Cît de european este satul românesc? Cît de mari sînt diferenţele între ruralul românesc şi cel european? Dar asemănările? Vor reuşi ţăranii români să se integreze în Europa de facto? Acestea sînt întrebări care ne tot preocupă de cîţiva ani încoace, mai exact din momentul în care aderarea la UE a devenit o certitudine. Sînt binecunoscute disparităţile care există între sat şi oraş, la noi în ţară. Ruralul este de obicei perceput ca o lume a tradiţiei şi a agriculturii, în timp ce oraşul este asociat cu modernitatea şi producţia industrială. De aici apar şi au apărut o serie de temeri legate de capacitatea de sincronizare a lumii rurale româneşti la realităţile impuse de aderarea la Uniunea Europeană. Temerile au fost, pe de o parte, legate de nepotrivirile culturale dintre modul de a gîndi al ţăranului român, care a trudit toată viaţa între hotarele satului natal, pe care l-a părăsit doar de cîteva ori în toată viaţa, şi cele ale unui cetăţean "european", pentru care tradiţia şi religia nu mai înseamnă mare lucru. Pe de altă parte, temerile noastre au vizat reacţia pe care o vor stîrni noile reglementări în domeniul agriculturii impuse de politica agricolă europeană.Pentru săteanul din România, Uniunea Europeană sau simplu, Europa, este "o ţară" prosperă, un loc unde oamenii trăiesc bine şi unde vrem şi noi să ne integrăm. Imaginea Europei se construieşte prin opoziţia între noi şi ei, ei fiind mai bogaţi, mai avansaţi tehnologic. Principalele aspecte la care face referire această dihotomie sînt infrastructura, nivelul de trai şi modul de a gîndi şi de a munci al oamenilor. Ei au drumuri asfaltate, apă curentă şi canalizare, şcoli şi dispensare moderne, iar aspectul general al localităţilor rurale nu diferă prea mult de oraş. La ei, nivelul de trai este mult mai ridicat şi oamenii, chiar şi de la sat, găsesc de lucru în afara sectorului agricol şi cîştigă mult mai bine. Ei muncesc mai eficient şi respectă altfel munca lor şi pe a altora. Deşi în multe cazuri cei care ne-au dat aceste răspunsuri au adunat informaţii despre Europa şi UE numai din mass-media şi din poveştilor celor norocoşi care au ajuns să vadă cu ochii lor, imaginea existentă în ruralul românesc referitoare la Uniunea Europeană este una relativ omogenă, indiferent de regiunea în care locuieşte persoana sau de nivelul de educaţie.Interesant este şi faptul că Europa este de cele mai multe ori văzută ca o realitate externă, ceva diferit de noi şi de viaţa cotidiană, foarte puţini dintre cei intervievaţi autoidentificîndu-se ca europeni. Singura localitate în care majoritatea sătenilor se consideră a fi europeni este un sat situat pe graniţa de Vest a României, în care majoritatea populaţiei este constituită din etnici maghiari. Oamenii din Zerind se consideră a fi în primul rînd români şi în al doilea rînd cetăţeni europeni, în timp ce restul celor intervievaţi văd Uniunea Europeană ca pe o realitate exterioară, iar cetăţenia europeană mai degrabă ca pe un deziderat decît ca pe o realitate imediată sau măcar uşor accesibilă.Informaţia despre Europa este în general săracă în satele româneşti, oamenii fie nu sînt interesaţi să afle, fie nu au de unde. În acest punct apar diferenţele date de nivelul de dezvoltare socială şi economică al satului la care ne raportăm. În satele sărace, relativ izolate, la care informaţia ajunge mai greu - cum este cazul celor din zona de Nord-Est a Moldovei -, dorinţa de a afla cît mai multe despre Europa şi despre integrare este ridicată. Aici informaţia despre UE ajunge în principal prin intermediul televiziunii. În schimb, în satele cu un grad de modernitate mai ridicat - cum sînt cele din zona Prahova sau din Banat -, oamenii sînt mai puţin doritori să afle mai multe despre Uniunea Europeană. Şi aici televizorul este sursa principală de informare, însă există şi canale alternative. Oamenii din satele dezvoltate citesc ziare, merg la oraş pentru muncă sau cumpărături şi toate aceste contexte prilejuiesc colectarea de informaţii generale, despre ce se mai întîmplă în ţară, dar şi despre ce se mai întîmplă cu aderarea şi cu Europa.Dincolo de mass-media şi discuţiile la o ţuică sau la poartă despre ce mai e prin lume, în satul românesc informaţiile se mai transmit pe nişte canale informale, care au însă o importanţă destul de crescută. Liderii formali sau informali din comunitate reprezintă adeseori surse mai credibile de informare decît televizorul sau radioul. Preotul, directorul de şcoală sau gospodarul satului ştiu mai bine cum e în UE şi ce trebuie să facem ca să fie bine acum, că ne-am integrat. Şi primarul reprezintă o sursă de informare pentru lumea rurală, uneori credibilă, alteori nu, în funcţie de modul de raportare al comunităţii la persoana alesului local.Dincolo însă de o realitate abstractă, cu care se identifică mai mult sau mai puţin, Europa înseamnă pentru lumea satului românesc un nou mod de a face agricultură. De la începutul lui 2007 nu mai putem să producem ce vrem, cît vrem şi cum vrem. Sintagma "aşa au făcut tata şi bunicul, şi aşa fac şi eu" nu mai este funcţională. Europa impune un alt mod de a face agricultură, care nu a fost încă pe deplin explicat şi asimilat. Din păcate, multe dintre campaniile de informare referitoare la reglementările în domeniul agricol nu şi-au atins ţinta. Ceea ce s-a reuşit deocamdată a fost transmiterea formei, fondul rămînînd o nebuloasă pentru cei mai mulţi oameni de la sat.Sătenii au aflat că nu mai pot să cultive viţa-de-vie ca pînă acum, că vitele trebuie să poarte cercei de identificare şi că porcul trebuie anesteziat înainte de tăiere, fără să înţeleagă de ce li se cer toate aceste lucruri. Transmiterea haotică de informaţie şi neexplicarea clară a ceea ce se aşteaptă de la agricultori generează uneori confuzii, în aparenţă hilare, dar care au o încărcătură foarte mare. Un preot din judeţul Sibiu povestea că sătenii au venit îngroziţi la el să îi spună că au aflat că după intrarea în UE s-au reintrodus cotele la produse agricole, ca pe vremea comunismului, şi că UE le va lua recoltele din bătătură cu japca! Nimeni nu le explicase oamenilor foarte clar că noile cote impuse de Uniune nu sînt acelaşi lucru cu cele comuniste şi că acestea se referă la cît au drept să vîndă, nu la produsele pe care trebuie să le dea gratis la stat.Sondajele de opinie arată că populaţia rurală susţinea cu tărie în anii anteriori aderarea la UE tocmai din dorinţa de a fi şi la noi aşa cum e la ei. Europa a fost percepută ca un furnizor de fonduri şi au fost luate în calcul preponderent avantajele aderării, nu şi costurile acesteia. După ianuarie 2007, costurile efective ale integrării europene au început să iasă la iveală. Lipsa de informaţie "europeană", transmisă pe canale credibile şi într-o formă accesibilă, va determina creşterea costurilor percepute ale aderării în rîndurile oamenilor de la sat. Deocamdată Europa începe să însemne nu străzi asfaltate, dispensare utilate şi locuri de muncă, ci cote şi reglementări fără sens, care au darul de a îngreuna viaţa oamenilor. Diferenţa dintre "euro-optimism" şi "euro-scepticism" este foarte mică, iar cheia optimismului constă în furnizarea de informaţie relevantă.