Întotdeauna am crezut că în viaţă există o balanţă. Bun - rău, excese - cuminţenie, muncă - distracţie, şi aşa mai departe. Cîteodată partea mea de balans pentru muncă este adrenalina, adrenalină pe care încerc să mi-o iau în diverse forme. Forme pe care unii le-ar numi sport extrem şi pe care probabil cei care fac într-adevăr sport extrem le-ar considera amatorism, în cel mai bun caz. Cunosc oameni care fac sport extrem ca să se laude. Într-adevăr, este un coolness factor deloc de neglijat. Însă eu am altă motivaţie - de fapt, eu cred că atunci cînd mă duc cu bicicleta pe munte, de exemplu, nu fac sport extrem în sine. Pentru mine este mai mult o formă de inspiraţie şi de restart al minţii, destul de solicitate în timpul săptămînii. În timp ce mă ţine în formă fizică. Coborîrea nebună pe un deal abrupt mă face să am o perspectivă diferită a vieţii în particular şi în general, iar cazul în care cad şi am julituri este un bonus, deşi nu tocmai plăcut. Este o experienţă intensă, distractivă şi, cel mai important, are impact luni, cînd mă duc la birou. De ce? Experienţa coborîrii este foarte solicitantă, toţi nervii sînt întinşi, toţi muşchii - încordaţi, atenţia îţi este foarte-foarte focusată. Vîntul îţi bate în faţă, adrenalina îţi pompează prin vene. Orice cot, orice hop, orice piatră reprezintă o nouă provocare, fiecare necesită o abordare foarte atentă şi rapidă. Eşti singur cu tine însuţi încercînd să obţii ceva prin forţele tale. Tu împotriva naturii sau doar tu în natură. Natura care îţi poate oferi nişte peisaje ce te lasă cu gura căscată cîteodată. La urcare, la fel. Eşti la fel de concentrat şi încordat, dai din tine tot, avînd ca ţintă vîrful dealului sau coturi intermediare şi, chiar dacă o mai iei şi pe lîngă biclă, satisfacţia ajungerii în vîrf îţi dă un sentiment de accomplishment ce te face să te simţi uneori ca un copil.În sfîrşit, pentru mine mersul pe munte cu bicicleta este şi despre oameni. Mereu ai ocazia să cunoşti oameni noi şi interesanţi, oameni care, ca şi tine, pentru acest restart îşi iau bicicleta în spate şi o iau pe coclauri. Oameni mişto şi care pe munte parcă sînt în altă lume, în care pasiunea, caracterul şi spiritul de echipă prevalează. Şi chiar dacă nu eşti în cea mai bună formă fizică şi a doua zi ai putea avea o super-febră musculară, mental ai cea mai bună stare pentru a lua de la capăt o nouă săptămînă. Pentru restart. Nu este pentru oricine, ai nevoie de o formă fizică decentă şi de voinţă, dar, dacă e să fie, totul e să încerci prima dată, a doua oară te întorci garantat.