Discuţiile mai vechi precum: „De ce să merg la psiholog, că doar nu-s nebun?!“, „E scump şi nu-mi permit“ (preţul unei şedinţe la psiholog este echivalent cu cel al unei manichiuri, într-un salon decent), „Ce diferenţă este între psiholog şi psihiatru?“, „De ce trebuie să iau pastile dacă merg la psiholog?“, „Ce poate să mă înveţe el/ea pe mine?“, „Am mers la cîteva şedinţe şi nu s-a schimbat nimic“ le vom aborda cu altă ocazie. Anii de experienţă profesională – peste 18 ani – şi de incursiuni în lumea mai puţin ştiută a frămîntărilor, dramelor şi neîmplinirilor sufleteşti a sute de oameni, a descifrării, pe cît posibil, a mecanismelor psihologice care le-au generat şi întreţinut, pot fi concretizate în răspunsurile la următoarele întrebări concrete: „De ce merg românii la psiholog? E un moft?“, „Care sînt categorile de vîrstă şi de pregătire socio-profesională ce se adresează acestui serviciu?“, „Care este durata acestui demers?“, „Care sînt urmările psihoterapiei?“. 
 
Oamenii, în general, merg la psiholog pentru că se află într-un impas, într-o criză existenţială pe care nu o mai pot gestiona singuri sau cu ajutorul familiei şi al prietenilor. Triggere psihologice cum sînt probleme de comunicare cu partenerul de viaţă, absenţa unui partener, neînţelegeri cu copiii, cu familia extinsă, cu şefii, crize profesionale şi financiare, stresul zilnic sînt factori generatori de disconfort psihic şi fizic. Probleme în sfera mai larg denumită nevroză, de exemplu: anxietate, atacuri de panică, insomnie, stări depresive, tulburări de alimentaţie, tulburări în sfera sexualităţii, tulburări de adaptare sînt factori care îl îndeamnă pe fiecare să facă ceva pentru a le depăşi, posibil să meargă şi la psiholog. 
 
Fiecare dintre aceste suferinţe are la bază ceva comun: pierderea. Pierderea unei persoane dragi, a respectului şi a încrederii în sine şi în semeni, pierderea statutului social sau profesional, a proprietăţii, pierderea capacităţilor fizice şi psihice şi, nu în ultimul rînd, pierderea sensului vieţii. Sigur, consilierea sau psihoterapia nu-ţi rezolvă aceste pierderi, dar te ajută să înţelegi ce te-a adus în acest punct critic şi ce poţi face pentru a merge mai departe. 
 
Simpla ventilare emoţională – adică împărtăşirea problemelor tale unei persoane care te ascultă, nu te judecă şi păstrează confidenţialitatea – îţi creează o stare de bine şi de uşurare momentană. Dar schemele cognitive disfuncţionale cu care descifrăm şi interpretăm realitatea imediată nu se schimbă aşa uşor. Ele sînt un „algoritm“ învăţat în ani, zeci de ani, şi care nu mai sînt de actualitate pentru rezolvarea problemelor cotidiene, a impasului în care te afli. Trebuie ca un alt „algoritm“, mai bine adaptat noilor situaţii, mai „suplu“, să-l înlocuiască pe cel vechi. Lucru complicat, lent şi de multe ori aproape imposibil de realizat. Oamenii merg la psiholog pentru că este o investiţie pe termen lung în propriul Eu şi în creşterea calităţii vieţii, atît personale, cît şi a celor din jurul lor. 
 
Parafrazînd ideea că „românul s-a născut poet“, românul s-a născut şi psiholog, şi un bun evaluator al caprei vecinului şi, implicit, al sănătăţii psihice a vecinului. Românii au început timid să se măsoare şi pe ei înşişi şi să-şi facă din cînd în cînd o introspecţie serioasă, cu sau fără ajutor specializat, să observe pe unde li se situează sănătatea psihică. 
 
De ce merg românii la psiholog? Pentru că au acces la mai multă informaţie şi pentru că s-au autoeducat să se adreseze unui serviciu calificat, unui specialist, de la un obişnuit mecanic auto pînă la un consilier în probleme genetice. Dar şi pentru că există oameni aflaţi într-un moment important al carierei care doresc să îşi optimizeze performanţele intelectuale şi să le fie mai bine în interiorul propriei personalităţi. Românii merg la psiholog şi pentru că începe să devină un trend şi la noi să ai psihologul/consilierul tău care să te asculte, să te înţeleagă, fără a te judeca sau arăta cu degetul. La urma urmei, cu toţii avem nevoie să fim acceptaţi necondiţionat, chiar dacă pentru aceasta trebuie să plătim. E doar un moft? Eu cred că nu. 
 
Organizaţia Mondială a Sănătăţii prevede că una din trei persoane va avea o tulburare psihică diagnosticată pînă-n 2020, iar depresia va deveni a doua boală din lume. Tot OMS relevă că între 9-10% din locuitorii României sînt diagnosticaţi cu depresie. Acestea fiind datele, adresabilitatea către psihoterapie sau consiliere psihologică ar trebui să crească. 
 
Merg la psiholog persoanele cu vîrste cuprinse între 20-50 de ani. O pondere mai ridicată o are intervalul de vîrste cuprins între 25-45 de ani. Se cuvine să adaug că specializările mele profesionale se adresează psihologiei adultului şi nu am, personal, experienţă cu clienţi din alte categorii de vîrstă. Femeile vin în număr mai mare la psiholog, poate pentru că au un grad mai ridicat de introspecţie, au fost educate să solicite ajutor în caz de dificultate şi îşi exteriorizează mai uşor trăirile emoţionale. Merg mai des la psiholog oamenii cu un nivel de instrucţie socio-profesional peste medie sau cei care au călătorit mai mult în străinătate şi au văzut utilitatea acestui demers. 
 
Durata frecventării psihoterapiei nu este, de obicei, una ideală din punct de vedere al obţinerii efectului terapeutic scontat şi consolidării acestuia. Costul şedinţelor de terapie psihologică nefiind susţinut financiar de către Casa de Asigurări de Sănătate (nici măcar un pachet minim, ca în alte state europene), oamenii se opresc după… buget. De cele mai multe ori, vin la trei-patru şedinţe, se realizează acea ventilare menţionată şi apare o uşurare emoţională. Acest fapt nu este suficient pentru a pătrunde în esenţa lucrurilor şi pentru a efectua o schimbare în bine durabilă. Ideal, o cură de psihoterapie durează pînă se abordează cu succes toate punctele menţionate în lista de probleme, listă stabilită la începutul terapiei, împreună cu psihologul. 
 
Efectele mersului la psiholog sînt de cele mai multe ori neaşteptate. Se schimbă obiceiuri neproductive, se renunţă sau se încheie relaţii care nu-ţi mai dau satisfacţii, se poate schimba locul de muncă sau chiar o profesie care nu te mai împlineşte, dobîndeşti alte obiceiuri de igienă psihică, îţi vezi cu alţi ochi părinţii, partenerul de viaţă, colegii şi, nu în ultimul rînd, propria persoană. Mersul la psiholog nu poate rezolva multe neajunsuri, dar, cunoscîndu-te, înţelegîndu-te şi acceptîndu-te mai uşor pe tine, putem convieţui cu toţii într-o lume mai curată şi mai echilibrată.  
 
Mihaela Preda este psiholog clinician şi psihoterapeut (psihoterapie cognitiv-comportamentală) la Spitalul Clinic CF2 Bucureşti.