Datorăm Uniunii Europene mult mai mult decît se discută în spaţiul nostru public, iar pentru șase luni vom deține și cîrma acestei structuri. Paradoxul românesc este că valorile europene – democrație, drepturile omului, egalitate între femei și bărbați, stat de drept – constituie mai degrabă teme de proteste civice decît de acțiune politică la nivel guvernamental. 

România preia, pentru prima dată în istoria sa post-aderare, președinția Consiliului Uniunii Europene într-un context politico-economic mai mult decît delicat. Valurile de populism, derivele autoritare ale membrilor recenți ai UE, incertitudinea dosarului Brexit și o revenire a naționalismului etnic revin obsedant în rîndul temerilor comune. La nivelul opiniei publice europene, încrederea în instituţiile UE stagnează sau scade uşor.

Cele patru priorităţi asumate deja în mandatul României – Coeziune, Siguranţă, Europa – actor global şi Europa valorilor comune – urmează a primi substanţă în perioada următoare, prin direcțiile enunțate în programul recent publicat.

O dezbatere despre valorile europene pică, trebuie să recunoaștem, într-un moment cît se poate de prost. România este percepută ca o ameninţare la adresa valorilor europene, nu e nici un secret în cancelariile vestice. Vom intra în echipă, aşa-numitul „trio“, cu Finlanda, ţara cea mai democrată şi cea mai puţin coruptă din UE, și cu Croația. România nu va conduce efectiv Uniunea Europeană și nu va lua decizii în numele celor 28 de state europene. Vom avea însă un cuvînt important de spus în stabilirea agendei Consiliului UE şi ne va împovăra responsabilitatea de a construi consensul. Nu sîntem pregătiți pentru acest rol. Nu ne recomandă nimic pentru această misiune, cel puţin nu modelul de coabitare între palatele Victoria şi Cotroceni din ultimii doi ani. Declaraţia președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că România este pregătită „tehnic“, dar nu şi „politic“ pentru preşedinţia rotativă a Consiliului UE, este un avertisment tocmai din acest motiv. Europa are nevoie de puțină armonie la nivel înalt. De puțină diplomație de modă veche, cu zîmbete ipocrite și strîngeri false, dar eficiente de mîini.

În sens tehnic, valorile europene sînt definite în articolul 2 al Tratatului UE – „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților“.

Prima referință în tratatele UE la valorile europene apare încă din 1992, în Tratatul de la Maastricht. În nota sa introductivă, se menționează „atașamentul față de principiile libertății, democrației, respectului pentru drepturile omului și libertățile sale fundamentale și față de statul de drept“. Edificiul european nu a fost animat, la începuturile sale, de o viziune limitată, value-free, redusă la integrare economică și reconciliere între beligeranți după război. Lumea liberă, a societăților deschise, a democrației și a pluralismului, s-a confruntat timp de 50 de ani cu lumea neliberă, a partidului unic, a societăților închise din Est. Proiectul european a păstrat idealul libertăţii şi democraţiei dincolo de Cortina de Fier. A fost așadar o construcție definită valoric prin contextul istoric specific. După revoluţiile din 1989, integrarea europeană a transformat idealul democraţiei liberale în poarta de acces către Uniune. S-ar părea că ne aflăm iar la o răscruce. Idealurile din 1989 par compromise şi apetitul pentru aventurieri politici pare insaţiabil.

Cele mai recente analize relevă un regres al valorilor democratice, nu doar în Europa, ci la nivel global. Potrivit Freedom House, intrăm în al 12-lea an de recul democratic, cu cîteva ţări europene pe lista declinului democratic cel mai sever – Turcia, Ungaria şi Ucraina. În mod special, evoluţia Turciei rămîne o sursă de angoasă, trecerea ei de la statutul de „parţial liberă“ la „stat neliber“ în 2017 fiind un exemplu grăitor despre reversibilitatea ordinii democratice. Ultimul raport al Economist Intelligence Unit privind starea globală a democraţiei arată că România a ajuns la un minim istoric în ceea ce priveşte calitatea democraţiei. Din 2006, de cînd EIU cuantifică performanţa regimurilor democratice, România cunoaşte un declin lent şi, aparent, ireversibil. Sîntem oaia neagră a blocului fost comunist. Doar Albania stă mai rău decît noi. Acelaşi regres al democraţiei în România este confirmat de unul dintre cele mai ambiţioase proiecte globale dedicate proceselor democratice, platforma V-Dem, iniţiată de Universitatea Gothenburg. România, Polonia, Turcia şi Croaţia trec printr-un reflux vizibil al indicatorilor democratici.

Se vorbeşte mult astăzi despre o „recesiune democratică“, despre „apusul democraţiei“, criză și despre erodarea treptată a mecanismelor instituţionale care au făcut posibilă prosperitatea economică a societăţilor libere.

Potrivit celui mai cunoscut index al statului de drept, cel realizat de World Justice Project, statul de drept este un concept compozit, ce însumează respectul pentru patru principii universale – responsabilitatea Guvernului, legi drepte, guvernare deschisă, soluţionare accesibilă şi imparţială a conflictelor. În ultimul raport WJP, șapte state europene au regresat la indicatorii statului de drept. În luna septembrie a anului trecut, regimul lui Viktor Orbán a fost invitat în Parlamentul UE pentru a răspunde criticilor că Ungaria se îndepărtează de la constrîngerile statului de drept. Anterior, Comisia a cerut clarificări Poloniei pentru schimbările legislative care pun sub semnul întrebării independenţa judecătorilor de la Curtea Supremă. În Malta, după asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, o delegaţie a Parlamentului UE a investigat dacă Justiţia este ferită de intruziunea politicului, ţinînd cont de anchetele de corupţie publicate. Nu mai amintesc peripeţiile României în Parlamentul European pe tema statului de drept, din luna octombrie a anului trecut. La acel moment, liderul ALDE, Guy Verhofstadt, a spus cîteva cuvinte tranșante: „Nu urmați exemplele proaste ale Ungariei și Poloniei“.

Cel mai recent raport al Amnesty International se deschide cu afirmația că „nimeni nu mai poate considera drepturile omului ca fiind statornicite“. Spațiul societății civile continuă să se restrîngă în Europa, activiștii drepturilor omului sînt hărțuiți, mass-media independentă se află în vizorul unor clici cu apucături autoritare, legislația „antiteroristă“ depășește, destul de des, cadrul intervenției legitime, libertatea de expresie, de asociere, de a protesta pașnic se află, în mai multe state, sub tirul unor practici specifice autoritarismului.

Femeile și fetele sînt, în Europa noastră tolerantă, încă victime ale abuzurilor, relelor tratamente, violenței de gen și discriminărilor multiple. De asemenea, migranții își găsesc cu greu locul în țările de adopție, iar noile minorități se confruntă cu resurgența unor naționalisme agresive.

E pripit să vorbim însă despre o criză a democrației, a drepturilor omului și a statului de drept la nivel european. Mulți vor spune că tema valorilor europene e relevantă doar pentru seminare academice. Nu aș zice. În cazul în care membrii UE încalcă una dintre valorile menționate în Articolul 2 al Tratatului, se declanșează Articolul 7, „opțiunea nucleară“, prin care se pot restrînge anumite drepturi sau se pot diminua resurse alocate statelor membre, dacă o majoritate calificată decide astfel. Scenariul în care șmecherii din spatele clasei dau cu tifla Uniunii Europene fără a fi sancționați se dovedește a fi nerealist. Presiunea de la Bruxelles a funcționat, de pildă, în cazul Poloniei, chiar la finele lui 2018, iar ea va funcționa și în alte cazuri, nu încape nici o îndoială.

Euforia primilor ani în familia UE se risipește treptat în fața tendinţelor numite, impropriu, „suveraniste“. Un fel de „neamestec în treburile interne“ de tristă amintire, din istoria înfrigurată a ceauşismului. Această formă de reacție poate adînci criza valorilor europene, dacă electoratul va permite marilor jucători politici să joace cartea izolaționistă. Nu putem dezerta din calitatea noastră de cetățeni europeni. România este singura țară din UE unde cîteva sute de mii de cetățeni au ieșit pentru a sprijini o valoare europeană, anume statul de drept. Este România căreia i-a vorbit Donald Tusk de pe scena Ateneului Român. 

Alexandru Gabor este publicist, doctor în științe politice.