetau să mai fie publice, în adevăratul sens al cuvîntului, devenind „de stat”. Taxele respective, deși cele mai mici din Europa (4 lei – SRTV, 2,50 lei – SRR), asigurau, cel puțin pe hîrtie, o oarecare independență față de Putere. Acum, bugetul depinde de majoritatea parlamentară și de Guvern. (Argumentul difuzorilor privați că taxa reprezintă un ajutor de stat a fost invocat și în alte state europene. În 2018, Curtea Europeană de Justiție a decis că taxa este conformă cu legislația europeană și nu reprezintă un ajutor de stat preferențial.)

Taxa reprezenta 67% din venitul TVR și 49% din cel al Radioului, diferența fiind asigurată de venituri din publicitate sau alocații bugetare pentru plata releelor și investiții. Bineînțeles, fie că vine de la bugetul de stat, fie că este încasată direct de la contribuabili, tot cetățenii plătesc. Pentru cele două instituții, diferența este, însă, majoră – bugetul putea fi folosit de putere ca instrument de presiune.

Ce se întîmplă în Europa? Modelul de finanțare rămîne taxa (în 2/3 din state), media fiind de 121 de euro pe an în țările membre EBU și 135 în statele din Uniunea Europeană (în România era de 10 euro anual). În 90% din state, și societățile comerciale plătesc taxa (Albania și Danemarca făcînd excepție). Numirea membrilor consiliilor de administrație este, în mare, aceeași.

Bineînțeles că filozofia și cuantumul finanțării nu garantează performanța, dar singura instituție care o poate evalua rămîne Parlamentul. Dar partidele parlamentare și grupurile minorităților naționale sînt reprezentate în consiliile de administrație, deci responsabile de felul în care sînt conduse instituțiile. Sau, cel puțin, nu pot pretinde că nu sînt la curent cu ce se întîmplă.

Unii președinți-directori generali au fost bine intenționați, alții mai puțin, unii s-au zbătut, alții au stat cu ochii pe ceas și pe portofel. Concurența a vrut privatizarea TVR2, închiderea TVR Info, o parte mai mare din piața de publicitate, politicienii au vrut închiderea TVR Cultural, oamenii de afaceri vor terenul din Dorobanți sau Molière. Prin reprezentanții pe care unii dintre ei i-au avut în consiliile de administrație, nu au urmărit decît aceste scopuri.

De curînd, dezbaterea privind situația din cele două instituții a fost reluată. Să sperăm că va fi o reformă de fond și nu de formă, una veritabilă, în beneficiul celor două societăți și, în primul rînd, al publicului.

Marian Voicu este jurnalist în TVR, a fost membru în CA al SRTV în perioada 2007-2010, ca reprezentant al salariaților. A publicat volumul Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism (Editura Humanitas, 2018).