Orice liberal crede că cea mai bună formă de organizare socială e aceea care respectă cît mai bine principiul libertăţii egale. De aici decurge bunăoară interesul pentru domnia legii sau pentru sufragiul universal. De aici decurg mai multe consecinţe. Una ar fi că, pentru liberali, democraţia nu este un scop în sine, ci cel mai bun mijloc de a apăra drepturile tuturor. Asta înseamnă că liberalii nu vor susţine orice formă de democraţie şi, în plus, că ei vor susţine democraţia doar în măsura în care ea este un bun instrument de punere în practică a principiului libertăţii egale. 

O altă consecinţă e că proprietatea privată este, pentru liberali, un instrument de protejare a libertăţii individuale. Dacă proprietatea privată nu face asta, dacă ea ajunge să fie folosită pentru a încălca principiul libertăţii egale, liberalii vor cere fărîmiţarea acelei proprietăţi pînă la punctul în care ea să nu mai constituie o ameninţare şi, simultan, să fie suficientă pentru a proteja inclusiv libertatea proprietarului ei. Atenţie însă: „fărîmiţare“ înseamnă cu totul altceva decît „desfiinţare“. Desfiinţarea proprietăţii private e interpretată de liberali ca un atac la adresa libertăţii individuale. Iată motivul pentru care liberalii susţin  politici anti-monopol, anti-cartel, anti-poziţie dominantă chiar cînd monopolul şi cartelul sînt private, şi chiar cînd poziţia dominantă e obţinută prin practici concurenţiale corecte. Puterea economică poate deveni putere politică – deci e suspectă. Prin urmare, liberalii susţin libera concurenţă exact la fel cum susţin democraţia sau proprietatea privată, adică doar în măsura în care concurenţa protejează libertatea individuală şi respectă principiul libertăţii egale. Din punctul acesta de vedere, o critică liberală a capitalismului este întotdeauna posibilă.

Spre deosebire de socialişti şi de social-democraţi, liberalii înţeleg planificarea economică drept acel set de politici care fac ca piaţa să respecte principiul libertăţii egale. În sensul acesta, liberalii n-au nici o problemă să încerce să planifice economia. Liberalii privesc instituţiile dintr-o perspectivă strict instrumentală, nu ca pe scopuri în sine. Le vor sprijini doar în măsura în care protejează libertatea individuală şi asigură o aplicare cît mai extinsă a principiului libertăţii egale. De aceea putem avea o democraţie liberală, un capitalism liberal, un stat liberal, o administrare liberală a proprietăţii private etc. Asta face ca liberalii să nu aibă atitudini dogmatice, să fie deschişi, generoşi, toleranţi şi interogativi. Noi circumstanţe pot conduce la obligaţia de a găsi noi soluţii. Iar noua soluţie le poate contrazice pe cele anterioare.

Pe de altă parte, principiul libertăţii egale presupune susţinerea celor defavorizaţi (bolnavi, şomeri, persoane cu dizabilităţi, bătrîni etc.). Pentru că şi aceste persoane trebuie să se bucure, pe cît posibil, de o libertate egală cu a celorlalţi membri ai societăţii. Pe scurt: liberalii nu se opun politicilor sociale. Dimpotrivă!

În fine, două-trei vorbe despre libertate. Liberalii înţeleg libertatea, printre altele, şi ca libertate faţă de propriile impulsuri şi dorinţe. De aici şi formula iluminiştilor scoţieni: „enlighted self-interest“, individualism luminat. Adică: o critică liberală a consumerismului contemporan e perfect posibilă. În acelaşi timp, libertatea definită în termenii aceştia face inteligibil şi interesul pe care liberalii îl acordă problemelor de mediu şi celor legate de „comerţul“ dintre generaţii. Individualismul luminat se întemeiază pe obligaţia fundamentală de a respecta libertatea celorlalţi, inclusiv a celor nenăscuţi, ceea ce presupune asigurarea pentru aceştia a unui mediu cel puţin la fel de bun precum cel din prezent. Odată spuse toate astea, mai avem de răspuns la o întrebare: unde putem găsi liberalism în România? Deloc întîmplător, liberalismul poate fi depistat mai ales în zona noilor partide: USR, PLUS, Demos – firește, în formule diferite și în combinație cu alte curente ideologice. Și în noua societate civilă, preocupată de liberalizarea democrației, de drepturile omului și de grupurile defavorizate. În partidele vechi, liberalismul e din ce în ce mai greu de găsit. 

Sorin Cucerai este publicist.

Foto: Ema Cojocaru