România și valorile europene

Alexandru GABOR
Publicat în Dilema Veche nr. 780 din 31 ianuarie – 6 februarie 2019
România și valorile europene jpeg

Datorăm Uniunii Europene mult mai mult decît se discută în spaţiul nostru public, iar pentru șase luni vom deține și cîrma acestei structuri. Paradoxul românesc este că valorile europene – democrație, drepturile omului, egalitate între femei și bărbați, stat de drept – constituie mai degrabă teme de proteste civice decît de acțiune politică la nivel guvernamental. 

România preia, pentru prima dată în istoria sa post-aderare, președinția Consiliului Uniunii Europene într-un context politico-economic mai mult decît delicat. Valurile de populism, derivele autoritare ale membrilor recenți ai UE, incertitudinea dosarului Brexit și o revenire a naționalismului etnic revin obsedant în rîndul temerilor comune. La nivelul opiniei publice europene, încrederea în instituţiile UE stagnează sau scade uşor.

Cele patru priorităţi asumate deja în mandatul României – Coeziune, Siguranţă, Europa – actor global şi Europa valorilor comune – urmează a primi substanţă în perioada următoare, prin direcțiile enunțate în programul recent publicat.

O dezbatere despre valorile europene pică, trebuie să recunoaștem, într-un moment cît se poate de prost. România este percepută ca o ameninţare la adresa valorilor europene, nu e nici un secret în cancelariile vestice. Vom intra în echipă, aşa-numitul „trio“, cu Finlanda, ţara cea mai democrată şi cea mai puţin coruptă din UE, și cu Croația. România nu va conduce efectiv Uniunea Europeană și nu va lua decizii în numele celor 28 de state europene. Vom avea însă un cuvînt important de spus în stabilirea agendei Consiliului UE şi ne va împovăra responsabilitatea de a construi consensul. Nu sîntem pregătiți pentru acest rol. Nu ne recomandă nimic pentru această misiune, cel puţin nu modelul de coabitare între palatele Victoria şi Cotroceni din ultimii doi ani. Declaraţia președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că România este pregătită „tehnic“, dar nu şi „politic“ pentru preşedinţia rotativă a Consiliului UE, este un avertisment tocmai din acest motiv. Europa are nevoie de puțină armonie la nivel înalt. De puțină diplomație de modă veche, cu zîmbete ipocrite și strîngeri false, dar eficiente de mîini.

În sens tehnic, valorile europene sînt definite în articolul 2 al Tratatului UE – „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților“.

Prima referință în tratatele UE la valorile europene apare încă din 1992, în Tratatul de la Maastricht. În nota sa introductivă, se menționează „atașamentul față de principiile libertății, democrației, respectului pentru drepturile omului și libertățile sale fundamentale și față de statul de drept“. Edificiul european nu a fost animat, la începuturile sale, de o viziune limitată, value-free, redusă la integrare economică și reconciliere între beligeranți după război. Lumea liberă, a societăților deschise, a democrației și a pluralismului, s-a confruntat timp de 50 de ani cu lumea neliberă, a partidului unic, a societăților închise din Est. Proiectul european a păstrat idealul libertăţii şi democraţiei dincolo de Cortina de Fier. A fost așadar o construcție definită valoric prin contextul istoric specific. După revoluţiile din 1989, integrarea europeană a transformat idealul democraţiei liberale în poarta de acces către Uniune. S-ar părea că ne aflăm iar la o răscruce. Idealurile din 1989 par compromise şi apetitul pentru aventurieri politici pare insaţiabil.

Cele mai recente analize relevă un regres al valorilor democratice, nu doar în Europa, ci la nivel global. Potrivit Freedom House, intrăm în al 12-lea an de recul democratic, cu cîteva ţări europene pe lista declinului democratic cel mai sever – Turcia, Ungaria şi Ucraina. În mod special, evoluţia Turciei rămîne o sursă de angoasă, trecerea ei de la statutul de „parţial liberă“ la „stat neliber“ în 2017 fiind un exemplu grăitor despre reversibilitatea ordinii democratice. Ultimul raport al Economist Intelligence Unit privind starea globală a democraţiei arată că România a ajuns la un minim istoric în ceea ce priveşte calitatea democraţiei. Din 2006, de cînd EIU cuantifică performanţa regimurilor democratice, România cunoaşte un declin lent şi, aparent, ireversibil. Sîntem oaia neagră a blocului fost comunist. Doar Albania stă mai rău decît noi. Acelaşi regres al democraţiei în România este confirmat de unul dintre cele mai ambiţioase proiecte globale dedicate proceselor democratice, platforma V-Dem, iniţiată de Universitatea Gothenburg. România, Polonia, Turcia şi Croaţia trec printr-un reflux vizibil al indicatorilor democratici.

Se vorbeşte mult astăzi despre o „recesiune democratică“, despre „apusul democraţiei“, criză și despre erodarea treptată a mecanismelor instituţionale care au făcut posibilă prosperitatea economică a societăţilor libere.

Potrivit celui mai cunoscut index al statului de drept, cel realizat de World Justice Project, statul de drept este un concept compozit, ce însumează respectul pentru patru principii universale – responsabilitatea Guvernului, legi drepte, guvernare deschisă, soluţionare accesibilă şi imparţială a conflictelor. În ultimul raport WJP, șapte state europene au regresat la indicatorii statului de drept. În luna septembrie a anului trecut, regimul lui Viktor Orbán a fost invitat în Parlamentul UE pentru a răspunde criticilor că Ungaria se îndepărtează de la constrîngerile statului de drept. Anterior, Comisia a cerut clarificări Poloniei pentru schimbările legislative care pun sub semnul întrebării independenţa judecătorilor de la Curtea Supremă. În Malta, după asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, o delegaţie a Parlamentului UE a investigat dacă Justiţia este ferită de intruziunea politicului, ţinînd cont de anchetele de corupţie publicate. Nu mai amintesc peripeţiile României în Parlamentul European pe tema statului de drept, din luna octombrie a anului trecut. La acel moment, liderul ALDE, Guy Verhofstadt, a spus cîteva cuvinte tranșante: „Nu urmați exemplele proaste ale Ungariei și Poloniei“.

Cel mai recent raport al Amnesty International se deschide cu afirmația că „nimeni nu mai poate considera drepturile omului ca fiind statornicite“. Spațiul societății civile continuă să se restrîngă în Europa, activiștii drepturilor omului sînt hărțuiți, mass-media independentă se află în vizorul unor clici cu apucături autoritare, legislația „antiteroristă“ depășește, destul de des, cadrul intervenției legitime, libertatea de expresie, de asociere, de a protesta pașnic se află, în mai multe state, sub tirul unor practici specifice autoritarismului.

Femeile și fetele sînt, în Europa noastră tolerantă, încă victime ale abuzurilor, relelor tratamente, violenței de gen și discriminărilor multiple. De asemenea, migranții își găsesc cu greu locul în țările de adopție, iar noile minorități se confruntă cu resurgența unor naționalisme agresive.

E pripit să vorbim însă despre o criză a democrației, a drepturilor omului și a statului de drept la nivel european. Mulți vor spune că tema valorilor europene e relevantă doar pentru seminare academice. Nu aș zice. În cazul în care membrii UE încalcă una dintre valorile menționate în Articolul 2 al Tratatului, se declanșează Articolul 7, „opțiunea nucleară“, prin care se pot restrînge anumite drepturi sau se pot diminua resurse alocate statelor membre, dacă o majoritate calificată decide astfel. Scenariul în care șmecherii din spatele clasei dau cu tifla Uniunii Europene fără a fi sancționați se dovedește a fi nerealist. Presiunea de la Bruxelles a funcționat, de pildă, în cazul Poloniei, chiar la finele lui 2018, iar ea va funcționa și în alte cazuri, nu încape nici o îndoială.

Euforia primilor ani în familia UE se risipește treptat în fața tendinţelor numite, impropriu, „suveraniste“. Un fel de „neamestec în treburile interne“ de tristă amintire, din istoria înfrigurată a ceauşismului. Această formă de reacție poate adînci criza valorilor europene, dacă electoratul va permite marilor jucători politici să joace cartea izolaționistă. Nu putem dezerta din calitatea noastră de cetățeni europeni. România este singura țară din UE unde cîteva sute de mii de cetățeni au ieșit pentru a sprijini o valoare europeană, anume statul de drept. Este România căreia i-a vorbit Donald Tusk de pe scena Ateneului Român. 

Alexandru Gabor este publicist, doctor în științe politice.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.