„Sistemul”, bată-l vina…

Publicat în Dilema Veche nr. 887 din 8 - 14 aprilie 2021
Bătălia cu giganții jpeg

În decembrie 1989, Partidul Comunist Român avea în jur de patru milioane de membri. Aproximativ 18% din populația țării. Adeziunea se făcea individual și benevol, însă parcursul era deja trasat de la „centru”. Calitatea de membru al partidului unic era aproape o precondiție – uneori explicită, alteori doar subînțeleasă – pentru a obține mai repede o locuință, pentru angajarea într-un post mai bun, pe scurt, pentru a avansa în viață. Mai ales în ultimii ani ai comunismului, pe fondul inflației de adeziuni, carnetul de membru era în același timp esențial și inutil. Odată cu Revoluția, același document a devenit un stigmat. Nu-i de mirare că mulți au ales să-și ardă ritualic carnetul de membru, în piața publică.

Instaurarea democrației și a pluralismului politic a conferit apartenenței la un partid sau altul relevanță. În primii ani de după Revoluție, adeziunea la un partid sau altul era o chestiune de identitate definită, uneori, prin alteritate. Ești „cineva” și pentru că ai intrat în cutare partid. Ești angajat politic, deci participi, activ, la democrație. Dar maturizarea partidelor și rafinarea doctrinelor nu au adus claritate în viața politică. Alianțele de conjunctură și rutina vieții parlamentare au făcut ca afilierile ideologice să nu mai conteze. Relevante sînt doar relațiile de obediență din interior, disciplina, contribuția adusă la consolidarea partidului. Sistemul electoral proporțional a consacrat această responsabilitate față de lideri, de care depinde poziționarea pe listele electorale, și nu față de alegători, care votează, abstract, o listă.

Transferurile dintr-o tabără în alta, atunci cînd partidul ori alianța aflată la putere se clatină, fragilizează democrația și erodează încrederea în partide: există deputați și senatori care au trecut prin patru partide aflate în cîmpuri ideologice diferite: e oportunism, e detașare față de voința electorală, dar e un fenomen sancționat doar moral, nu politic.

La nivel local, fenomenul e încă și mai extins. Primari care au căpătat o anumită notorietate – uneori, pe baza unor performanțe administrative vizibile, alteori doar prin demagogie ieftină – își schimbă partidul în funcție de cine guvernează pentru a asigura accesul comunității respective la fondurile controlate de la București. Tot oportunism e și acesta, chiar dacă mai benign, căci încurajat de un sistem de atribuire a fondurilor aflat sub comandă politică.

Însă nu doar funcțiile elective și posturile grele sînt subordonate, ci și pozițiile administrative mai puțin vizibile. Un documentar realizat de Recorder a arătat, recent, cum „omul de la partid” e împins pînă și-n posturile care cer competență și nu obediență. Lecția e devastatoare: competența e irelevantă dacă nu e dublată și de o afiliere la partidul aflat la putere. Ba chiar competența e cu totul irelevantă: pentru a obține un post bine plătit și cu influență e suficient să fii membru de partid.

Apoi, mai e mentalitatea că nu ești angajat politic dacă nu intri în partid. Ca și cum apartenența la un partid ar fi singura formă de activism politic. Această atitudine, care se manifestă uneori sub formă de reproș voalat, s-a instalat mai ales printre reprezentanții partidelor așa-zis „noi”, construite inițial pornind de la mișcări civice de opoziție. Partidele derivate din fenomenul #rezist, aflate acum în spectrul Puterii, operează cu același tip de clivaje ca partidele „vechi”.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.