Scrisoare către tine

Ionuţ SOCIU
Publicat în Dilema Veche nr. 734 din 15-21 martie 2018
Scrisoare către tine jpeg

M-am gîndit de multe ori să-ți scriu, dar frica de ridicol mă oprea, nu reușeam să trec de primele două-trei rînduri.

Îmi dau seama că știu foarte puține despre tine, ești o enigmă și o să rămîi o enigmă. Am petrecut prea puțin timp împreună ca să te cunosc, dar am trăit mereu cu senzația că știu ceva esențial despre tine. Am cîteva amintiri cețoase legate de momentele petrecute împreună și, pe lîngă asta, mai am și niște poze, la care m-am uitat ani de zile încercînd să găsesc semne și căi de comunicare. Pozele sînt de încredere. Pozele spun mereu o altă poveste, dar nu prea știu ce să cred despre poveștile altora despre tine. Sînt redundante, ca să nu mai zic că oamenii tind să idealizeze. La fel e și cu amintirile mele, n-am încredere totală în ele.

Dar să-ți spun ce-mi amintesc. Am avut un vis la cîteva zile după înmormîntare. Era o seară friguroasă, stăteam în scara blocului cu un prieten și făceam schimb de timbre. La un moment dat, s-a deschis ușa blocului și ai apărut. Erai îmbrăcat într-o haină din piele și aveai o geantă de voiaj pe umăr. Eram șocat. Te-am întrebat doar: „Te-ai întors?“ Tu ai dat din cap, ai zîmbit și m-ai luat în brațe. Îți atingeam umerii, părul, mîinile: erai real, nu pot să descriu bucuria pe care am simțit-o atunci. Nu se poate compara cu nimic. Și brusc m-am trezit din somn. A fost cumplit momentul ăla în care mi-am dat seama că fusese doar un vis. Dar oare e adevărat? Oare chiar am sărit din pat și am început să te caut?

Îmi amintesc și alte momente. Țin minte că am intrat în casă, într-o după-amiază întunecată de iarnă, și te-am găsit în bucătărie. Tu stăteai pe un scaun, lîngă calorifer, fumai și te uitai pe geam. Mirosea a mîncare. Era frig și te încălzeai la aragaz, în timp ce o flacără albăstruie pîlpîia slab în lumina cenușie. Erai morocănos și nu aveai chef de vorbă, era ceva apăsător în aer. Ce se întîmplase? Ce era cu tine? Te simțeai singur, era din cauza bolii? De ce eram atît de departe unul de altul în clipa aia?

Au urmat multe după-amiezi de iarnă care semănau cu asta. Doar că tu nu mai erai acolo. Mă întorceam de la școală, îmi făceam lapte cu cacao și mă lipeam de caloriferul fierbinte. Stăteam așa pînă se întuneca, uitîndu mă pe geam. Îmi plăcea liniștea din casă, dar uneori mă și speriau clipele de singurătate și melancolie. Într-o zi, a căzut curentul și mama încă nu ajunsese acasă. Stăteam cocoțat pe pervaz, sperînd că mama va apărea dintr-un moment în altul. Era întuneric beznă în casă și eram panicat de-a binelea. Dintr-odată s-a auzit huruitul frigiderului și am văzut cum tot cartierul se luminează. Cîteva minute mai tîrziu a apărut și mama, cărînd niște sacoșe cu lapte, pîine, ouă și cartofi. M-a luat în brațe, avea obrajii reci și ochii îi sclipeau într-un fel care m-a liniștit pe loc. După aia a venit Dan și am stat cu el în bucătărie, lîngă mama, care ne prăjea cartofi și ne făcea salată de varză murată. Eram toți trei veseli, trăncăneam despre toate cele, apoi ne-am strîns în fața televizorului, cu farfuriile după noi, și ne-am uitat la M.A.S.H. Sau era Capcana timpului? Doamne, ce fericit eram în seara aia, ghemuit între mama și Dan, sub geamul acoperit de gheață! N-o să te mint spunîndu-ți că mi-aș fi dorit să fi fost și tu acolo. Nu mă gîndeam la tine în clipa aia, îmi era de ajuns ce aveam.

Dar, de pe la 14-15 ani încolo, am început să mă gîndesc obsesiv la tine, făceam plimbări lungi pe la marginea orașului. Încercam să-mi imaginez cum erai în tinerețe, cum era singurătatea ta, cum era fericirea ta, cum înotai, cum rîdeai, ce citeai și cum au fost zilele de după moartea mamei tale.

Și îmi amintesc și altele. Îmi amintesc mirosul gecii tale din piele, îmi amintesc cotoarele de mere pe care le lăsai peste tot, prin casă, îmi amintesc cum mă țineai pe genunchi în timp ce te uitai la meci. Și îmi amintesc cum, înainte să te urci în ambulanță, m-ai mîngîiat pe cap. I-am vorbit cuiva despre asta și mi-a zis că ăsta a fost un gest de binecuvîntare. Poate. Dar dacă asta nu s-a întîmplat niciodată? Poate că nici nu te-am văzut înainte să urci în ambulanță. Poate că nici nu s-a întîmplat așa.

Trecut. M-am săturat de el. Hai să-ți zic și cum e prezentul. În clipa asta sînt singur într-o cafenea, beau limonadă, scriu și îmi șterg lacrimile. La început, mi le ascund, mi-e rușine, dar după aia le las să curgă, nu mai are nici un sens să le șterg. Cer nota, vocea mea sună ciudat, încă am lacrimi în ochi, chelnerița zîmbește, după care lasă privirea în jos. Ies în stradă, îmi trag gluga pe cap și îmi văd de drum, sub fulgii care continuă să cadă, pe Victoriei, pînă la Universitate. 

Ionuț Sociu este jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.