„Sîntem în faza unui joc de sumă nulă între UE şi Rusia“

Publicat în Dilema Veche nr. 521 din 6-12 februarie 2014
„Sîntem în faza unui joc de sumă nulă între UE şi Rusia“ jpeg

- interviu cu Oleksiy SEMENIY -

Este unul dintre cei mai articulaţi analişti de politică externă din Ucraina, consultant pentru „United World“ International Foundation on International Affairs din Ucraina. Oleksiy Semeniy a participat la ambele ediţii ale Forumului Civic România – Ucraina, atît la Bucureşti cît şi la Kiev, şi e interesat activ de relaţia dintre UE şi Kiev.

Cum a început şi unde a ajuns Maidanul? Cît mai e vorba despre UE, cît este politică, cît revoltă. Ce vor cetăţenii de pe baricadele din centrul Kievului?

Prima săptămînă a fost despre UE. Pe 29 noiembrie 2013, cînd decizia lui Ianucovici de a nu semna Acordul de Asociere cu UE a fost luată la Vilnius, au apărut primele proteste, paşnice, ale unor tineri care nu voiau să fie asociaţi cu nici un partid politic şi doreau să-şi exprime dezamăgirea faţă de această decizie a guvernului.

Lucrurile s-au schimbat cînd, în noaptea de vineri spre sîmbătă, oamenii din Piaţă, în majoritate tineri, cam pînă la 1000 de persoane, au fost bătuţi de forţele de securitate. Unii au fost urmăriţi, fugăriţi şi prinşi la peste un kilometru de locul protestului. De atunci, lucrurile au explodat şi, foarte rapid, au apărut fotografii de la violenţe, multe relatări în presă, iar protestul a început să ia alte direcţii. Oamenilor, tinerilor care fuseseră în Piaţă pînă atunci li s-au alăturat şi lideri politici. Alături de aceştia au venit şi alţi cetăţeni care erau efectiv revoltaţi, şocaţi de ceea ce li se întîmplase tinerilor în noaptea în care au fost evacuaţi de forţele de ordine. Abia în duminica acelei săptămîni (începutul lui decembrie 2013, n.n.) oamenii au fost chemaţi pe Maidan şi aproximativ 300-400 de mii de persoane au venit în centrul Kievului, revoltate de violenţele împotriva tinerilor. Forţele de ordine au vrut şi atunci să-i evacueze pe oameni sub pretextul tradiţiei de a împodobi pomul de Crăciun în centrul oraşului. Dar din după-amiaza acelei duminici, Maidanul a început să fie ocupat. Nici liderii aşa-numitei opoziţii nu se aşteptau ca să apară atît de multă lume.

Cum vedeţi acum condiţionalităţile despre care Bruxelles-ul a vorbit multă vreme, pentru semnarea Acordului de Asociere?

Voi spune foarte deschis şi foarte cinic. Ianucovici a jucat practic jocul ce i-a fost propus. Jocul UE nu a fost mai puţin cinic. Existau o serie de condiţii care trebuiau îndeplinite de Ucraina, de la sfîrşitul lui 2012, aşa cum arată concluziile Consiliului European de atunci, aşa cum a fost stipulat, în februarie anul trecut, la summit-ul UE – Ucraina, aşa cum apărea pe lista lui Fule (comisarul UE pentru Extindere, n.n.). Toată chestiunea semnării Acordului de Asociere s-a învîrtit în jurul condiţionalităţilor. Şi dacă UE a constatat că nu s-a făcut ce era de făcut, atunci ce s-a întîmplat în noaptea de la Vilnius? Nu mai era nici o condiţie, ci doar acel „Semnează!“. Sau ce s-a întîmplat la Vilnius a fost un joc? Înţeleg că, pentru multe decizii, UE are nevoie de consens, că este greu să aibă întotdeauna o opinie unitară. Dar cînd ai ajuns la un consens trebuie să fii consecvent.

Punctul de pornire acesta a fost: nu avem plan B, acestea sînt condiţiile pentru Ucraina. Cel mai bine ar fi ca experţii şi consilierii care au lucrat la această agendă UE şi la negocieri să îşi limpezească minţile, să înţeleagă ce este Ucraina, ce este cu Ianucovici, ce e cu opoziţia.

Cei care au pregătit aşa-numitele negocieri trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru că au greşit nu doar faţă de Ucraina, ci şi faţă de UE. Pentru că e evident că s-a greşit. Îşi va pierde cineva job-ul pentru acest rezultat? UE trebuie să înţeleagă că s-au făcut greşeli şi toată linia negocierilor a dus la rezultatul care s-a văzut la summit-ul de la Vilnius şi care este negativ. Aşadar, nu cred că Uniunea Europeană şi experţii ei şi-au făcut bine temele. Ar fi trebuit să studieze mai cu atenţie nu doar profilul lui Ianucovici, ci şi cine sînt oamenii din jurul lui, cine e partenerul cu care negociezi, cine reprezintă aşa-numita opoziţie, care este istoria recentă şi multe altele. Evident, multe lucruri au fost demarate, dar, după cum arată rezultatul, ele nu au fost prea bine făcute.

Vedeţi Bruxelles-ul pregătit pentru Ucraina, într-un viitor apropiat? Lucrează la o nouă abordare, mai pragmatică pentru Kiev şi pentru Parteneriatul Estic?

Da şi nu. Ceva trebuie schimbat în primul rînd în relaţia Bruxelles-ului cu Rusia. De altfel, abordarea experţilor UE la nivel înalt nu s-a schimbat nici în ultima perioadă, cînd Ucraina devenise importantă pentru Parteneriatul Estic. În 2011 şi 2012, în ciuda discuţiilor legate de Parteneriat, Ucraina nu era o miză sau, mai exact, nu era încă atît de sus pe agendă. Negocierile s-au purtat într-un soi de ignoranţă faţă de factorul Rusia, prezumţia era că Rusia nu va interveni, că nu se va pune problema aşa, că avem exemplul Georgiei etc. Iată unde sîntem. Sîntem în faza unui joc de sumă nulă între UE şi Rusia. Soluţiile „win-win“ încă se lasă aşteptate, iar acest joc de sumă nulă, în cazul Ucrainei, este contraproductiv şi ne afectează.

Credeţi că vecinii europeni importanţi ai Ucrainei vor mai avea entuziasmul şi ambiţia de a sta alături de această ţară în a o sprijini în drumul său spre Europa? Există aşteptări în acest sens? De la Polonia, de la România, de exemplu?

Au fost multe poveşti cu Făt-Frumos şi zîne, unele dintre ele promovate chiar de experţii europeni, despre care vorbeam mai devreme. Avem nevoie în Ucraina de clarificări interne. Ar trebui să ajungem la un consens majoritar în interiorul ţării cu privire la ce vrem de la UE – vrem integrarea, vrem să rămînem unde sîntem, avem alte opţiuni? Aceste lucruri trebuie bine definite, ce vrem şi de ce avem nevoie, ce este în interesul nostru. Apoi, trebuie evaluate celelalte opţiuni, trebuie evaluate costurile fiecărei variante, iar dacă există o majoritate pentru o anume preferinţă, ne-o permitem? O putem explica partenerilor noştri, vecinilor noştri? Aşadar, sînt întrebări importante care nu au un răspuns clar în momentul de faţă.

Le spun de trei ani partenerilor noştri europeni: dacă sînteţi serioşi în privinţa Ucrainei, trebuie să înţelegeţi şi să clarificaţi două chestiuni esenţiale, la nivel strategic: perspective clare de integrare şi ridicarea vizelor. Aceste probleme trebuie definite în termeni de alb şi negru, şi chiar am fost destul de provocator, în această privinţă, spunîndu-le partenerilor europeni că trebuie să ştim clar ce înseamnă opţiunea UE – include o perspectivă clară de aderare? Nu condiţii. Doar opţiune clară: da sau nu. Chiar şi un „nu“ ar fi o opţiune pentru că este un răspuns clar. Ei bine, nu e deloc aşa. Declaraţiile continuă să rămînă la nivel diplomatic, optimiste, dar foarte confuze: este timp, sînt anumite condiţii, uşa e încă deschisă, uşa e acum mai puţin deschisă decît a fost înainte etc. Şi nu am apucat să vorbim de bani. A doua problemă care trebuie clarificată e legată de vize. Există anumite semnale din partea populaţiei, există şi printre cei de pe Maidan oameni dezamăgiţi de politica UE, de abordarea UE faţă de Ucraina. Am sesizat astfel de sentimente acolo. Avem, din 2007-2008, Planul pentru liberalizarea vizelor şi negocierile pentru vizele pe termen scurt, dar în nici una dintre privinţe nu sînt progrese prea mari, dimpotrivă. Condiţiile pentru a obţine viza Schengen, de către ucraineni, s-au înrăutăţit în ultimii doi-trei ani. Te poţi juca cu aceste subiecte, dar nu pentru mult timp. Pe de o parte, există declaraţiile oficiale din partea UE: da, vă vrem, vă sprijinim, sîntem aproape, de partea voastră, dar cînd oamenii se duc să obţină vize pentru spaţiul Schengen se lovesc de o birocraţie incredibilă şi de piedici. De exemplu, cetăţeni care au avut viză pe doi sau trei ani, cînd fac o nouă cerere, primesc doar vize pe termen scurt, cîteva săptămîni, cu o singură intrare. 

Kiev, 23 ianuarie 2014 

a consemnat Bianca TOMA 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.